DAR NOI

Capitolul 9

Intrăm în cabană, simțind imediat un miros slab de putred. E frumoasă, dar mult prea mică pentru mine si Ethan.

"Ethan, dormi tu pe jos astăzi? Eu chiar am nevoie de odihnă." Spun iar acesta se uită la mine, aproape râzând.

"Eu nu dorm pe jos, Joeline." Faptul că nu e de acord niciodată cu mine mă enervează, dar că-mi zice Întruna Joeline, mă scoate din sărite.

"Numele meu este Joe, nu Joeline.".

"Eu nu dorm pe jos. Joe." Adaugă el.

"Bine, atunci dormi pe lângă pat.".

"N-am chef de glumele tale." Se aruncă acesta în pat.

"N-ai vreo saltea sau ceva pe aici?" Spun și mă uit prin jur puțin. Erau doar cinci pereți, două geamuri, câteva tablouri, o masă micuță, un pat de o persoană și un scaun.

"Ți se pare că încăpea vreo saltea în camera asta?".

"Păi în caz că veneai cu mai multe persoane.".

"Ești singura care a venit aici alături de mine și ultima." M-a făcut să mă simt o secundă specială, dar trec peste.

"Îmi e greu să cred asta.".

"Nu-mi pasă ce crezi.".

"Tot nu am lămurit cum dormim.".

"Tu ai fost cea care a vrut să vină cu mine, așa că nu e treaba mea. Dacă vrei să dormi cu mine, nu am treaba, dacă nu, același lucru.".

"Cum să dormim amândoi într-un pat de o persoană?" Îl întreb iar acesta își scoate o țigară din buzunar.

"Nu! Nu fuma! Vei face miros!" Strig eu la el.

"Oricum trebuie să deschidem geamurile." Spune aprinzându-și tigara.

"O să se facă frig până iese mirosul ăsta din cabană." El scoate fumul din gură, râzând.

"De-aia avem plapumă.".

"Da, dar.." Mă întrerupe.

"Mai pui multe întrebări?".

"Cât timp vei fi neploliticos, da.".

"Atunci, presuspun că dormi în pădure în seara asta." Spune iar eu închid gura, punându-mă pe scaun. Îl cred în stare să facă asta și cel mai probabil, ar face-o.

"Nu putem dormi împreună în patul ăla. Singura modalitate în care am putea încăpea e să stăm îmbrățișați, iar eu nu fac asta." Își dă ochii peste cap pentru a mia oară.

"Foarte bine, mai confortabil pentru mine.".

"Chiar nu poți dormi pe jos?".

"Cum aș putea dormi pe jos lângă patul meu?" Râd iar el se ridică din pat și deschide geamurile.

"Dormi cât timp eu mă duc în pădure să iau lemne. Va dura ceva așa că probabil vei avea timp de odihnă." Poate mă lasă aici! Sigur mă lasă aici! Sunt fără telefon, semnal, pijamale. Fără nimic! Sigur va vrea să se răzbune pe mine.

"Nu, nu pleca! Tu mă vei lăsa aici!" Spun și îl apuc de braț iar când realizez, îi dau drumul. Își scutură brațul, uitându-se ciudat la mine, apoi pleacă văzându-și în continuare de drum.
Dintr-o dată se oprește, întorcându-se cu fața la mine și aruncându-mi chelie de la mașină la picioarele mele.

"Ca să dormi liniștită. N-am chef să mă torăi la noapte." Spune și pleacă.

"Păcat că nu am carnet." Spun cu voce tare, intrând în cabană, aruncându-mă imediat în pat.

Azi a fost destul de ciudat, Ethan. I-am văzut unele părți de care sunt foarte șocată. Defapt, Ethan nu cred că e așa rău precum vrea să pară. Că se culcă cu mai multe fete asta nu înseamnă că are o inimă rea. Chiar se vede că...Ce naiba? Din toate persoanele, mă gândesc la Ethan? Prezența lui chiar mă influențează. Oare ce mai face Andrew? Dar bunicul? Oare e cineva îngrijorat pentru mine?

Gândurile mele porstești mă fac iarăși să adorm, dar de data asta, undeva confortabil și la căldură. Spre mirarea mea, pătura era spălată și mirosea a proaspăt, la fel și pernele. Sper că voi putea dormi măcar o oră jumătate.

•••

Deschid ochii, sărindu-mi lumina lunii în ochii și o mică lumină caldă de afară. Îmi frec ochii cu dosul palmei și ies afară. Era destul de răcoare, mai ales că ieșisem de sub pătura călduroasă a lui Ethan.
Când ies pe ușă, îl văd pe acesta stând în picioare, răzâmat de peretele cabanei, având un pahar de plastic roșu, în mână.

"Poate altă dată o să ai ocazia să mă arzi." Spune și se uită urât la mine. Probabil i-am întrerupt gândurile. Cine știe la ce Jennifer Lopez se gândea?

"Nu o să mai existe o altă ocazie. Noi doi nu vom mai interacționa deloc de mâine." Spune iar eu habar n-am cum să reacționez. Totul a fost, bine, mai bine decât era înainte. Cred.

"Ce te-a apucat? Ne-am suportat cât de cât până acum, avem câteva lucruri în comun. Chiar nu putem deveni prieteni, amici?" Acesta se uită urât la mine. Iar.

"Nu putem fi prieteni noi doi, Joe." Spune iar eu ridic o sprânceană.

"De ce?".

"Cam multe întrebări pe ziua de azi.".

"Nu prea cred.".

"Nu ți-am cerut părerea.".

"Chiar trebuie să fi atât de arțăgos cu mine? Nu ți-am făcut și nici nu-ți voi face!" Spune iar el își ațintește privirea spre mine.

"Azi n-am chef să dorm. Du-te până nu mă răzgândesc." Mă blochez abia știind să-mi aleg cuvintele.

"Abia m-am trezit, mai lasă-mă puțin.".

"Du-te sau nu mai dormi deloc!".

"Mă obligi?".

"N-am chef de joacă, Joeline." Spune acesta intrând în cabană, închinzând ușa după el. Închinzând-o la propriu. Chiar am auzit chelie răstogolindu-se în broască de câteva ori.
Oricum, sunt sigură că nu mă va lăsa aici, și dacă mă va lăsa, am focul care face lumină. Nu trebuie să mă impacientez că va fi întuneric beznă.

•••

Stau deja de 10 minute, focul începând să-și aline lumina. Ethan nu dădea niciun semn că ar da să iasă sau să îi pese de mine. Deja încep să tremur. Trebuie să mă controlez. Chiar trebuie. Nu se va întampla nimic, Joe!

Dintr-o dată, aud un, habar n-am ce sincer, dar a făcut atât de urât încât am crezut că voi muri de frică. Fug spre ușă, iar ultima flacără slabă a focului, se stinge din cauza curentului creat de mine. Mă panichez și mai tare, dând cu pumnii în ușă.
Ethan nu reacționa și-mi dădea semne că nu vrea să deschidă. Mă panicam din ce în ce mai tare.

"Ethan, deschide te rog!" Spun zbierând, aproape plângând de frică, bătând cu pumnii în ușă, "Ethan! Ethan te rog! Nu glumesc! Te rog deschide" Spun fiind mai aproape de a plânge.

Acesta deschide ușa larg iar eu mă panichez, luându-l în brațe.