Alt an...

16 3 4
                                    

1 Ianuarie 2016

Un nou început de an, aceleași vechi cicatrici,
Știi, uneori te mai vreau aici,
Lângă mine să mă ții de mână,
Să facem orice lucru banal împreună,
Am fost prost când am pierdut,
Am fost prost că nu am pirceput,
Cum e faza asta cu iubirea,
Că, când iubești te pierzi cu firea,

Alt an, alte experiențe noi,
Va fi soare, dar și multe ploi,
Alt an îl încep fără tine,
Alt an în care sper să fie bine,

Un nou început nu caut,
Rămân singur și nu mă laud,
Că sunt cel mai bun sau altele,
Voiam multe încojurat de stele,
Acum trece timpul în goană după bani,
Ne maturizăm experimăntând multe în mulți ani,

Am trăit perfectul,
Am învins defectul,
Acum e târziu, e seară afară,
Nu mă simt bine, nu e prima oară,

Am iubit, am zâmbit,
La urmă am suferit,
Toate s-au întâmplat treptat,
Cât te iubea inima nu ai aflat,
Aici închei, pun punct,
Inima tu mi-ai rupt

Poezii pentru eaUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum