Gamble on souls

Capitolul 49.

"De mâine o să fii doar a mea."
★

   Vila lui Klaus nu mai seamănă deloc cu locul în care am pășit prima dată.

   Ușile se deschid și se trântesc fără oprire, pași grăbiți răsună pe marmură, iar vocile se suprapun într-un haos de ordine și înjurături printre dinți.

   Cutii sunt împrăștiate peste tot, unele desfăcute, altele abandonate la jumătate, iar cablurile se strecoară pe sub mese ca niște capcane.

   Mirosul florilor proaspete se amestecă nefiresc cu fumul de țigară și aroma amară de cafea.

   Este genul de atmosferă care ar copleși orice om normal. Dar nimeni din casa asta nu mai este normal.

   În curte, luminile sunt deja montate asemenea unei plase aurii, iar oamenii lui Klaus se mișcă cu o eficiență aproape militară. Din când în când, câte unul se oprește, își duce mâna la cască și murmură câteva cuvinte înainte să-și reia treaba. Nu ajută doar cu organizarea. Supraveghează perimetrul.

   Dar, indiferent cât de bine pregătit pare totul, știm adevărul. O nuntă ca asta nu va fi niciodată complet sigură.

   –Nu, nu, nu! Vocea lui Bree răsună prin vilă atât de tare, încât aproape mă face să tresar. Asta nu e ivory! E alb mort!

   Flutură disperată o bucată de material spre unul dintre organizatori, în timp ce oamenii din living o privesc de parcă se tem că urmează să înceapă un război din cauza unei nuanțe de alb.

   –Diferența e inexistentă! Încearcă femeia să-i explice, deja exasperată.

   –Poate pentru tine!

   Bree este de neînduplecat. O urmăresc cum gesticulează agitată prin living, certând pe toată lumea cu aceeași energie cu care alții probabil declară războaie.

   Pentru câteva clipe, rămân în prag și las realitatea să mă lovească. Mai este doar o zi.

   Gândul ar trebui să mă sperie. Să mă facă să fug sau să mă pierd în întrebări despre tot ce ar putea merge prost.

   Dar, ciudat... nu simt nimic din toate astea. Nici frică, nici panică sau regret. Doar liniște. Una blândă și periculoasă, care îmi încălzește pieptul într-un mod aproape ireal.

   Pentru prima dată după foarte mult timp... sunt fericită.

   –Dacă mai stai mult acolo, lumea o să creadă că te răzgândești. Vocea lui joasă mă scoate din gânduri.

   Mă întorc spre el și, pentru o fracțiune de secundă, zgomotul din jur se estompează.

   Xander stă la doar jumătate de pas în spatele meu, îmbrăcat complet în negru, cu mâinile relaxate în buzunare și atenția împărțită între mine și haosul din jur.

   Nu glumise când spusese că nu va trebui să-mi bat capul cu nimic. Și-a luat rolul de wedding planner aproape la fel de în serios ca Bree și, sincer, e puțin înfricoșător cât de bine îi iese.

   –Mă gândeam. Îi răspund într-un final.

Un colț al gurii i se ridică imediat.

   –Periculos.

   Surâd amuzată și îmi îndrept din nou atenția spre vilă. Spre haosul ăsta perfect organizat, luminile aurii și oamenii care aleargă dintr-o parte în alta. Spre tot ce, în mai puțin de douăzeci și patru de ore, urmează să devină... oficial.