Poezii pentru ea

Fără rol

11 August 2015

Melancolie, tristețe și regret,
Nu are nici un rost să le țin în piept,
Dar nu pot să le țin piept, nu e drept,
E o lume nebună în jur,
Nimic nu mai e atât de pur,
Ca atunci cum era odată,
Dragostea te va schimba de fiecare dată,
Oamenii, de ei să te ferești,
Că nu pe toată lumea poți să iubești,
Și pe cine, ajungi să nu ai parte de ea,
Ajungi să o lași din orgoliu, vei regreta,

Fata ce-am iubit m-a renegat,
M-a lăsat la sol și a plecat,
Au trecut 10 luni, nici nu mai știu,
Mă simt încă la fel de pustiu,
Nici una nu a venit, dar și de era să vină,
Îi spuneam să mă lase în pace, că n-am inimă,
Am doar regrete, foile cu ale mele rime,
Am sentimente și nu dau încă de bine,
Încă am nopți nedormite, vise ciudate,
Nici nu mă văd trecând peste, mergând mai departe,

Aș vrea liniște, moartea e eliberare,
Aș vrea să fiu sincer, între oameni care sunt care pe care,
Nu sunt un oarecare, mi-a zis mama,
Știu sau cred că, am ceva special, știu să suport drama,
Am zile frumoase și zile nașpa, așa e mereu,
Oricât de greu e, voi continua să fiu eu,
Am rupt inimi, e adevărat,
Dar niciodată nu le-am iubit defapt,

Am multe fapte murdare,
Stau acum și mă întreb oare,
Ce a fost în mintea ta, când ai plecat,
Ce am făcut, de cu regrete ai aruncat,
În mine, credeai, că nu am inimă,
Da, ți-am zis că, te iubesc în aceași rimă,
În care te-am criticat că, iar m-ai lăsat,
Așa te-ai luat și ai plecat, m-ai uitat,

Că m-ai iubit, de aia,
Că acum în loc de cuvinte sunt lacrimi ce umple foaia,
Mă aștern pe spate în ploaie și fulgere,
Inima mea nu mai e la vedere,
E adânc ascunsă, nu o mai vede nimeni,
Știu că, mereu va fi rănită de oameni,
Asta știu ei să facă,
Omul te rănește, apoi pleacă,

Am inima firmituri, e călcată în picioare,
Am sufletul rupt, plin de semne de întrebare,
Mă simt ciudat, străin între străini,
Speram ca, odată, undeva, cineva să mă ferească de inimi,
Să o alin, să mă aline,
Că dragostea cu timpu' și ea vine,

Mă doare sufletul, că am pierdut fata visurilor, fata mea,
Mă doare faptul că, a plecat lăsând în mine o urmă grea,
Dau să plec spre calea neantului,
Dar mă strigă cineva, nu pleca iubitule, nu mai ești a nimănui,
Mă îndoiesc de ce aud, și îmi dau drumul în gol,
Mai bine să nu mai am nici un rol