Hidden Truth || Niall Horan F.F.

Chapter 6

“ Jess ? “  aud vocea mamei din cealaltă parte a ușii camerei mele.

Aleg să nu îi răspund, și îmi pun o pernă în cap, sperând să plece și să mă lase în pace, dar nu face asta spre dezamăgirea mea.

“ Jess ? “ strigă din nou și bate în ușă.

“ Ugh, vin acum. “ mormăi, dar destul de tare încât să mă audă.

Descui ușa și iar ochii mei lipsiți de viață întâlnesc ochii mamei mele, care mă scanează din cap până în picioare. Pot vedea tristețea care încet-încet îi cuprinde privirea, și probabil dezamăgirea pe care o simte din cauză că nu poate face nimic pentru mine, că nu mă poate ajuta să trec peste această problemă din viața mea

O săptămână. O săptămână a trecut de când am aflat că Jaymi mă înșeală, și tot o săptămână a trecut de la acele amenințări ale lui Niall. Durerea începe să se vindece, dar în sufletul meu tot există acel gol produs de tot ce s-a întâmplat, mai ales dezamăgirea pe care am simțit-o. În ziua în care mi-am dat seama că nu se mai poate schimba nimic, în ziua în care totul s-a derulat într-o clipită, în care relația mea cu Jaymi a fost distrusă pe vecie iar Niall a mințit cu nerușinare, am plâns ca un copil mic, eliberând toată durerea și toată dezamăgirea din mine. Am plâns până am rămas secată de lacrimi, până când m-am simțit incapabilă să mai simt ceva. Tot în acea zi mi-am promis că nu am să mă mai încred 100% în nimeni, absolut nimeni, mi-am promis că nu voi mai iubi pe nimeni până nu îmi dau seama că acea persoană merită cu adevărat.

Tot în acea zi mama m-a găsit închisă în camera mea, stând și holbându-mă la tavan, în mintea mea derulându-se toate momentele petrecute cu Jaymi ca într-un film vechi. Doar că de data asta numai simțeam nimic când îmi aminteam de ele, niciun sărut, atingere, alintare numai însemna nimic pentru mine. Știam că trebuie în cele din urmă să renunț la tot, și mă simțeam pregătită să fac asta.

Am fost nevoită să îi povestesc mamei tot ce s-a întâmplat, pentru că nu ar fi lăsat-o baltă până nu i-aș fi spus. Și am fost mirată când am văzut că pentru prima dată îmi ia apărarea, că pentru prima dată mă susține. Relația mea cu mama nu a fost atât de bună, când eram mică ea era mai tot timpul la servici, la fel și tata și am fost crescută de bunicii mei. În tot acest timp nu am simțit-o alături de mine absolut deloc, mereu când doream să vorbesc cu ea ba era obosită, ba se enerva din nimic și o lăsam baltă, iar apoi mergeam în camera mea și plângeam toată noaptea. Niciodată nu am învinuit-o pentru chestia asta, și cu toate că mi-a lipsit enorm de mult dragostea maternă, am reușit cumva să o scot la capăt și să devin persoana care sunt astăzi.

“ Jess, pot vorbi puțin cu tine ?“ îmi șoptește. Dau din cap aprobator și intră în camera mea, așezându-se pe pat.

“ Știu că treci printr-o perioadă nu tocmai plăcută, dar sunt din ce în ce mai îngrijorată... De o săptămână nu ai mai ieșit din casă, și nici nu ai mâncat așa mult. Jess, tu nu erai așa.. unde este fata plină de viață pe care o cunoșteam ? Știu că este acolo, știu asta. „ îmi spune.

“ Mamă, sunt bine, serios…Doar că nu am simțit nevoia să ies din casă, trebuie să îmi pun ordine în gânduri. Te rog, nu te îngrijora din cauza mea, știu că oricum ai destulă treabă..” spun și încerc să par încrezătoare, pentru a o convinge pe mama că sunt bine.

“ Ok, dar îmi promiți că o să începi să ieși pe afară și să ai mai multă grijă de tine ? „

„ Îți promit.“ îi spun și încerc să zâmbesc. Mă ia în brațe, și iese din camera mea nu înainte să îmi zâmbească și să îmi spună că totul o să fie bine.

Mă trântesc din nou în pat și încerc să adorm din nou, dar telefonul continuă să sune. Ugh, cine naiba are nevoie de mine, îmi spun.

Mă uit la numele apelantului, și îi văd numele lui Kate acolo. Oh, Kate ! De ea am uitat complet de când cu cele întâmplate. Un sentiment de vinovăție mă cuprinde pentru că nu ar fi trebuit să încetez să vorbesc cu ea. Suntem prietene încă din copilărie și ar fi trebuit măcar să o anunț sau să o sun să îi povestesc cele întâmplate devreme ce ea nu a fost prezentă la petrecerea de săptămâna trecută...

“ Hei Jess ! “ strigă.

“ Kate ! “ spun bucuroasă să îi aud vocea.“ Ugh, mi se pare că nu am mai vorbit de ani buni, chiar dacă au trecut 2 săptămâni… îmi pare rău.” zic simțind nevoia să îmi cer scuze.

“ Ei, haide, știi doar că nu mă supăr eu din orice ! Am auzit ce ți s-a întâmplat, mi-a spus Harry... Îmi pare rău, îmi pare și mai rău că nu am fost în oraș în aceste 2 săptămâni ca să te sprijin.. Dar hei, sunt aici acum, poți să plângi pe umărul meu. „ chicotește.

“ Am cam trecut de faza asta, nu știu.. Nu mă mai simt așa afectată. Dar mulțumesc mult, nici nu știi cât înseamnă pentru mine că îmi ești alături. “ spun și vorbesc serios.

“ Oh, mă simt flatată. “ râde. “ Uite de ce te-am sunat, Zayn dă o altă petrecere mâine seară și.. nu am mai fost cam de mult timp la una din petrecerile lui, mă gândeam că ar fi o ocazie bună să mergem.. Am vorbit cu Caroline și e de acord. Acum ai mai rămas tu, te rog spune-mi că vi cu noi, te rog, te rog, te rog.“

“ Nu știu ce să zic..“ nu știu ce să fac defapt. Gândul că aș putea să mă reîntâlnesc cu Jaymi, sau mai rău, cu Niall,  îmi dă fiori, și habar nu am de ce.

“ Jaymi nu o să vină, dacă la asta te gândești. Te rog Jess, te rog, știi cât înseamnă pentru mine să mergem la petrecerea lui Zayn..” spune puțin rușinată, punând accent pe „Zayn”.

“ Ok, presupun că nu ar strica să mai ies puțin din casă.‘ râd.

“ Yay ! Mulțumesc, mulțumesc, mulțumesc ! “ spune și începe să imite vocea unui copilaș.

“ Erm, și mai e ceva.. mă gândeam că ați vrea să dormiți la mine diseară ? Așa am putea face o noapte a fetelor, și ne-am putea alege ținutele pentru petrecere. O să ne distrăm pe cinste, plus că nu ne-am mai văzut de mult. Și oricum părinții mei sunt plecați, așa că nu vreau să stau singură acasă..“

“ Mhm. Sună bine.“ murmur.

“ Okay, deci rămâne stabilit. I love you gurl. “ spune și închide telefonul.

Îmi așez telefonul pe noptieră și mă îndrept spre dulap pentru a-mi căuta niște pijamale curate. Dintr-o dată ideea de a ieși mi se pare nemaipomenită, și simt că dacă mai stau câteva minute în casă, în cameră, mă voi sufoca.

După ce îmi iau în geantă cele necesare și niște bani merg să o anunț pe mama că voi dormi la Kate în noaptea asta, și că mâine seară mă voi duce la o petrecere. Zâmbetul de pe față i se mărește, rămânând uimită de schimbarea mea din ultimele minute, mă sărută pe frunte și îmi urează distracție plăcută.

Ies pe ușă cât mai repede, iar imediat razele arzătoare ale soarelui pătrund în pielea mea, dându-mi un sentiment de libertate. Starea de spirit mi se schimbă în doar câteva secunde în timp ce merg pe stradă și mă bucur de fiecare detaliu din jurul meu, încât pentru un moment uit tot ce mi s-a întâmplat. E timpul să merg mai departe cu viața mea, e timpul să fac ce face o adolescentă normală de 19 ani, e timpul să mă distrez. Nu merită să sufăr pentru un băiat, știu asta. Și chiar dacă l-am iubit enorm de mult pe Jaymi, ceea ce a făcut e de neiertat.

Sunt din ce în ce mai aproape de casa lui Kate, și deja am căpătat încredere în mine, încredere în acțiunile mele. Știu că vor urma 2 zile lungi, nici măcar nu știu ce mă va aștepta la petrecere, dar nu mă interesează. Tot ce vreau e să mă distrez alături de prietenele mele, să le arăt tuturor că sunt bine și mult mai puternică decât înainte.