Hidden Truth || Niall Horan F.F.

Chapter 67

„ Mă simt puțin cam...ciudat pentru că plecăm. Mă simt de parcă aș lăsa o parte importantă din mine în spate. „ șoptesc în timp ce Niall pune toate bagajele noastre în portbajag, aruncând o ultimă privire asupra cabanei care pare că se înalță maiestuos printre razele chinuite ale soarelui, care abia începe să își facă apariția pe cer.

Am petrecut 3 zile minunate aici. 3 zile pe care sunt sigură că nu le voi uita prea curând și, de ce să nu recunosc, mă tem în legătură cu ceea ce se va întâmpla când vom ajunge acasă, când vom da piept cu toate problemele noastre de acolo, când va trebui să ne confruntăm sau să încercăm să ne facem timp pentru toate persoanele din viața noastră, fie că noi le-am permis să facă parte din ea sau nu.

Poate pare ciudat dar, dacă ar fi să aleg să mă întorc acum acasă sau să rămân aici alături de Niall, aș alege să rămân, fie pentru încă o scurtă perioadă de timp. Aș fii în stare să îi acord lui tot timpul meu, să îi fiu alături necondiționat, legătura dintre noi devenind mult prea puternică din toate punctele de vedere. Am ajuns într-un punct în care, fără prezența sa lângă mine simt că m-aș sufoca. Fără el de partea mea mă simt vulnerabilă, expusă pericolelor, mă simt de parcă aș avea nevoie de toată protecția sa chiar dacă înainte eram o persoană destul de independentă.

“ Iubire, uită-te la mine, bine?  „ spune în timp ce îmi cuprinde mâna, forțându-mă în acest fel să îl privesc în ochi.

Sunt trezită din transa mea parcă interminabilă, în care gândurile mele și-au făcut de cap exact cum au vrut iar acum acestea parcă dispar, parcă se evaporă exact ca un strat de fum subțire.

“ Ne vom putea întoarce aici ori de câte ori vei vrea, îți promit. “ îmi spune în ureche și apoi mă sărută atent, grijuliu, pe tâmplă oferindu-mi la final un zâmbet cald și încurajator.

Dau din cap în semn aprobator și îi strâng mâna, întorcându-i zâmbetul. O mulțime de fiori mă trec apoi atunci când mă urc în mașina sa cea neagră, iar Niall pornește motorul. Încet-încet imaginea cabanei și a lacului dispar treptat, nerămânând în final nimic din ele.

Oftez și îmi trec degetele prin păr în timp ce o melodie a celor de la The Weeknd se derulează în spațiul închis al mașinii. Nu am nici cea mai mică idee de ce mă simt atât de ciudat, de ce toate sentimentele mele sunt amestecate haotic și sunt secată de ideea că nu știu ce se întâmplă cu mine. Pare ciudat dar simt că mă întorc cu totul o altă persoană, ceva e diferit în mine de data aceasta, ceva inexplicabil. Mintea mă duce imediat la momentul intim împărtășit cu Niall în a doua zi de la cabană și pe buze îmi apare un zâmbet de necontrolat, amintindu-mi exact fiecare detaliu, chiar și durerea pe care am avut-o, acoperită în mare parte de iubirea pe care ne-o purtăm reciproc.

Șirul gândurilor îmi este oprit de tonul de apel al lui Niall, care răsună în toată mașina, acoperind versurile melodiei. 

“ Nu ai de gând să răspunzi? “ îl întreb, ridicând din sprâncene.

“ Nu prea cred. “ răspunde scurt, neluându-și ochii de la drum.

“ Poate e ceva important, dacă…dacă s-a întâmplat ceva? Dumnezeule, am uitat să vorbesc cu mama încă de când am ajuns aici! “ constat într-un final și mă încrunt, gândindu-mă apoi că e posibil ca aceasta să își fii făcut mii de griji în legătură cu noi, iar eu nici măcar nu am putut să o anunț că suntem în siguranță și că totul e în regulă. 

Bună treabă, Jess, îmi răspunde subconștientul meu și aproape îmi vine să mă plesnesc.

“ E Louis. “ răspunde Niall aruncându-și privirea la numele apelantului și un nod îmi apare în gât, sinceră să fiu, mă simt ciudat de fiecare dată când aud numele de Louis.