DAR NOI

Capitolul 12

"Nu mă mai ruga. O faci degeaba." Spune uitându-se în ochii mei, cu o privire înțepătoare.

"Foarte bine, Ethan. Mulțumesc că m-ai adus!" Spun și ies pe ușa mașinii nervoasă, trântind-o puternic în urma mea. Nu știu de ce sunt nervoasă, nu e de parcă mă așteptam să vină cu mine.

Ajung în fața ușii, bătând ușor în ea. Pe la ora asta, se pregătea bunicul de biserică, deci categoric nu doarme.

"Joeline?" Spune mirat după ce deschide ușa.

"Bunicule, îmi pare rău că am stat peste noapte doar că nu am mai putut veni.." Mă întrerupe.

"Nu-ți cere scuze. Nu mă așteptam să vii azi, draga mea. M-a sunat Ethan și mi-a spus că veți fii plecați poate mai mult de o zi." Când auzisem cuvintele lui, gura mi se deschisese fără să-mi dau seama. Cum adică avea telefon și nu mi-a spus? De ce nu mi-a spus și m-a mințit? E un derbedeu!

"A, serios? Eu probabil dormeam când s-a întâmplat asta." Spun și intrăm în casă, eu trântindu-mă pe canapea extenuată.

"Voi doi împărțiți alt gen de relație?" Când aud ce spune bunicul, îmi măresc ochii pentru o secundă dar apoi decid să mă prefac că nu am înțeles.

"Poftim? Suntem amici, am văzut prin ce trece și m-am gândit să-i fiu alături..știi tu, ca o amică bună ce sunt." Spun și îl lovesc în umăr iar acesta aproape că râde de reacția mea. Mă cunoaște mai bine decât oricine, dar nu mă dau bătută.

"Joe, dacă împărtășiți alt gen de sentimente, îmi poți spune. Îmi place băiatul ăsta." Eu îi zâmbesc forțat și îl apuc de umeri.

"E un derbedeu, bunicule. Nu vreau așa ceva în viața mea." Spun iar el începe să râdă.

"Genul ăsta de băieți le plac fetelor." Eu ridic sprânceana iar el se pune pe canapea eu alăturându-mă lângă el.

"Mie nu.".

"Eu din câte am văzut, vă place să vă ciondăniți." Pufnesc în râs dar apoi mă opresc.

"Cui i-ar place asta? Plus că el e un nesimțit și jumătate când face asta, și o face mereu." Spun iar el se așează mai confortabil.

"Și eu eram așa când eram tânar, cred că de-aia aveam succes la fete, dar totuși m-am îndrăgostit de cea mai inocentă și enervantă fată pe care am cunoscut-o, și uite, am avut un copil până la urmă." Mă uit la el cu o față neutră și îi zâmbesc. Bunicul chiar nu pare de 65 de ani. Are doar câteva riduri și chiar mă bucură că arată atât de bine la vârsta asta.

"Și ce vrei să zici cu asta?" Zâmbește ușor și eu îmi ridic sprâncenele.

"Și acum vă înțelegeți?" Îmi evită întrebarea.

"Nu prea." Îi zâmbesc.

"Vă veți înțelege până la urmă." Mă sărută pe frunte și se îndreaptă spre ușă. Eu îmi dau frumos papucii din picioare și mă întind pe canapea adormind imediat.

Mă trezesc vocile copiilor zbierând de afară. M-am enervat prima oară, dar deja văzusem că era aproape trei după amiaza așa că le mulțumesc. Nu am mâncat nimic de ore bune și simt că nu prea sunt în apele mele. Când merg spre bucătărie, se aude soneria ușii și îmi vine să mă dau cu capul de pereți. Mă simțeam mult prea extenuată pentru a mai avea musafiri sau nu știu eu ce.

Mă îndrept spre usă și răsuflu înainte de a o deschide.

"Bunicule?" Spun după ce o deschid.

"Și Ethan." Adăugă el cu un zâmbet pe buze.

"Da..și Ethan. Ce căutați aici?" Ethan stătea sprijinit de balustradă fără se uite la mine.

