Poezii pentru ea

Multe de zis...

Sunt singur, cum am fost în ultimul timp,
Alerg departe de toate, de orice anotimp,
Inima e ca o floare ofilită, moartă
Și mă doare când știu că poate ai fost a mea soartă,
Acum nu cred în ea, de mult credeam
De mult eram alt om, zâmbeam,
Eram o ființă ce era pozitivă, acum sunt prost
Că încă scriu, încă mă doare, toate aștea fără rost
Văd luna în fiecare zi și soarele în fiecare noapte,
Ascult, învăț, mă simt înconjurat de falsitate, oameni fără fapte
Au doar fapte ce îi apasă,
Oare cum ar fi să știu că îți mai pasă, hai lasă
Nu știu de ce dracu despre tine continui să scriu,
M-ai lăsat când aveam nevoie de a ta iubire, nu de pustiu
Cum sunt de când ai plecat, păcat
Aș fi vrut să îți arăt cât pot să iubesc, dar totu' s-a terminat
Plâng mult, mă consum a proasta
Sunt în timpuri proaste, așa e viața asta
Sunt pe treaba mea de când ai plecat,
Adică scriu ca un prost, nu te-am uitat
Judecă-mă sunt obișnuit, chinuie-mă
Nu ești în stare să iubești, hai uită-mă
Sunt mort, conștiința e varză
M-am săturat să plâng mereu, iubirea e cam proastă
Dar ce caut în lumea voastră?!, lumea falsității
Oare ce e cu noi?, ne privăm de emoții,
Nu știm a iubi, nu știm a prețuii
Suntem rasa ce ar trebui să dispară, suntem a nimănui
Scriu poezie din mintea mea stricată,
Am iubit ș-am investit sentimente într-o singură fată,
Te-am iubit, nu știu cum am reușit
Poate am fost un oarecare, dar mai mereu ți-am zâmbit
Ai crede că am înebunit, poate sunt prea derutat
De mă înțelegeai, nu te-ai fi luat după ei, nu ai fi plecat
Acuză-mă, îmi asum vina,
Știi că ți-am spus că ești tot, ești inima
Simt că nu mai rezist, mă bucur că ți-ai găsit jumătatea
Sunt cam distrus, inima asta nu mă mai vrea
Nimănui nu am să-i spun cât te-am putut iubi, erai muza, nu puteam să te scriu
Erai soarele, luna, universul, totu' nu era un pustiu
Acum orice fac, dacă mă uit la lună, îmi apari în cale
Ce dracu se întâmplă, a trecut atâta timp, inima continuă pe starea jale,
Afară nu arăt nimic, în interior sunt praf, dar ce-ți mai pasă
Lasă, uită-mă, nu merit să știu cum e să fii într-o bună pasă,
Iubesc scrisul ăsta, averea mea,
Erai o banală stea, ce apoi luceafăr devenea,
Ai ajuns atât de sus, eu pământean
Visam la tine, departe eram, gândeam
Când mă gândesc cât de prost eram,
Un simplu puștan, atâtea doream
Doaream să fiu echilibrat, dar nu am reușit
Visam să fac ceva demn de a fi mândru, nimic nu mi-a ieșit
Au rămas doar regretele, restul oamenilor au plecat
Nu mă plâng, dar nu mai rezist, chiar de unii mi-a păsat,
Singura care n-a plecat până acum, e coala asta
Care îmi e mereu fidelă chiar de nu în fiecare zi o mâzgâlesc, nu pot mereu să fac asta
Nu pot mereu să fiu din fier, simt că am inimă
Dacă nu aveam, nu-mi păsa, nu scriam această rimă
Știi bă cum doare când toți te lasă, toți pleacă
Acum vezi cine defapt te iubește puțin, oleacă
Și vezi că din sute de persoane, rămâi tot singur
Timpul trece fără ei, asta e sigur,
Toare trec un tovarăș mi-a spus,
Ciudat bă că și el a plecat, a găsit un prieten mai bun, simt că de toate sunt străpuns
Fată ai plecat să-ți fie mai bine, ai făcut cum trebuia
Ai plecat, eu m-am schimbat, nu mai cred în iubirea asta,
Ciudat e că eu continui să trăiesc, singur prin toate,
Toți au plecat parcă peste noapte
Mă doare inima, aici închei
Oare ce rost are să iubești, oamenii devin amintiri