Hidden Truth || Niall Horan F.F.

Chapter 52

# Acest capitol conține scene perverse, dacă nu vă face plăcere să citiți v-aș ruga să săriți peste ele ca să nu existe probleme apoi. :)

“ Îmi pare rău…te rog nu, nu îmi face asta, nu mă părăsi, te rog vorbește cu mine. “

Aceste cuvinte îmi răsună în toate colțurile minții și clipesc în repetate rânduri, crezând că totul este doar în imaginația mea. Mă uit în jur dar nu pot vedea decât întuneric și imediat îmi dau seama că am adormit în brațele lui Niall. Inima începe să îmi bată cu putere atunci când îl simt zvârcolindu-se în brațele mele, mormăind acele cuvinte pe care le-am auzit mai devreme și zvâcnind din când în când.

“ Îmi pare rău...” repetă, bâlbâindu-se și îmi dau seama că are un coșmar.

„ Niall, Niall trezește-te. “ șoptesc zgâlțâindu-l ușor, sperând că se va trezi dar nu face decât să mormăie alte cuvinte în care spune că îi pare rău.

Aprind lampa și apoi mă așez deasupra sa cuprinzându-i fața în palme, încercând să îl trezesc. Este transpirat tot și buzele îi tremură, imaginile acestea făcându-mă să mă simt ciudat. Niciodată nu l-am văzut pe Niall în această ipostază, atât de neajutorat și nu am nici cea mai mică idee ce aș putea face pentru a-l liniști.

“ Niall…trezește-te, e doar un coșmar, o să fii bine.” șoptesc încă odată și îmi încolăcesc mâinile în jurul său, sărutându-l pe obraz și apoi pe frunte, strângându-l apoi tare în brațe.

Răsuflu ușurată când îl văd deschizând ochii brusc, respirația fiindu-i accelerată, privind parcă dezorientat și pierdut în gol.

„ Jess...” îl aud rostindu-mi numele și imediat privirile noastre se întâlnesc, făcându-mă să simt fiori pe șira spinării.

„ Îmi pare rău că te-am trezit. „

“ E în regulă, a fost doar un coșmar. “ îi răspund și îi plasez un sărut pe obraz, genele mele atingându-i pielea.

„ Ai nevoie de ceva? O cană de apă poate? „ continui după câteva momente de tăcere, timp în care ne-am ținut în brațe reciproc.

“ Sunt bine, îmi e de ajuns că ești lângă mine. “ zice și mă sărută apoi pe tâmplă.

Decid să renunț la ideea de a-l întreba ce s-a întâmplat și ce a fost atât de grav încât l-a speriat atât de tare. Știu că nu îmi va zice așa ușor și sunt conșitentă de faptul că va trebui să insist pentru a afla ce a visat. Părea atât de speriat…atât de marcat în legătură cu ceea ce se întâmpla în interiorul minții sale iar faptul că nu l-am putut ajuta cu nimic, că nu am putut să îl liniștesc destul de repede mă roade pe dinăuntru.

Încep să îmi pun cât mai multe întrebări în timp ce el e deja adormit, având brațele în jurul taliei mele, ținându-mă strâns la pieptul său.

Oare a fost prima oară când are asemenea coșmaruri sau i s-a mai întâmplat asta cât timp a fost plecat? Oare…oare a avut pe cineva care să îl aline, care să îl liniștească și să încearcă să îl facă să se simtă mai bine după aceea sau a trebuit să îndure totul de unul singur?

Pleoapele mi se deschid încet-încet, firicelele de lumină făcându-și deja apariția printre genele mele. Simt imediat o greutate mai mare peste mine și îmi dau seama imediat că este Niall, care doarme cu capul pe pieptul meu, mâna în jurul taliei mele și un picior peste picioarele mele, fiind incapabilă să mă mișc. Îmi amintesc imediat că am adormit făcându-mi în cap fel și fel de scenarii, coșmarul său din noaptea anterioară dându-mi de gândit.