DAR NOI

Capitolul 23

Aproape toți vin la masa noastră, aceștia lunând-o pe Emma în brațe și majoritatea dând pumnul cu mine. Își iau scaune și se mută la masa noastră, Ethan nebăgându-mă în seamă.

"Vii și tu la chef mâine?" Mă întreabă unul dintre ei.

"Da, vine." Îi răspunde Emma în locul meu. Ethan îmi aruncă o privire neutră scurtă.

"O să fie distractiv." Adaugă un alt băiat de lângă mine iar eu zâmbesc. Îmi pune mâna subtil pe picior iar eu rămân puțin șocată, scoțând un mic țipăt. Aproape toți se uită ciudat la mine iar eu nu știu ce să zic. Le zâmbesc și îmi duc paharul cu apă la gură.

"Relaxează-te." Șoptește băiatul iar eu încerc să nu mă înec. Îi îndepărtez ușor mâna de pe piciorul meu și încerc să-i fac semn Emmei subtil din ochii, dar aceasta nici că se uită la mine. Băiatul insistă, făcându-mi semn să ies din restaurant. Mă prefac că nu înțeleg și acesta începe să-mi mângâie piciorul, urcând tot mai sus. Încep să mă panichez și îl calc pe picior. Îmi iau geanta și fug repede în baie.

Mă închid în toaletă și încep să-mi controlez respirația. Trag aer în piept de trei ori, și mă calmez. Se aude brusc ușa.

"Joe?" Mă strigă Emma, "Știu că ești aici! Te-am văzut." Îmi spune.

"Sunt aici." Îi spun.

"Deschide ușa.".

"Nu." Îi spun iar ea oftează.

"De ce.." O întrerupe ușa.

"Ieși afară, Emma!" Strigă Ethan.

"Vreau să vorbesc cu ea." Îi răspunde.

"Ieși dracului afară! Ai timp." Îi spune iar ea începe să râdă.

"Lăsă-mă să vorbesc cu ea. Tu înrăutățești situația.".

"Ieși naibii afară până nu mă enervez." O amenință Ethan și ea oftează. Închide ușa după ea iar Ethan îmi bate tare în ușă.

"Ce dracului te apucă?" Mă întreabă direct.

"Ethan, du-te de aici." Îi spun.

"Deschide ușa asta naibii.".

"Nu." Îl aud sprijinindu-se de ea.

"Deschide, până vorbesc calm cu tine." Îmi spune.

"Până vorbești calm cu mine? Sunt obligată cumva să vorbesc cu tine? Ești cineva cu care ar trebuii să vorbesc?" Îi spun iar acesta dă în ușă.

"Ești cumva sălbatică?" Îmi spune iar eu îmi înghit cuvintele.

"Sălbatică?" Furia fierbe în mine.

"Da. Sălbatică." Repetă. Deschid ușa și îl împing o dată, ochii umplându-mi-se de lacrimi.

"Sălbatică, Ethan? Prietenii tăi sunt sălbatici! Tu ești sălbatic! Vii la mine și-mi ceri socoteală pentru nimic! Ești un nesimțit!" Îi spune și îmi iau geanta de pe gresie, și plec.

Emma mă vede plecând și fuge după mine.

"Joe, stai așa!" Mă trage de mână, "Te duc eu acasă." Îmi spune.

"Nu, mulțumesc!" O iau în brațe și plec.

Fug cât de repede pot din locul acela și încerc să găsesc un taxi. Reușesc cu greu să opresc unul și mă liniștesc. Mă decid să merg la cimitir pentru a-mi vizita părinții. Pentru a le povestii tot ce s-a mai întamplat în viața noastră și să le mulțumesc că ne ocrotește.

Pe drum, Emma m-a apelat de câteva ori, însă nu aveam starea necesară pentru a-i răspunde.

După un sfert de oră, ajung la cimitir. Simțindu-mă atât de grea, învinsă și singură. Nu am pe nimeni care să mă calmeze sau să mă asculte acum, de cât părinții mei.

Mă așez lângă mormântul lor, mângâindu-le mormântul și zâmbindu-le. Încep să plâng iar geanta îmi cade din neatenție pe jos, telefonul ieșind din ea. Îmi șterg repede lacrimile și îl iau de jos analizându-l foarte bine pentru a mă asigura că nu e spart. Doar asta îmi mai trebuie.

Mă uit la ceas și mă asigur că nu voi sta până se întunecă.

Încep să le povestesc părinților ce s-a mai întâmplat de când nu am mai venit la ei. Îi rog să-l țină pe bunicul cât mai mult lângă mine, le pup coroana sperând că și ei sunt bine. Îmi iau rămas bun și mă uit pe telefon, dându-mi seama că am stat mai mult decât credeam.

Emma mă sună iar și îi ignor apelul, ea trimițându-mi un mesaj.

*EȘTI BINE? DE CE NU RĂSPUNZI LA TELEFON? MĂCAR TRIMITE-MI UN MESAJ CA SĂ ȘTIU CĂ EȘTI BINE!*

Când să îi răspund la mesaj, mă sună cineva.

"Alo?".

"Bună! Cum e bunicul tău?" Mă întreabă Andrew, având vocea ciudată.

"E bine. Mulțumesc de întrebare!".

"Bine. Pa Joe!" Îmi închide înainte să-mi iau și eu la revedere de la el. A dost destul de ciudat și avea vocea foarte răgușită.

Găsesc un taxi repede și decid să trec până la un magazin înainte de a merge acasă.

Îl rog pe șofer să aștepte și mă bag la un magazin pentru a-mi lua ceva dulce și niște pufuleți.

Nici nu știu cum se făcuse ceasul unsprezece. Zilele de vară chiar trec repede, dar asta a fost prea rapidă.

Ajung însfârist acasă, observând că ușa era deschisă iar lumina era aprinsă. Mă sperii și merg la casa soților Johnson pentru a-i anunța.

Bat la ușă tare iar aceasta răspunde cât ai clipii.

"Da, Joe?! S-a întâmplat ceva?" Mă întreabă.

"Cred că e cineva în casă! Un hoț!" Îi spun disperată.

"Aa, nuu! E Ethan. A venit de ceva timp și am uitat să te anunț." Când îmi spune parcă mi se ia o piatră de pe inimă dar totuși parcă tot nu mă simt liniștită.

"De ce l-ai lăsat să intre fără mine acasă?" O întreb frumos.

"De ce nu?" Îmi zâmbește și mă ia în brațe. Îmi închide ușa în fața și îi aud râsul.

Instagramurile personajelor:
@joeline_sommer
@ethan_.williams
@andrew.drash