Hidden Truth || Niall Horan F.F.

Chapter 31

Pe tot parcursul drumului persistă această liniște apăsătoare, iar în aer se poate simți tensiunea dintre noi. Sunt încă rezemată cu capul de geam și nu vreau să îl privesc nici măcar o secundă, vorbele sale de mai devreme răsunând în capul meu ca un ecou dintr-o peșteră, iar acest ecou pare a fi interminabil. Dar ceea ce mă deranjează cel mai tare este că relația dintre noi a devenit tot mai strânsă, cel puțin din partea mea și oricât m-aș împotrivi nevoii de a-l vedea, de a-l atinge sau de a-i simți simpla prezență lângă mine, nu reușesc să fac acest lucru. În timp ce pentru el e totul un joc, un joc al dracului de enervant, înăuntrul meu se dă o luptă și nu pot face nimic în legătură cu asta.

Închid ochii și las o cantitate mare de aer afară încercând să uit pentru o secundă unde sunt, dar e imposibil. Mirosul său a umplut tot spațiul mașinii iar mișcările sale scurte mă fac să îmi amintesc că pentru a nu știu câta oară m-am lăsat influențată de el. Nu trebuia să îl las să mă ducă acasă, nu după ce mi-a spus că nu dă doi bani pe mine în față. Iar totul este doar din vina mea pentru că i-am permis atât de multe lucruri, pentru că mă amăgesc degeaba, pentru că îmi tot fac speranțe că se va schimba și va redeveni acea persoană căreia îi știam toate secretele, toate slăbiciunile și invers. Nici măcar nu îmi vine să cred că Niall a reușit să se schimbe atât de radical. Poate fi atât de rece câteodată, atât de răutăcios și nepăsător, o persoană imprevizibilă care practic te joacă pe degete în față, dar într-o secundă totul se poate schimba, devenind atent, tandru, poate chiar și sincer. Nu credeam vreodată că voi fi atrasă în acest mod de el, dar iată-mă din nou lângă această persoană pe care abia o cunosc.

Tresar atunci când motorul mașinii se oprește și îmi dau seama că am ajuns în fața casei mele. Înghit în sec și chiar dacă știu că totul s-a dus de râpă încă mă agăț de speranța că poate își va cere scuze, că poate va putea explica comportamentul său misterios. Îmi scot centura de siguranță în cea mai mare liniște posibilă, încercând din răsputeri să nu îl privesc în ochi. Mă tem că voi ceda, că voi cădea încă odată în plasele lui și îl voi ierta din nou, fără să demonstreze că este demn de asta. Mă pregătesc să deschid portiera mașinii și îmi fac curaj pentru a-l privi. Îmi apare un nod în stomac atunci când îi observ expresia neutră, nepăsătoare. Privirea îi e fixă în față și are mâinile încleștate pe volan, la fel e și maxilarul său. Nu face nimic ca să mă oprească și pot să simt încă odată cum inima mi se rupe în zeci de bucățele atunci când cobor din mașină. Încă odată gândurile mele se adeveresc și anume că lui nu îi pasă de mine, cel puțin nu la fel de mult cum îmi pasă mie de el, lucru pe care am încercat să îl neg atât de mult timp. Da, e adevărat, îmi pasă de Niall și sentimentele mele devin mai profunde pe măsură ce timpul trece, dar e mai bine ca el să nu știe asta...

Trag aer adânc în piept și traversez strada, parcă simțind că o parte din mine lipsește. Știu că ne-am certat dintr-un lucru absolut stupid, și anume mesajele de la George dar e ceva mai mult de atât pentru mine. Văd cum sunt luată în bătaie de joc, și chiar nu știu ce să cred. Niall se poartă atât de frumos cu mine și mă face să cred că poate îi pasă de mine, dar imediat cum se întâmplă ceva ce are legătură cu noi, cu mine și prietenii mei sau cu el și secretele pe care le ascunde totul se duce de râpă. Dacă nu a fost gelos atunci de ce a reacționat așa ?

Ajung în fața ușii total prinsă în gânduri și totul devine din ce în ce mai frustrant, ajungând chiar să mă deranjeze și razele soarelui. Este jumătatea lunii iunie iar aerul devine din ce în ce mai înăbușitor, greu de respirat. Îmi caut cheile în geantă și tot ce vreau este să mă închid în camera mea, să mă detașez de realitate și să numai ies de acolo până când începe facultatea.

Las o înjurătură să îmi scape printre buze atunci când ușa nu se deschide. Mâinile îmi tremură iar cheia pur și simplu nu vrea să se miște, așa că dau cu pumnul în ușă de nervi iar o lacrimă mi se prelinge pe obraz, probabil de la tensiunea și nervii acumulați. Mă întorc pentru a mă așeza pe scările din fața casei în speranța că mă voi mai liniștii puțin, dar sunt surprinsă atunci când Niall stă în fața mea privindu-mă atent. Pentru o secundă uitasem de faptul că el m-a adus acasă și nici măcar nu am auzit când a coborât din mașină, dar iată că din nou suntem împreună.