DAR NOI

Capitolul 30

Cum ar trebui să mă îmbrac? Să merg așa sau să-mi iau o rochiță? Mă simt atât de stresată.

Era ora unsprezece iar eu eram foarte obosită. Ochii mi se închid îmediat fără a-mi da seama.

•••

Mă trezește telefonul care bâzâia încontinuu. Aprind ecranul telefonului, zărind o tonă de mesaje de la Emma.

*Ești bine?*

*Ai ajuns cu bine?*

*Nu dai niciun semn de viață iar eu nu fac decât să stau cu gândul la tine de când m-am trezit*

*Te rog să dormi.*

*Aseară ne-am distrat. Îți mai aduci aminte ceva?*

*Vorbim când te trezești. Ceaw😂*

Oftez și mă uit la ceas surprinzându-mă că e deja ora patru. Fac repede un duș și cu greu aleg să mă îmbrac într-o rochiță albastră până la ghenunchi. Mă dau cu puțin sclipici alb sub ochii și cu puțin rimel.

Mă uit în oglindă, văzându-mă mult prea gătită. Dacă comentează ceva Ethan? Dacă nu mă mai ia cu el pentru că m-am îmbrăcat așa? Îmi alung toate gândurile astea și fug spre bucătărie să strâng de acolo.

Cu greu se face ora opt iar Ethan nu apăruse încă. Poate că nu mai vrea să vin cu el. Poate i se pare penibil să mă duc cu el.

Mă pun pe canapea, uitându-mă la știri. Ora se făcuse nouă jumătate, iar mie îmi venea să mă dezbrac și să mă arunc în pat.

Mă întind pe canapea iar imediat aud soneria. Deschid ușa iar Ethan stătea cu mâinile în buzunar, analizându-mă din cap până în picioare.

"Unde mergem de te-ai gătit așa? La nuntă?" Eram sută la sută sigură că o să comenteze.

"Eu doar..".

"Bine. Mergem?" Mă întrerupe.

"De ce ai întârziat atât?" Îl întreb în timp ce ne îndreptăm spre mașină.

"Am avut de rezolvat o treabă." Îmi răspunde înainte să intre în mașină.

"M-ai fi putut anunța." Îi spun iar acesta își dă ochii peste cap după ce își pune centura.

"Nu am întârziat mult." Îmi pun centura și ignor ce spune pentru a nu mă certa cu el.

"Oare părinții tăi dorm? E deja destul de târziu." Rup tăcerea după câteva minute.

"E aproape zece, nu e târziu, iar părinții mei în niciun caz nu dorm." Îmi spune fiind în același timp atent la condus.

"Bine atunci. Cam cât stăm?" Își dă ochii peste cap dându-mi seama că-l enervează întrebările mele.

"Important e să se termine bine fără pumni în gură sau sticle în cap." Eu zâmbesc în timp ce mă uit pe geam.

"Ai dreptate.".

Peste câteva minute, ajungem în fața casei și când oprește, Ethan stă câteva secunde uitându-se la ea. Parcă regretă că a venit.

"E prea târziu. Suntem deja aici." Îi spun.

"Știu." Își dă centura jos și iese din mașină. Îl urmez tremurându-mi picioarele. Aveam emoții. Nu sunt sigură că lucrurile dintre parinții lui și el sunt tocmai bune, dar sper să înceapă și să se termine bine seara asta.

Ethan dă să intre fără să bate la ușă, dar eu îl trag de bluză. Mă uit la el urât și bat la ușă.

"Dacă îi deranjezi?" Acesta își dă ochii peste cap.

"Se f..".

Ușa se deschide iar Ethan nu-și continuă propoziția tocmai începută. Mama lui Ethan când ne vede nu-i vine să creadă încât stă nemișcată uitându-se la noi doi.

"Bună seara!" Îi spun iar ea îmi zâmbește.

"O, îmi pare rău! Întrați!" Se dă din ușă iar noi doi intrăm în casă, "Am fost șocată când v-am văzut și am uitat să mai vorbesc sau să fac orice alt lucru." Mă uit la Ethan care se uita la mama lui cu o privire rece. Îi dau un cot subtil iar acesta zâmbește.

"Dragule, uite ce musafiri avem!" Strigă doamna Williams spre soțul ei, "Revin imediat!" Spune rușinată văzând că nu-i răspunde nimeni. Rămând amândoi singuri în picioare ca niște statui.

"Încearcă să fii mai cald cu ei, așa sunt șanse mai mici de scandal." Spun în șoaptă iar el ridică o sprânceană.

"Nu e vorba doar de mine aici." Îmi șoptește iar eu îmi aranjez rochia și oftez.

"Haideți la masă, soțul meu vă așteaptă." Ne anunță doamna Williams iar eu o iau înaintea lui Ethan.

Când tatăl lui Ethan ne vede, se ridică în picioare și vine spre noi.

"Ce mai faci, Joe? Nu te-am mai văzut de ceva timp." Spune și mă ia în brațe.

"Sunt bine, dumneavoastră ce mai faceți?" Îl întreb după ce ne desprindem din îmbrățisare.

"La fel de bine ca și tine." Îmi zâmbește și merge spre Ethan vrând să-l îmbrățișeze. Reușeste să-l îmbrătișeze însă Ethan stă nemișcat neatingându-l.

Ne așezăm la masă iar Ethan își pune puțină apă în pahar. Îl văd tensionat.

"Și, cum de ai venit Ethan?" Îl întreabă tatăl lui.

"Pur și simplu." Îi răspunde scurt.

"Foarte frumos că ai luat-o și pe Joe cu tine! Apropo, ești foarte frumoasă!" Mă complimentează mama lui.

"Mulțumesc!" Îi răspund iar ea îmi face cu ochiul.

"Sunteți prieteni?" Mă întreabă domnul Williams. Mă uit la Ethan iar Ethan se uită la mine iar că să nu devină mai stânjenitor, decid să răspund mai repede.

"Ă, păi, da, da. Suntem." Îi zâmbesc forțat.

"Unde ai stat până acum, Ethan?" Îl întreabă mama lui.

"La.. o prietenă.".

"Nu ai stat la Joe?".

"Nu.".

"De ce nu ați mai venit pe la noi?" Ethan se uită urât la mine.

"Poftim? Noi și cu bunicul tău am hotărât să nu mai ținem legătura." Îmi spune doamna Williams. Eram șocată. De ce? De când? O mie de întrebări erau în capul meu.

"Dar tu ești diferită față de el. El e un bătrân care nu mai gândește." Continuă domnul Williams.

"Scuzați-mă, ce s-a întâmplat între voi trei?" Îi întreb pe cei doi calmă.

"Mai contează?" Răspunde domnul Williams.

"Da." Le răspund rapid.

"Am hotărât să păstrăm pentru noi. Nu trebuie să facem caz din asta. Ați venit aici să discutăm lucruri frumoase, nu-i așa?" Spune doamna Williams iar mie parcă-mi plesnise o venă.

"Îmi pare rău dar atâta timp cât aveți ceva cu bunicul meu, nu voi mai sta la aceeași masă cu voi." Ethan se uita la mine dar nu zicea nimic.

"Nu! Nu avem nimic cu bunicul tău, doar că a ajuns la o vârsta deja prea mare pentru a mai putea gândi logic."

Instagramurile personajelor:
@joeline_sommer
@ethan_.williams
@andrew.drash