7 Iulie 2015
Plin de gânduri, speriat de timp,
Speram că poate, poate am să mă schimb,
Poate voi lăsa totul în spate, în urmă,
Mă gândeam că va fi bine, da' am inimă,
Nu simt ceea ce vreau, adică nu simt fericirea,
Nu vreau să o simt acum, e mai bună amintirea,
Sunt obișnuit să mă doară, știi cum e?,
Tu habar nu ai, nu te mai plânge copile,
Aș revenii să spun iar despre regretele mele,
Uite că din tot ceea ce scriu reies și ele,
Regretele legate de viața ce o puteam avea,
Știu nu s-a sfârșit lumea,
Dar ce mai știu, e că nu voi mai găsi una ca ea,
Nu voi mai găsi una după care să moară inima,Visez uneori că te am aproape, lângă mine,
Dar realizez că e un vis, te-ai dus departe, spre bine,
Fata mea ți-aș fi dat fiecare stea de pe cer,
Ți-am dovedit că ești al meu înger,
Sau măcar am încercat, poate asta,
Chiar de toate au trecut, te iubeam când alții spuneau las-o p-asta,
Nu cred că știi că am făcut și sacrificii,
Defapt ce contează că m-am înecat în amarul fricii,
Frica de a nu te pierde, dar degeaba, te-am pierdut,
Uite că încerc să mă refac pentru viitorul început,
Uite că am rămas să scriu de ceea ce putea fi,
Uite că am rămas copil cu gândul la copii,
Dar cui îi pasă, hai spune cui?,
Îți zic eu fata mea, nimănui,Poate că am pierdut ce iubeam atât de mult, încât nu aș putea scrie,
Dar fiecare drum are un capăt, acolo sunt sicrie,
Fiecare are unul, eu am deja două,
Prezentul eu, deja a murit pace vouă,
Viitorul eu, încă nu l-am întâlnit,
Dar sper să fie pozitiv, să nu fie rănit,
Nu mai vreau să trăiesc prezentul și trecutul, mă omoară,
Vreau să mă trezesc direct în viitor, să găsesc fata mea, fiind a mea comoară,Dar cui să îi spun că nu mai vreau să trăiesc?,
Cei din jur îmi spun: lasă că trece, și să zâmbesc,
Primesc sfaturi bune, dar și dau,
Primesc deseori prea multă iubire, dar nici nu o vreau,
Primesc atâtea, nu vreau nimic,
Oamenii nu înțeleg că am pierdut muza ce mă face puternic,
Oamenii nu știu decât să judece,
Mereu dau de rău, și mă întreb de ce,Pe nimeni nu interesează câte nopți nedormite am pe lună,
Pe nimeni nu interesează că pe inima mea ea e stăpână,
Defapt fosta ea, că acum e a altuia,
Speram să fac ceva pentru mine, să îi arăt toată iubirea,
Dar i-am arătat-o, și a plecat,
Și-a băgat piciorul în toate, nimic n-a contat,
Greșeli multe am făcut și eu, nu sunt Dumnezeu,
Defapt sunt un alt nimeni, poate vreun ateu,Regret multe, nu te cred dacă îmi spui că nu regreți,
Mă pun să scriu, nu pot dormii, uneori privesc pereți,
Alteori ies la geam, vorbesc cu luna,
O întreb ce mai faci, știe că ai fost pentru mine doar una,
Doar luna îmi mai știe rănile, ce încerc să le acopăr,
Doar luna îmi alină unele doruri, îmi dă ajutor,
De aș sta de fiecare dată despre tine să scriu,
Probabil că o voi face 13 vieți și poate mai târziu,O voi face mult timp,
Când voi renunța la scris promit că am să mă schimb,
Promit că voi găsii fericirea, o voi simții,
Promit că voi uita de tine, nu te voi mai minții,
Promit că șterg tot, încep o viață nouă,
Voi iubi o fată care îmi va face inima să crească, voi avea inima întreagă, nu ruptă în două,
Promit atâtea, dar vreau doar moarte,
Promit că, cineva, cândva poate,
Mă va scoate din această melancolie târzie,
Cineva poate mă va face să zâmbesc, să am parte de bucurie,
Dar toate sunt prea departe, scrisul e greu,
Toată viața mea e în ceață, fără tine nu sunt eu
![](https://img.wattpad.com/cover/17890937-288-k66901.jpg)
CITEȘTI
Poezii pentru ea
ŞiirTot ce scriu aici poate ai să simți, ai să simți cât de importantă ai fost pentru mine, ai să simți cât de mult te-am putut iubi, ai să simți cât am suferit... Dar toate acestea poate le vei simții și tu, deși sper să nu... Că durerea e un fel de re...