Bă, chiar te-am iubit

25 0 0
                                        

29 Iulie 2015

Am fost fals, când falsitatea nu-și avea locul,
Am pierdut într-o simplă zi, chiar totul,
Nu e greu să trăiești fără iubire,
Oricum ura îi e cea mai bună înlocuitoare,
Atunci când nu iubești inima îți moare,
Dar corpul respiră și devine mai tare,
Când ești rănit, te schimbi,
Trist când vei fi, vei alege să te plimbi,

Facem deseori alegeri greșite,
Frângem inimi de noi iubite,
Totul în jur e doar un ambulant decor,
Pierzi în fiecare zi câte o persoană, îți vine să mori,
Dar nu asta e soluția, niciodată nu va fi,
Încearcă să cauți vindecare, să te vindeci,

Orgoliul îți arată într-un fel cât poți iubi,
Dar uneori exagerează și uiți a mai zâmbi,
Simple gânduri mâzgâlite aici,
Simple gânduri în care spuneai că mă ridici,
Știu, am fost naiv, că am crezut în tine,
Oricum dacă mă pierdeai, aveai altu' lângă tine,

Nu mă judeca, stai lângă al tău,
Nu mai mă căuta, mi-ai făcut destul rău,
Și da, bă pe tine chiar te-am iubit,
E aceași poveste ce când o scriu pe foi, e pe repeat,
Îți doresc succes, ai grijă pe cine iubești,
O să vezi, că oamenii dragi o să-i rănești

Poezii pentru eaUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum