Poezii pentru ea

O fată...

22 August 2015

Am iubit și eu odată,
Am iubit niște ochi și o fată,
Un zâmbet scos din filme,
Ferit chipul ei de drame,
Toate bune, dar nu pentru mult,
Că totu' dintr-o dată s-a și rupt,
M-am ridicat, dar degeaba,
Voiam să o revăd, inima-mi fierbea,

Mă simt straniu și rece,
Inima nici cel ce iubește nu o înțelege,
Sunt un oarecare, devenit poet din dramă,
Acum nici iubirea n-o mai bag în seamă,
E pustiu prin jur fără ea,
Până că și cerul plânge după acea frumoasă stea,

E o stea pe cerul altcuiva,
Pe cerul meu a apus, cică din vina mea,
Dacă e, mi-o asum, dar nu e,
De ar fi fost, nu aș mai fi scris femeie,
Defapt ce-ți pasă ție, nu are cum,
Mă simt singur și înconjurat de străini acum,

Sunt ok, nu te întreba ce mai fac,
Uite că scriu, să fac publicului pe plac,
Mă încadrez în teritorii pustii,
Nimeni curând de mine nu va mai ști,
Har în scris am, de la ceva divin,
Dar eu nici măcar nu știu de unde vin,
Am iubit, am fost diferit, am și zâmbit,
Acum sunt trist, inexistent, cu gândul ipocrit,

Mă doare mintea de la atâtea gânduri,
Mă și plictisesc să umplu sute de rânduri,
Dar scriu cu foc și apă, totul,
Acum nici nu mă mai interesează cum trece timpul,
Oricum toate trec, mi-a zis un prieten din vise,
Nu mă pot abține să nu aprind noi abise,

Toată inima e distrusă,
Cui îi pasă, inima a fost supusă,
Acum nici de caut alinare, la altele nu găsesc,
Fiindcă iubirea m-a lăsat să o privesc, să jelesc,
Jocul vieții e pentru oamenii care știu ce vor,
Eu în loc să mai lupt pentru cineva, mai bine de aici zbor,
Mă duc în lumea mea,
Mă va înțelege doar cine știe cum e cu lirica,

Nu mulți știu să exprime ce simt,
De aia toți se avântă în scris, dar se mint,
Nu știi cum e iubirea nici după zeci de ani de lirică,
De aia dacă iubești, nu băga în seamă lumea ce se oftică,
Trist, cad iar pe gânduri,
Mai știi priveam nori, stele, toate amintirile le-am transpus în rânduri