Poezii pentru ea

Degeaba acum...

28 Ianuarie 2016

E trist să n-ai pe nimeni când vrei să iubești,
E atât de greu în inimă ca să privești,
Când vezi că ai doar cicatrici,
Nimeni nu mă alină, nimeni nu e aici,
Că am nevoie de o vorbă bună,
Nu e nici tata să mi-o spună,

Am iubit, acum nu o mai neg,
Sunt ascuns sub mască, inima nu mai e un întreg,
A rămas doar o epavă,
Ți-am dat inima mea pe tavă,
Am greșit, ai greșit și tu,
Acum sunt ca un oarecare, ca restu',
Nu-ți mai scriu, decât poezii,
Ai plecat, cât de singur mă simt, nu știi,

Sincer mă bucur pentru tine,
Chiar de inima mai plânge lângă mine,
Mă bucur bă că ești fericită,
Chiar de par plin de ură cu inima rănită,

Am avut grijă de inima mea, cât era a ta,
Dar tu nu ești, e doar un gol care cândva,
Reprezenta perfectul omenirii,
Uită-mă, ochii nu-mi privi,
Alungă-mă, neagă-mă,
Pleacă și lasă-mă,
Defapt ai plecat de mult,
Inima mea sentimentelor e scut,

A rămas din noi doar un parfum,
Al fericirii e al tău, a' meu e din scrum,
Mi-ai distrus partea sufletului,
Nu mai știu nici noțiunea timpului,
Nu mai știu cum e să iubești și doare,
Din ceva special, sunt un oarecare,

A rămas din tine doar o umbră,
Acum totu' e distrus bă,
Am rupt din mine și m-am dedicat,
Am plâns ca un om slab când ai plecat,
Am fost un prost acum mă văd în oglindă,
Sper să cadă pe mine a Dumnezeului grindă,
Să mă distrugă, să mă trimită în foc,
Poate acolo o să am și eu loc,

Îmi place să scriu despre tine,
E singurul defect ce mă prinde foarte bine,
Că lumea vorbește mult și prost,
Iubirea trebuie să aibă sens și rost,
Mi-ai mâncat sufletul, ai ajuns și la inimă,
Acum din toate amintirile râmâne doar o lacrimă,

Pe fața mea de adolescent pierdut,
M-am băgat în anturaje ca prostul,
Nici mintea nu mă mai ascultă, sunt nebunul,
Care simte că nimic nu e bun de nu iubești,
Degeaba ești bogat, dacă nu ai pe cine să privești