DAR NOI

Capitolul 63

DUPĂ 3 ZILE

Simțeam cum inima mi se scufundă doar în tristețe și durere, iar cum trecea o oră în plus, inima se scufunda mai adânc în amărăciune.
Nu mai dormisem, nu mai mâncasem, dar mereu aprind ecranul telefonului cu speranța că Ethan mi-a scris un mesaj. Un alt mesaj.

Mă ridic din pat, simțindu-mi pulsul în stomac, iar durerea de cap fiind insuportabilă. Mă sprijin de dulap, și închid ochii, dându-mi încet o palmă.

"Astăzi este înmormântarea bunicului tău! Încetează să te mai gândești la el!" Îmi spun și ies încet din cameră. Cobor scările iar în loc de bunicul, o zăresc pe Aya care stă pe canapea și doarme, James care doarme lângă ea, iar Davide dormind și el, doar că pe fotoliu.

Aceștia trei nu m-au lăsat nici măcar o zi singură. Andrew m-a sunat ieri pentru a-mi ura condoleanțe, și pentru a-mi spune că nu poate venii la înmormântarea bunicului meu doarece e plecat din țară, la muncă. Nici măcar nu am putut să mă bucur pentru el.

Mă duc încet în bucătărie fără a-i trezii pe cei trei, și mănânc o salată, iar după iau un medicament.

"Neața!" Spune somnoroasă Aya.

"Neața!" Spun eu încă înfulecând din salată.

"Cum te simți?" Mă întreabă.

"Nu mă simt bine, doar că voi trei îmi ameliorați toată energia negativă. Mă bucur că sunteți lângă mine." Îi spun iar acesta vine și mă ia în brațe.

"Eu mă bucur foarte mult să te văd mâncând." Îmi spune zâmbind iar după îmi pupă ușor obrazul, punându-și ea într-un bol salată.

"Mă simțeam prea rău, și chiar nu voiam să leșin tocmai la înmormântare." Îi spun iar ea dă din cap în semn că înțelege.

"Și ce ai de gând să faci? Te muți?" Mă întreabă dupa ce termină mâncarea din gură.

"Nu știu. Nu aș vrea să plec, dar nu aș vrea nici să stau." Îi spun uitându-mă prin împrejurimi.

"Să te gândești bine la ce vrei să faci, dacă te muți, nu o să mai poți da înapoi." Îmi spune iar eu iau o gură mare de apă.

"Tu ce ai face în locul meu?".

"Eu nu am avut un bunic ca al tău. Bunicul meu nu era ca un părinte pentru mine, însă dacă aș fi fost în locul tău, aș sta. Mi-ar place să-i simt prezența cu mine, să-i văd lucrurile mereu, să-mi amintesc de el.".

"Da, dar..".

"Joe.. Tu vrei să fugi de durere, înțeleg, dar dacă te muți altundeva durerea și dorul, îți garantez, nu dispar." Mă întrerupe, însă are dreptate.

"Neața.." Murmură Davide, venind spre mine pupându-mi obrazul, apoi luându-mă ușor în brațe.

Aya se uită la mine cu niște ochii mari, iar eu pentru prima dată în trei zile, zâmbesc.

"Mă duc să-l trezesc pe al meu pentru a ne pregăti de înmormântare." Spune Aya făcându-mi cu ochiul și plecând.

"Mă bucur să te văd mâncând, iar asta m-a făcut să te pup, îmi pare rău dacă te-am făcut să te simți inconfortabil." Spune Davide imediat după ce Aya părăsește bucătăria.

"Stai liniștit, pupicul tău de dimineață, m-a făcut să mă simt mult mai bine." Îi spun rușinată iar acesta zâmbește și se pune la masă lângă mine, punându-și mâna pe umărul meu stâng, sprijindu-și capul de al meu.

•••

Ne pregătim de plecare, uitându-mă în oglinda la rochia mea lungă, neagră și simplă, părul prins într-o coadă, întrebându-mă de ce tocmai acum a venit și ziua asta.

Mă pierd în gândurile mele, telefonul bâzâindu-mi, primul gând fiind la Ethan. Ştiam că nu e el, şi asta îmi apăsa durerea mult mai mult în inima.

"Joe!" Strigă Aya, "Trebuie să plecăm" Continuă iar eu ies din cameră oftând adânc.

Cobor scările, toți uitându-se la mine încercând să-şi ascundă mila din privirea lor. Mă opresc în mijlocul scărilor, cu lacrimi în ochii, uitându-ma la ei.

"Vă rog nu vă mai uitaţi aşa la mine, vă rog frumos!" Le spun cu vocea tremurata, începând să plâng.

Aceştia se îndreaptă panicați spre mine, auzind-o pe Aya cum începu să plângă. Mă aşez pe scări, acoperindu-mi fața cu mâinile.

Simt cum Aya se coboară la nivelul meu, sprijinindu-şi mâinile de genunchii mei.

"Joe.." Vocea tremurându-i, "Trebuie să mergem." Îmi spune încercând să-şi ascundă durerea din voce.

"Da.." Mă ridic, dând cu mâinile de câteva ori peste materialul rochiei pentru a-l aşeza mai bine. Aya mă bate pe spate, zâmbindu-mi slab.

"Joe, o să trecem încet şi peste asta, îți promit. Vom trece peste toate, împreună! Spune Davide uitându-se la noi toți, "Nu-mi place să te văd deloc aşa, dar ce mă supără mai tare e că stiu că nu pot face nimic." Continuă iar eu îi zâmbesc.

"Toate astea vor trece, sunt sigură, doar că.. bunicul s-a desprins de mine prea spontan. Nu eram pregătită deloc.".

"Ştiu.." Se apropie de mine.

"Mergem?" Îi spun după ce îi văd pe Aya şi James ieşind pe uşă.

Davide se apropie încet de mine, sărutându-mi buzele. Aveam nevoie de asta, chiar simțeam nevoia asta, dar nu de la Davide.

"Sper că ți-a dat puțină încredere în tine." Spune încet iar eu îi zâmbesc, "Mergem?" Îşi întinde brațul spre mine iar eu îl apuc, mergând împreună spre cimitirul oraşului.

●●●

Intrăm în cimitir, lovindu-mă o durere în piept.

"Nu cred că pot face asta." Îi spun lui Davide, iar acesta Îmi ia mâna în mâna lui, uitându-se la mine.

"O să-ți iei doar la revedere de la el." Spune iar eu încep să plâng, acesta luându-mă în brațe, "Eşti cea mai puternică persoană pe care o cunosc, stiu că poți.".

Îi zâmbesc iar acesta îmi sărută fruntea. Mă ia de mână, iar eu încerc să nu par surprinsă în timp ce mergeam spre mulțimea de oameni de lângâ înmormântarea bunicului.

Ne aşezăm în față, aşteptând ca preotul să înceapă slujba. Până atunci, vorbesc cu Davide care încă avea mână împletită cu a mea. Îmi mut privirea la Aya şi James, iar apoi la mulțimea de oameni, făcându-le din cap ca apreciere că au venit. Mă mai uit la oameni, până când dau de un om cu spatele cunoscut.

"Revin imediat." Îi spun lui Davide iar acesta îmi răspunde cu un zâmbet slab.

"Aya?" O iau deoparte iar aceasta se sperie.

"Ți-e rău?" Întreabă panicată.

"Nu, nu..".

"E despre tine şi Davide? Îmi poves.." Mă întrerupe.

"Nu, Aya!" O întrerup şi eu de fel, "Băiatul ăla, in costum negru.." Aceasta se uită cu o privire pierdută, "Cel din față." Îi spun iar aceasta îl caută puțin cu privirea, până când îşi fixează privirea exact unde trebuie. Face ochii mari, iar apoi se reîntoarce față ei neutră.

"Ce ă.. Ce e cu el?" Se bâlbâie.

"Nu ți se pare cunoscut?".

"Nu, dar chiar are un spate bomb.." Aceasta se opreşte când băiatul se întoarce.

Când băiatul se întoarce, băiatul era fix cel care a fugit cu tot cu fericitea și zâmbetul meu, când lumea mi s-a prăbușit în cap.

"Ethan.." Spun eu iar Aya se uită la mine.