Hidden Truth || Niall Horan F.F.

Chapter 37

“ George?! Serios?! De ce dracului ai făcut asta?! “ țipă Niall atrăgând atenția câtorva persoane care trec pe lângă noi. Mă privește amenințător și mă dau cu un pas în spate, temându-mă pentru o secundă că mă va răni.

“ Dintre toate persoanele l-ai sunat pe George să vină să te ia de aici?! Doar știi că numai pentru tine mă abțin să îl dau cu capul de toți pereții! Sună-l înapoi și spune-i să nu se deranjeze pentru că nu știi de ce sunt în stare, Jess, iar tu agravezi situația și mai rău. “ îmi comandă încordându-și maxilarele, privindu-mă cu un aer sumbru.

Înghit în sec și simt cum fiecare nerv din corpul meu prinde viață, dându-mi o stare copleșitoare. Îmi face rău să îl văd pe Niall așa, în fața mea, și mai ales țipând la mine. Dar și mai rău îmi face faptul că am fost umilită de către prietenii săi și inclusiv de el și se pare că singurul lucru care îl interesează este propria sa persoană, nimic mai mult, nimic mai puțin.

“ La dracu, încetează odată să te gândești doar la tine, Niall! Ai vrut să dai impresia că te-ai schimbat dar tot același dobitoc ai rămas, bine?! L-am sunat pe George pentru că în el am încredere, asta după ce tu ți-ai irosit absolut fiecare șansă. Și știi ce? Chiar am fost o proastă să cred că suntem împreună. Și am fost și mai proastă că am avut încredere în tine și te-am lăsat să mă duci de nas. Dar nu se va mai întâmpla, îți promit. „ spun printre lacrimi, sughițând.

Totul s-a întâmplat prea repede și încă îmi e greu să procesez toate întâmplările. Simt cum inima mea s-a sfărmât în zeci de bucățele micuțe, și mă tem că nu va mai exista nimeni care să le reașeze la locul lor. Că nu va mai exista nimeni care va umple acel gol. Și cu toate astea un sentiment de vinovăție mă cuprinde; dacă nu i-aș fi permis lui Niall atât de multe cu siguranță că nu am fi ajuns în această ipostază. Dacă nu m-aș fi reîntors de fiecare dată la el, dacă ar fi încetat să mai apară prin preajma mea, dacă...

Îi întorc spatele lui Niall, acesta rămânând fără cuvinte după schimbul de replici pe care l-am avut. Sunt sătulă să îi văd această privire amenințătoare, chiar ofensată. Nu înțeleg  de ce continuă să creadă că el este o victimă și să dea toată vina asupra mea. Nu înțeleg de ce nu mă poate lăsa în pace atunci când îi cer asta.

Mă uit în jur în speranța că voi zări mașina lui George, tensiunea dintre mine și Niall fiind deja prea mare pentru a-i face față. Lacrimile continuă să îmi curgă pe obrajii acum reci, cu toate că mă împotrivesc cu toată ființa mea să le împiedic să mai curgă.

Trec câteva momente în tăcere și am impresia că Niall a plecat, că m-a lăsat aici. Îmi este teamă să mă uit în spatele meu, o părticică din mine încă speră că acesta a rămas, o părticică din mine încă îi speră că acestuia îi pasă...

“ Jess, uită-te la mine. “ aud vocea extrem de familiară mie și sunt puțin dezamăgită de faptul că acesta a rămas, îngreunându-mi situația. Știu că dacă îl voi mai avea mult în preajma mea voi renunța, voi lăsa de la mine și voi sfârși din nou lângă el, lucru pe care deocamdată nu îl vreau, cel puțin nu în aceste circumstanțe.

Niall mă prinde de încheieturi cu o mână, pe cealaltă poziționând-o pe bărbia mea, ridicându-mi capul, forțându-mă să îl privesc în ochi. Pentru un moment mă împotrivesc și îmi fixez privirea în altă parte, dar simt cum pur și simplu cedez și îmi las capul în mâna sa.

“ Îmi pare rău că am țipat la tine. “ spune cu o voce stinsă și reușesc să găsesc o urmă de regret în aceasta.

“ Ar trebui. “ răspund rece, împotrivindu-mă fiecărei părticică din mine să nu cad din nou în plasa lui. Oricât de mult aș vrea să îl iau în brațe, să îl sărut, să îi spun că totul va fi în regulă nu pot, pentru că nu e adevărat. Oricât de mult aș vrea, nu pot uita că el este o altă persoană acum; nu pot uita că s-a schimbat, nu pot uita că, oricât de mult ar nega că mă va răni din nou, sunt sigură că va face asta fără să stea pe gânduri.