Sper să îți dai seama

24 3 0
                                    

Am încercat mereu să-mi dau seama de ce scriu,
Pentru cine o fac, de mult știu
Dar uite că n-am știut că scrisul doare
Am aceste rime ce-mi amintesc de iubirea noastră mare
Am acest pix ce e plin de amintiri, plin de sentimente
Am acest suflet care uită cum e să fii iubit, e plin de regrete
Văd peste tot suflete pereche, eram și noi odată
Eram și în mintea mea, erai tot, erai a mea fată
Poate nu ți-am arătat că eu chiar te iubesc
Dar nu aș aveam timp cu tot timpu' din lume să-ți dovedesc
Am o gaură mare în al meu piept, mă cam doare
Nu îmi curge sânge, dar știu că inima moare
Știu că știam atâtea unu' despre celălalt
Și puteam să jur că te vroiam o viață, făceam orice pact
Nu pot să uit tot ce ne-a legat, n-am cum
Mi-ai dat mereu motive să visez la tine, la noi, departe pe al nostru drum
Dar de ce mă doare trecutul, nu mai fac parte din el
Dar am uitat că el face parte din mine, stranii sunt gândurile mele
Îmi e dor să te simt, să mă simți
Îmi e dor de clipele când ne declarma iubirea sub protecția setelelor și sfinți
Îmi e dor să am zâmbetul pe buze, doar gândindu-mă la tine
Îmi e dor de clipele când eram egoiști și spuneam că nimeni nu ne desparte și că va fi bine
Băi chiar îmi e dor, știu că poate e prea târziu
Dar nu știu ce e cu mine, fericit fără tine nu vreau să fiu
Te rog crede-mă că nu dorm cu nopțile, mă gândesc la tine, la ce-am avut
Mă gândesc că am fost un prost că ți-am dat drumul, te-am pierdut
Te rog dacă citești această poezie, să știi că e pentru tine
Și dacă te simți singură și îți e dor de mine,
Vreau să te ream, nu știu cum să fac
Tu poate nu mă mai vrei că înainte, mai bine tac
Poezia asta e pentru tine, scrisă cu lacrimi care curg a proasta
Te rog să mă ierți și să îmi mai acorzi încă o șansă, amândoi iar în lumea noastră
Sper să aibă vreun rost ceea ce scriu acum
Sper să te pot reavea, că inima îmi e scrum
Te-am iubit și niciodată n-am încetat să o fac
Te iubesc chiar de pentru tine poate nu contează și crezi că sunt doar vorbe și vrei să tac

Poezii pentru eaUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum