Poezii pentru ea

Niciun zâmbet

13 August 2016

Am învățat să nu cred în aparențe,
Am încercat în mine să acopăr absențe,
Am știut că voi fi mereu diferit,
Am simțit cum e să fii iubit,

Din doi, acum fiecare cu al său drum,
Din doi, a rămas cenușa și puțin fum,
Acel fum reprezenta atunci speranța,
Care acum nu mai există, asta e viața,

Deschid rănile să pun acolo tot ce a fost,
Că în caz de îmi revin, să uit că am fost prost,
Să uit de tot ce odată reprezentam eu,
Să uit că am luptat, chiar de a fost greu,

Mă uit, mă alung și mă reneg,
Vocile din cap îmi spun că m-am născut întreg,
Dar inima știe că suntem predestinați să fim cu cineva,
Să iubim, zâmbim să treacă vremea,

Să fii stabil e greu, de aia am evitat să fiu,
Să fii scriitor nu-i ușor, uneori nu te simți viu,
Dar scriu și când sunt mort sufletește vorbind,
Eu eram altul atunci, acum nu ai să mă vezi zâmbind....