Poezii pentru ea

Luceafăr, nu stea, 100 pentru tine

A fost odată ca-n poveşti
De mult s-a terminat,
Tu nu mai eşti ceea ce eşti,
Eu sunt de acum un alt băiat,

Erai unică în toate,
Îmi dădeai speranţe,
Acum m-ai dat iar la o parte,
Și mă arunci în diferite nuanţe,

Erai în vis un înger blând,
Erai a mea, nu a lui
Tu eşti mereu la mine în gând,
Şi nu eram al nimănui,

Erau clipele neuitate p-al iubirii drum,
Te aveam în al meu suflet,
Acum sunt singur înconjurat de fum,
Şi tu mi-ai luat până şi ultimul zâmbet,

Poveste cu file negre,
Scriu ca un poet târziu în noapte,
Tu erai totul, într-o lume de zeghe,
De acum pun accent pe fapte,

Am zis că nu renunţ,
Dar m-am înfundat în promisiuni,
Am zis că te anunţ,
Când îmi trezeşti noi pasiuni,

Par un tip normal, cu gândire
Dar aspir spre zile nebune,
Cu un lucru anormal, cu iubire
Trec ca o umbră prin această lume,

Pagina vieţii mele,
E umplută cu amprente albăstrui,
Capitolele reprezintă cele mai bune zile,
Şi citatele reprezintă perioada când eram al nimănui,

Povestea noastră nu o pun în muzeu,
Am trăit ceva special şi intens,
Am fost doar tu şi eu,
Singuri în acest sec univers,

Nu mă lua cu reproşuri,
Am trecut de acele zări,
Eram doi indiferent de coborâşuri,
Te iubeam şi nu mă gândeam la urmări,

Poate nu am fost perfect,
Tu m-ai schimbat acum în rău,
Aveam scos în evidenţă fiecare mic defect,
Acuma sunt al nimănui, nici al tău,

Am crezut că visele nu dor,
Dar m-am înşelat crezând,
Că de ea nu-mi va fi dor,
Am trecut mai departe sperând,

Să fac ceva demn de a trăi,
Dar am fost dezarmat de iubire,
Mergeam spre calea de a muri,
Speriat de aşa zisa fericire,

Nu am linişte nici în piept,
Am pierdut-o într-o seară,
Nu pot să spun la nici un tratament,
Ce am simţit când o avusesem iară,

Mă pierd în noapte, te caut
Plâng cu lacrimi inocente,
Te aud în şoapte, te aud
Dar eşti în vis ca sentimente,

La dorul care-l am acum,
Mă gândesc la tine uneori,
E târziu, e plin de fum,
Te-am iertat de atâtea ori,

Iubirea, am crezut că ea,
Va fi a mea călăuză,
Dar a dispărut de pe cer ca o stea,
Nu mai am nici o muză,

Cerul mă cunoaşte, ştie cum sunt,
Dragoste caut şi nu găsesc,
În sentimente am devenit crud,
În simple piese mă regăsesc,

Te-am vrut doar pe tine,
Dar am avut necazuri în dragoste,
Am vrut să ne fie bine,
Dar tot ce a fost, a devenit o pacoste,

Simt cum inima e străpunsă,
De gloanţe care sunt pline de ură,
Dragostea n-are ipotenuză,
Şi a fost cândva atât de pură,

Fata e personajul principal,
Eu nu am sens în proză,
Ea e muzica de pe fundal,
Eu mă îndrept spre nevroză,

Plec încet spre nemurire,
Nu mă îndoiesc de timp,
Ajung doar o amintire,
Trecută prin orice anotimp,

Tu ai fost motivul pentru poezie,
Care le scriu încă de pe atunci,
Când te aveam, în suflet era euforie,
Când amândoi eram puternici,

Te-am cunoscut întâmplător,
Fiind un simplu om,
Eram unul din imensul decor,
Afecţiunea îmi era sindrom,

Dă-mi otravă din suflet,
Să plec pe calea fără noapte,
Mi-ai luat şi ultimul zâmbet,
N-am văzut deloc fapte,