Gamble on souls

Capitolul 50.

"Vino la mine, steluțo!"
★

Xander

Stau în fața oglinzii, cu cămașa încă descheiată, în timp ce îmi fixez ceasul la încheietură.

   Îmi ridic privirea spre reflexie, însă adevărul este că nu mă văd pe mine. O văd pe ea. De fiecare dată.

   Închid nasturii unul câte unul, cu o atenție pe care nu o acord niciodată hainelor. Nu-mi pasă cum arăt și nici nu mi-a păsat vreodată. Singurul lucru care contează este expresia pe care o va avea când mă va vedea. Mă întreb dacă va zâmbi, dacă ochii ei vor străluci așa cum o fac de fiecare dată când uită pentru câteva clipe de tot ce am trăit sau dacă, măcar pentru ziua asta, va reuși să fie cu adevărat fericită.

   Nu fericirea aia prefăcută, pe care o afișează doar ca să-i liniștească pe cei din jur. Fericirea adevărată. Liniștită. Genul pe care îl merită de o viață și pe care eu am fost la un pas să i-l distrug cu propriile mâini.

   Îmi trec palma peste maxilar și inspir adânc, încercând să-mi pun ordine în gânduri.

   Este aproape absurd. Am privit moartea în față de mai multe ori decât aș putea număra. Am văzut oameni murind și am luat decizii care m-ar condamna pentru tot restul vieții.

   Și, totuși, nimic nu mă neliniștește mai tare decât gândul că, peste doar câteva ore, ea va păși spre mine, mă va privi în ochi și, pentru o singură clipă, se va întreba dacă alegerea de a deveni soția mea este cu adevărat cea pe care și-o dorește.

   Dacă asta se întâmplă... nu contează câte războaie am câștigat. Le pierd pe toate.

   –Ar trebui să-l ajutăm? Nu de alta, dar pare pe punctul să smulgă un nasture. Îl aud pe Josh mormăind din spate.

   –Lasă-l. Spune Ash, aruncându-și relaxat sacoul pe umeri. E în modul "gândesc și neg".

   –Nu neg nimic. Răspund automat.

   Dar nici eu nu mă cred.

   Zayn, rezemat de perete, mă privește câteva clipe înainte să vorbească.

   –Nu ești aici.

   Are dreptate. Nu sunt. Sunt deja în fața altarului, întrebându-mă dacă ochii ei aveau să aibă aceeași lumină pe care o văd de fiecare dată când uită, chiar și pentru câteva clipe, că lumea noastră este construită din sânge și război.

   –Dacă te blochezi, pot să spun eu jurămintele în locul tău. Propune Ash.

   –Te rog nu. Îl oprește Sam fără să-și ridice privirea din arma pe care o verifică.

   Îmi scapă un râs scurt, dar dispare aproape imediat.

   Îmi iau sacoul și îl țin câteva clipe în mâini înainte să-l îmbrac. Materialul greu îmi atârnă între degete, iar atunci realizez ceva ce urăsc.

   Nu pot controla ce urmează. Și detest sentimentul ăsta. Știu prea bine ce fac atunci când pierd controlul. Distrug. Plec. Sau împing oamenii și situațiile atât de departe, încât nu mai rămâne nimic de reparat.

  Dar astăzi nu-mi permit niciuna dintre variante. Pentru că este vorba despre ea. Despre femeia care, peste doar câteva ore, va merge spre mine ca să-mi devină soție.