Hidden Truth || Niall Horan F.F.

Chapter 58

Au trecut trei zile de la cina de la casa părinților lui Niall și în tot acest timp frumosul băiat blond cu ochi albaștrii nu a reușit să îmi părăsească mintea nici măcar o secundă. Nu aș fi crezut vreodată că sentimentele mele pentru el vor fi atât de puternice, că voi ajunge să îl iubesc, dar iată-mă, gândindu-mă la el non-stop, având nevoie de el ca și cum aș avea nevoie de aer.

Sunt bucuroasă că lucrurile sau rezolvat între noi, cel puțin pentru moment și pentru prima dată în relația noastră apele sunt liniște. După ce mi-a dat lănțișorul nici măcar nu am știut ce să îi spun, am fost atât de emoționată încât m-am bâlbâit continuu. Inima îmi bătea cu putere iar acel moment a fost parcă unul ieșit dintr-o poveste cu prinți și prințese, atmosfera fiind pur și simplu copleșitoare dar spun asta încă odată, când sunt cu el acesta mă face să mă simt ca și cum aș fi cea mai specială persoană de pe întreaga planetă. Dar bineînțeles că momentul nu a putut să dureze pentru totdeauna și m-am simțit al naibii de prost când părinții mei mi-au spus că e timpul să mergem acasă. Aș fi vrut să stau cu el, în brațele lui, vorbind toată noaptea despre nimicuri, sau aș fi vrut să îl privesc în timp ce doarme, să îi dau părul de pe frunte, sărutându-l pe ascuns din când în când.

Nu ne-am văzut deloc în aceste zile, am vorbit doar la telefon sau prin mesaje și, sinceră să fiu, i-am simțit enorm lipsa. A spus că este plecat din oraș pentru a rezolva niște treburi, nu mi-a dat însă mai multe detalii așa că am ales să nu insist asupra acestui subiect chiar dacă voiam. Nu știu cum mă simt în legătură cu asta, adică într-o seară avem un moment atât de romantic în care ne declarăm dragostea unul față de celălalt iar în ziua următoare mă anunță că este plecat și nu ne vom mai putea vedea câteva zile, fără însă să îmi spună unde e sau ce face. Poate sunt iar paranoică, poate că greșesc dar...decid să nu mă mai gândesc atât de mult la lucrul ăsta, trebuie să evit o nouă posibilă ceartă cât mai mult.

Mă trezesc auzind soneria telefonului și pipăi somnoroasă noptiera, găsindu-l în cele din urmă.  Îmi doresc să fie Niall, dar fac ochii mari atunci când văd numele celui care mă apelează și totuși nu ezit să îi răspund.

“ Hei. “ spun și încerc să nu par prea somnoroasă dar nu știu cât de bine îmi reușește.

“ Hei, Jess! Ești ok? Te-am trezit? “ mă întreabă George și pot observa o urmă de îngrijorare în vocea sa.

Nici măcar nu știu de ce m-a sunat, adică...din câte îmi amintesc ultima dată când am vorbit a fost în ziua în care am aflat că Niall l-a bătut, iar de atunci nu a mai dat niciun semn de viață, și mă simt puțin vinovată deoarece îi eram datoare cu o explicație după tot ce s-a întâmplat, dar cu toată nebunia din viața mea...

“ Nu, e în regulă. “ îl asigur. “ Ce faci? “

“ Defapt cred că voiai să mă întrebi care e motivul pentru care te sun.” râde și îmi dau ochii peste cap, uimită că a reușit să îmi citească gândurile.

“ Da, cam așa ceva. “

“ Erm, păi...presupun că nu știai de asta dar...diseară eu și trupa mea vom cânta într-un bar și mă gândeam, nu cumva ai vrea să vii? Ai putea să îi întrebi și pe Zayn, Harry, sau Kate și Caroline, nu știu, poți aduce pe cine vrei. “ începe să spună și privesc în gol pentru câteva secunde.

Nu știu dacă ar fi în regulă să mă duc, adică sunt sigură că lui Niall nu i-ar plăcea deloc, mai ales că o să fiu în compania lui. Dar pe de-o parte...cum am mai spus, mă simt oarecum datoare față de George, a pățit atâtea din cauza mea și el nici măcar nu avea legătură cu toate acestea, așa că nu văd ce l-ar putea deranja pe Niall. Știe că îl iubesc și sper ca acele momente de gelozie să fie de domeniul trecutului, și, în plus, chiar dacă suntem împreună trebuie să înțeleagă că nu îmi poate controla viața, că nu poate alege persoanele cu care să mă întâlneasc sau persoanele cu care să nu mă întâlnesc.