Hidden Truth || Niall Horan F.F.

Chapter 84

Zilele anterioare au fost extrem de chinuitoare pentru mine și încă nu pot procesa într-un mod corect absolut tot ce s-a întâmplat, toate aceste evenimente părându-mi parcă extrase dintr-o carte de prost gust în care nimeni nu are parte de nici măcar un strop de fericire. Totuși o portiță de speranță s-a deschis în inima mea odată cu vorbele lui Niall din ziua anterioară, chiar dacă nu pot înțelege dorința aceasta a lui de a se schimba, de a deveni mai bun pentru mine. 

Chiar dacă am fost extrem de șocată să aflu că nimic din toate acele porcării nu s-au întâmplat la petrecere și parcă totul părea ireal, o mare greutate care a stat constant pe umerii mei săptămâna anterioară s-a evaporat în aer, reușind să mă relaxez în sfârșit parțial, să pot dormi liniștită. Defapt liniștită e prea mult spus, pentru că în ultima vreme eram atât de obișnuită să îmi petrec din când în când nopțile cu Niall încât am realizat cât de singură mă simt fără el, fără să fiu capabilă să îi aud bătăile inimii noaptea târziu, sau să vorbim despre nimicuri stând unul în brațele celuilalt.

Trag o gură mare de aer în piept și îmi prind părul într-un coc dezordonat, având totuși grijă ca șuvițele rebele să nu mai stea rătăcite pe fruntea mea. Merg apoi cu pași mărunți spre mica fereastră din cameră și deschid geamul, briza ușoară ce prevestește începutul toamnei lovindu-mi pielea feței, făcându-mă să simt fiori reci pe șira spinării. Clatin apoi subit din cap, mintea fiindu-mi umplută de tot felul de gânduri care mai de care mai enervante. Timpul a trecut atât de repede și iată că vara aproape s-a sfârșit, urmând toamna, urmând facultatea, urmând să plec de aici...să plec departe de tot ce s-a întâmplat, existând posibilitatea să plec totodată departe de Niall, fără să știu dacă voi mai avea ocazia să îl văd vreodată.

Fără să îmi dau seama însă mă găsesc cu telefonul în mână, căutând numele lui Kate în agendă, amintindu-mi imediat nenorocita aia de noapte din care nu am mai vorbit, timp pe care probabil l-a petrecut urându-mă. Știu că a încercat să mă sune la câteva zile după petrecere dar nici măcar nu am dat atenție acestui lucru, fiind ocupată cu gândurile și sentimentele amestecate, care creeau un haos total asupra întregii mele ființe.

Oftez adânc atunci când tonul de apelare încetează, semn că în cele din urmă a răspuns. Încerc să îmi aleg cuvintele, sau măcar să încerc să o fac să vorbească cu mine dar nu mă pot gândi la nimic exact, vrând doar să îi pot povesti totul, să îi arăt că tot ce s-a întâmplat a fost o glumă extrem de proastă din care, atât eu, cât și toți cei apropiați mie au avut de suferit enorm.

“ Știu că...probabil nu vrei să îmi auzi vocea dar am ceva important să îți spun și crede-mă, sunt sigură că se vor rezolva atât de multe lucruri odată ce...” încep să spun plină de speranță dar aceasta mă întrerupe, în vocea sa nefiind nicio urmă de regret sau dispreț, ca în acea seară în care mi-a spus că și-ar fi dorit să nu mă fi cunoască niciodată. Dimpotrivă, vocea sa este caldă și poate puțin dezorientată, spunându-mi puțin șoptit:

“ Nu te urăsc, Jess, nu înțeleg de ce ai putea să crezi asta. Am încercat să te sun...”

“ S-a întâmplat ceva? “ întreb îngrijorată.

“ Am aflat totul la o zi după petrecere, defapt...tot ceea ce nu s-a întâmplat mai exact. Te-am sunat ca să îmi cer iertare pentru tot ce ți-am spus, știu acum că ești nevinovată dar problema e că am intrat într-o mare încurcatură...” șoptește.

“ Ești bine acum? Ce fel de încurcătură? “

„ Poți veni până la mine acasă? Nu sunt sigură că aș putea să povestesc totul la telefon. “ continuă și accept, îmbrăcându-mă rapid cu o pereche de pantaloni închiși la culoare, un tricou larg și o geacă de piele, văzând înainte vremea capricioasă de afară. Îi las un bilețel mamei pe frigider în care îi spun că sunt plecată până la Kate, asta dacă se întoarce înaintea mea și, după ce încui ușa casei pornesc cu pași repeziți spre casa acesteia, starea de îngrijorare făcându-și apariția. Pe drum mintea mea încearcă din nou să ticluiască fel și fel de scenarii dar sfârșesc toate împinse într-un colț întunecat al minții, loc din care, de altfel, aș dori să nu mai iasă niciodată.