"Aici locuiesc, Joe." Spune bunicul și îi face lui Ethan semn să intre. Aceștia se îndreaptă către bucătărie iar eu stau ca o stană de piatră la ușă.

"Joe, ți-e foame?" Strigă din bucătărie.

"Stai liniștit, bunicule, nu-mi e." Îl bat pe umăr când ajunge la mine și mă îndrept spre camera mea, Ethan atunci iese din baie iar eu nu îl bag în seamă.

"Ai de gând să fii nepoliticoasă și să nu-ți saluți musafirul?" Eu mă opresc și mă întorc la el.

"O, îmi pare rău, nu te-am văzut." El zâmbește sarcastic și se apropie de mine.

"Poate data viitoare să-ți pui ochelarii și fii mai atentă prin preajmă." Ce comportament infect. Sincer m-am săturat de el până în gât.

"Poate îmi voi pune, dar nu pentru tine." Spun și intru în camera mea. Vreau să îi cer socoteală lui bunicul că l-a chemat pe Ethan așa că deschid ușa înapoi, și îl văd pe coridor, aproape de scări.

"Ethan!" Îl strig eu. Se întoarce.

"Îl poți chema puțin pe bunicul meu?" Vine către camera mea.

"Poți să-mi spui mie, pot fii poștă de data asta.".

"Bine atunci. Întreabă-l de ce ai venit aici când știe că nu te mai suport?" Din păcate, am folosit aceste cuvinte. Știu foarte bine că l-am provocat, doar că vreau și eu câteva zile de relaxare. Zilele astea abia am dormit și mâncat, sunt om și îmi e și mie greu, iar acest om nesimțit, de fiecare dată când îl văd, îmi consumă fiecare părticică din stare și energie. Chiar sunt terminată și în viața mea nu am vorbit cu nimeni cum am vorbit cu el. Sper să fie ultima dată.

"Atunci tu de ce te-ai născut știind că eu nu suport astfel de prințese." Mi-a închis gura și încerc doar să mă uit urât la el.

"Exact. Cam astfel de întrebare ai pus tu, prințeso!" Spune și dă să plece, dar se întoarce și intră în camera mea, luându-și cartea și lăsându-mă singură pe coridor după câteva secunde.

"Nu-l mai suport" Spunându-mi singură după ce mă asigur că nu mai e aici.

Intru în cameră și îmi bag telefonul la încărcat. Mă gândesc să îl sun pe Andrew ca să ieșim în oraș pentru a mânca, dacă tot nu pot aici. Sper să-mi răspundă și să nu fie ocupat.

"Alo?" Ce bine că mi-a răspuns!

"Ce faci?".

"Stau în pat plictisit, tu?"

"Mă întreb dacă vrei să ieșim undeva pentru a lua cine?".

"A, desigur! Îmi este și foame, deci m-ai sunat la momentul potrivit!" Începem amândoi să râdem.

"Ne vedem în 10 minute unde ne-am văzut și ultima oară?".

"Da." Spune și închid.

Îmi iau geaca și mă îndrept spre ieșire, dar mă oprește bunicul ridicându-se de pe canapeaua pe care stătea și Ethan.

"Unde te duci?" Întreabă bunicul.

"Să mă plimb cu Andrew." Spun iar el își scoate ochii din orbită.

"Cum adică, Joe? Avem un musfir iar tu nu ai stat deloc cu el.".

"Trebuia să mă anunți că vom avea un musafir. Eu am planificat ieșirea asta cu Andrew de când ai plecat tu. Nu-l pot lăsa așa.".

"Atunci cheamă-l și pe el aici și luăm masa împreună." Poftim?

"Am planificat deja unde.." mă întrerupe Ethan.

"Ce are? Nu-l mâncăm. Nu vrei să ne prezinți iubitul tău?" Spune Ethan iar bunicul începe să râdă.

"E colegul ei de muncă, în niciun caz iubit." Spune iar eu mă înfurii pe dinauntru.

"Bine, îl voi suna imediat.".