Hidden Truth || Niall Horan F.F.

Chapter 96

„ Dylan?! „ exclam surprinsă, fiind deja destul de jenată de micul incident de mai devreme, oprindu-mă din a strange micile lucruri de pe jos, axându-mi privirea asupra sa, ridicându-mă pentru a putea procesa mai bine minutele anterioare.

Nu m-am gândit niciodată că voi mai avea ocazia să îl întâlnesc după acea noapte plină de evenimente la barul în care cânta George împreună cu trupa sa, dar într-un fel ciudat sunt recunoscătoare că destinul ne mânuiește încă odată ca pe niște marionete și drumurile noastre se încrucișează din nou din senin.

Șatenul mă privește amuzat, ridicându-și capul din pământ doar pentru o secundă. Îmi zâmbește în colțul gurii și strange ultimele obiecte de pe jos, așezându-le cu grijă în cutie, pe care mi-o înmânează apoi.

“ Surprinsă să mă vezi? “ râde, mutându-și apoi privirea de la mine la Kate, urmând câteva clipe în care nimeni nu spune nimic.

“ Așteptați o secundă, voi doi vă cunoașteți?! “ mă întreabă blonda puțin suspicioasă și chicotește apoi, șoptind ceva pe sub respirație. Dau din cap în semn afirmativ în același timp cu Dylan și pare că aceasta devine mult mai confuză, dându-mi seama că oscilează între a ne întreba sau nu în legătură cu modul în care ne-am cunoscut. Presupun că a renunțat la acest gând devreme ce nu a mai spus nimic, bucurându-mă că nu sunt nevoită să îi explic cum Niall încerca să mă facă geloasă cu o anumită tipă căreia îi plăceau fetele defapt, în timp ce eu încercam să îi răspund în aceeași manieră cu...Dylan. 

“ Scuze pentru…asta. “ șoptesc și îmi mut privirea la cutie, râzând, amintindu-mi cât de neîndemânatică am fost dintotdeauna.

Pentru câteva secunde aproape am uitat de bătălia ce se duce continuu înăuntrul meu și îmi permit puțin timp în care să pot să respir ușurată în compania acestui băiat pe care l-am cunoscut într-un bar acum ceva timp, total întâmplător. Nu știu absolut nimic despre el și sunt chiar uimită că nu mă simt deloc vinovată că stau de vorbă cu o persoană de sex opus. Dacă toate astea s-ar fi întâmplat acum câteva săptămâni, când totul mergea perfect între mine și Niall probabil aș fi căutat să închei cât mai repede orice posibilă discuție, stând cu teama că, dacă blondul ar afla, ar ieși din minți și ar trage concluzii pripite ca de fiecare dată, rezultând astfel o nouă ceartă între noi. Cu toate acestea atunci nu căutam deloc compania altcuiva pentru că Niall era al meu și aș fi renunțat la absolut totul pentru el. Dar acum totul e diferit, pentru că…el nu se va mai întoarce.

Doare să mă gândesc la acest lucru, și doare și mai tare să recunosc. Dar oricât de greu mi-ar fi, oricât de mult aș încerca să neg, sunt conștientă de faptul că l-am pierdut.

“ Se mai întâmplă, nu îți face griji. “ îmi zâmbește, îndreptându-și apoi privirea către Kate, căreia îi întinde mâna. “ Sunt Dylan, apropo. Acum nu mai e nevoie să te gândești dacă sunt sau nu vreun criminal în serie, pentru că sunt extrem de sigur că la asta te gândeai. “ râde și începem să chicotim; se pare că nu i-a dispărut simțul umorului nici până acum.

“ Kate. “ răspunde simplu aceasta, strângându-i mâna. „ Acum că ne știm numele, ceea ce e un lucru foarte important, cu siguranță pot avea deplină încredere în tine. “ îi răspunde, dându-și ochii peste cap și începem să râdem din nou, fiind mulțumită în sinea mea că am reușit să dăm peste cineva care e familiarizat cu aceste locuri.

“ Deci, încotro vă îndreptați? “ ne întreabă, ridicând din sprâncene, vârându-și mâinile în buzunarele jachetei sale.

“ Către camera noastră, cred. Tatăl meu mi-a dat câteva indicații dar nu am nici cea mai mică idee cum să ajungem acolo, locul ăsta e imens! „ exclam și mă uit încă odată în jurul nostru, observând alte lucruri mărunte care completează priveliștea, care parcă de abia au apărut.