Hidden Truth || Niall Horan F.F.

Chapter 88

Drumul până acasă a fost destul de tăcut, dar nu a fost învăluit într-o atmosferă înăbușitoare și sufocantă, ci într-una destul de liniștită, o liniște care valorează mai mult decât toate cuvintele din lume. Mintea mea a luat-o razna încă din momentul în care mi-am dat seama ceea ce punea Niall defapt la cale și gândurile au continuat să curga în valuri interminabile în tot acest timp, așteptând cu nerăbdare momentul în care vom locui împreună, așteptând cu nerăbdare să facem noi amintiri. Pe buze a stat aproape permanent imprimat un zâmbet larg, dar care defapt nu putea să exprime nici măcar jumătate din starea mea reală, o stare copleșitoare, cu niște sentimente de o intensitate uriașă.

În minte îmi apare totuși ideea că poate ne-am grăbit, că încă nu e momentul și că luâm totul mult prea repede, sărind peste anumiți pași esențiali într-o relație. Dar am trecut prin mult prea multe lucruri împreună și observ că Niall vrea să se schimbe cu adevărat, încearcă să se schimbe și am sentimentul că de data aceasta totul e diferit, că vom putea trata cu mai multă maturitate toată această situație. În plus, nu contează defapt de cât timp suntem împreună pentru că, lăsând la o parte tipul de persoană care a devenit în timpul în care a fost plecat, noi doi ne cunoaștem de o viață și am crescut unul cu celălalt o bună perioadă de timp.

“ Totul bine, iubire? “ îi aud vocea puțin răgușită și îi arunc o privire rapidă, dând apoi din cap cu un zâmbet pe față.

„ Am doar un moment...Niciodată nu aș fii crezut în tot timpul petrecut împreună că tu vei fii defapt băiatul de care mă voi îndrăgosti, pe care îl voi iubi până în adâncul oaselor. Totul s-a întâmplat atât de rapid, Niall, câteodată mă întreb dacă nu cumva visez și îmi e teamă ca atunci când mă voi trezi nimic din tot ceea ce am trăit împreună să nu se fi întâmplat...” oftez întorcându-mi din nou capul, de data aceasta pentru a îl putea privi în ochii săi albaștrii de o frumusețe nemaivăzută.

“ Dar sunt aici, Jess, și îți promit că nu voi pleca niciodată de lângă tine. “ răspunde acesta și reușește să mă sărute rapid pe frunte, închizând ochii strâns în momentul în care buzele sale se presează de aceasta.

Îi zâmbesc cald și, cu gândul de a-mi așeza mâna peste mâna sa liberă o așez din greșeală în poala sa, moment în care Niall își întoarce capul din nou de la drum înspre mine, ridicând din sprâncene. Îmi retrag mâna imediat și încep să roșesc, deși nu îmi pare rău de gestul făcut; deja pot pune pariu că știu la ceea ce se gândește Niall.

“ Dacă ai de gând să mă tachinezi atunci crede-mă, pot trage în următoarea secundă pe dreapta și te voi face să îți pară rău. “ râde și îmi dau ochii peste cap, rezemându-mi din nou capul de geamul fumuriu al mașinii sale.

Rămâne doar o chestiune de timp până ajungem în sfârșit în fața casei mele, tresărind brusc în momentul în care Niall oprește motorul mașini. Scutur din cap și închid ochii strâns pentru câteva secunde, dându-mi seama că am adormit puțin aproape de casă, toate sentimentele și stările interioare având un mare efect asupra mea, amplificându-mi starea de moleșeală. Insist ca Niall să mai rămână puțin și în cele din urmă acesta acceptă, chiar dacă susține că are ceva de făcut, fără să îmi spună defapt ce. În momentul în care intrăm în casă observ că bilețelul lăsat mamei nu mai este acolo, ceea ce înseamnă deci că l-a văzut. Dar ochii mi se măresc considerabil atunci când intrăm în sufragerie și o văd pe Kate stând pe canapea, plângând neîncetat, având un aspect total neîngrijit.

“ Î-îmi pare rău, mama ta m-a lăsat să intru…N-nu știam unde aș putea să merg…” plânge aceasta și mă reped la canapea, trăgând-o într-o îmbrățișare strânsă, Kate începând să plângă mult mai puternic decât înainte.