Exact cum mă așteptam, orele s-au scurt atât de rapid încât aproape că nici măcar nu mi-am dat seama, iar în momentul ăsta număr minutele până ce Niall va sosi pentru a mă lua și a mă duce într-un loc cunoscut probabil doar de el. Sinceră să fiu, încă nu m-am obișnuit cu surprizele pregătite de el și nu cred că o să mă obișnuiesc prea curând, reușind de fiecare dată să provoace în mine un amestec de sentimente de o amploare semnificativă.
Oftez adânc în momentul în care iau telefonul de pe noptieră, vrând să verific ora și observ că este începutul lunii septembrie. În nu mai puțin de două săptămâni va trebui...să plec și să las totul în urmă iar lucrul ăsta mă sperie puțin și mă face să mă întreb dacă chiar asta este ceea ce vreau, dacă vreau să uit de toată lumea de aici, de tot ce s-a întâmplat, de toate lucrurile prin care am trecut. Știu că plecarea mea la facultate nu e un lucru atât de mare, dar sunt conștientă de faptul că odată ce voi părăsi casa asta, odată ce voi începe să îmi construiesc propriul meu drum în viață, odată ce voi începe să fiu independentă nu mă mai pot întoarce la vechea viață, ci voi fi într-o schimbare continuă, iar persoanele de lângă mine vor veni și vor pleca...
Vara a trecut atât de repede, poate chiar prea repede dar pot spune că a fost cea mai frumoasă și mai plină vară din viața mea, pe bună dreptate. Îmi amintesc perfect momentul în care a început toată această nebunie, petrecerea de la casa lui Zayn, faptul că Jaymi m-a înșelat și căderea mea nervoasă din acea noapte, care s-a terminat cu mine într-un bar, ca mai apoi să ajung în camera de hotel a blondului. Nici prin cap nu mi-ar fi trecut că Niall, persoana pe care obișnuiam odinioară să o știu poate mai bine ca pe propria persoană, a devenit o persoană total schimbată, imposibil de citit, o persoană pe care încă nu am descoperit-o în totalitate. Cert este că toate lucrurile care s-au întâmplat încă din acel moment au avut un impact major asupra mea și a raționamentului meu.
“ Deranjez? “ aud vocea extrem de familiară mie și sunt trasă din infinitatea gândurilor mele, întorcându-mă în același moment doar pentru a-l vedea pe Niall stând rezemat în pragul ușii cu un zâmbet destul de evident pe față, îmbrăcat cu un tricou negru și niște pantaloni de aceeași culoare.
“ N-nu, tocmai mă pregăteam să cobor. “ încerc să spun dar nu fac decât să mă bâlbâi, rămânând destul de confuză și oarecum melancolică în urma reamintirii tuturor momentelor din ultimele luni, fiindu-mi teamă doar pentru o secundă că acel fel de momente poate nu vor mai exista în viitor...
“ Pari destul de abătută, ce s-a întâmplat, iubire? “ răspunde Niall puțin răgușit și pășește către mine, punându-și degetele pe bărbia mea, forțându-mă să îl privesc în ochi.
“ Nimic, doar mă gândeam. Nu s-a întâmplat nimic, serios. “ șoptesc și blondul ridică din sprâncene, semn că nu este mulțumit de răspunsul meu.
„ Bine, fie, mă gândeam la cât de repede a trecut timpul...E începutul lunii septembrie și sincer...îmi e puțin frică în legătură cu ceea ce va urma, îmi e frică de schimbările care vor avea loc în următoarea perioadă și îmi e frică de faptul că e probabil ca tu să nu fii lângă mine în tot acest timp. „ reușesc să spun, luând câteva pauze pentru a trage câteva guri zravene de aer în piept.
În același timp o ușoară adiere de vânt intră și în cameră, făcându-mă să simt un fior rece pe șira spinării; Niall începe să îmi mângâie obrazul cu degetul cel mare și îmi dă apoi o șuviță de păr după ureche, presându-și imediat buzele moi și calde de fruntea mea.
„ Nu ai de ce să te îngrijorezi, Jess, nu o să te părăsesc nici măcar dacă tu vei decide că nu mai trebuie să fim împreună. Voi fii mereu de partea ta, nu contează în ce calitate. “ zâmbește și scutur din cap, încercând să îmi alung restul gândurilor care deja îmi dau mari bătăi de cap, încercând în schimb să mă bucur de prezența blondului și de timpul pe care îl am alături de el.
CITEȘTI
Hidden Truth || Niall Horan F.F.
FanficJessica Mills este o fată de 19 ani, proaspătă absolventă de liceu, cu o viață aparent simplă, o gașcă de prieteni populari și petrecăreți dar și un iubit cu ajutorul căruia a devenit și mai populară decât era înainte, astfel încât numele lor se afl...