Zăresc o mașină neagră cotind, intrând pe strada în care se află locuința lui George și îmi dau seama imediat că e Liam. Oprește în fața mea și, fără să stau pe gânduri urc pe locul din față trăgând aer adânc în piept. Știu că odată ce fac asta nu voi mai putea da înapoi și aș fi tâmpită să spun că nu vreau să dau ochii cu Niall; sunt doar speriată, al dracului de speriată în legătură cu ce se va întâmpla în urma întâlnirii noastre. Nici măcar nu știu dacă vrea să mă vadă și, mai presus de toate, habar nu am dacă este singur sau în compania altcuiva.
“ Ce te-a făcut să te răzgândești? „ mă întreabă Liam dintr-o dată și observ că mașina este deja în mișcare.
“ Nu prea cred că motivul pentru care m-am răzgândit contează prea mult. “ răspund având privirea fixă pe drum.
“ Se pare că cineva nu este într-o dispoziție prea bună azi. “
“ Tocmai am aflat că Niall mi-a bătut prietenul, Liam, deci nu cred că aș putea să te iau de mână și să cânt și să dansez cu tine pe un câmp plin cu flori la răsăritul soarelui. „ spun sarcastică și îmi dau ochii peste cap, realizând abia apoi că i-am spus lui Liam ceea ce s-a întâmplat defapt.
Liam începe să chicotească și mă calcă pe nervi, nici măcar nu sunt în starea necesară și sper că drumul nostru va fi mai scurt decât pare. Măcar nu e și Louis cu el, băiatul ăla e atât plin de sine și atât de enervant încât nu știu cum de îl poate suporta cineva.
“ Știu că Niall poate fi chiar idiot în unele momente și se poate comporta prostesc, dar face toate astea pentru că nu știe cum altcumva să se exteriorizezse, înțelegi? Încă de când l-am cunoscut nu are încredere în cei de lângă el, e ca și cum cineva l-a rănit atât de rău încât să îl schimbe radical și să îl facă să își piardă toată încrederea în omenire.“ spune Liam și, chiar dacă nu își dă seama de asta, eu sunt motivul pentru care Niall e așa.
“ Știu că s-a schimbat, dar tot ce face este să îi rănească pe cei din jurul lui, și crede-mă, sunt atât de sătulă de rahaturile pe care le face. “
Știu că nu ajută pe nimeni dacă regret ceea ce i-am făcut, aș vrea doar să știe că îmi pare rău și că numai sunt așa, că el chiar a însemnat și înseamnă ceva pentru mine…
“ Nu vezi, nu-i așa? “ întreabă Liam după un moment de tăcere.
“ Ce să văd? “
“ Niall chiar ține la tine, Jess, chiar dacă se chinuie să nu arate asta. Mi-am dat ușor seama, s-a schimbat de când am venit aici, adică mă refer la faptul că tot ce face se învârte în jurul universului tău, are legătură cu tine. “
“ Dacă ar fi ținut la mine nu ar fi continuat să mă facă să sufăr. “ îl contrazic și îmi rezem capul de geamul mașinii, fiind deja sătulă de această conversație.
Mă uit cu coada ochiului la Liam și văd că deschide gura pentru a zice ceva dar o închide imediat după, semn că s-a răzgândit.
Privesc în jur și tot ce pot să văd este că mergem de-a lungul unei câmpii, iar șoseaua este cât se poate de pustie.
“ Unde dracu’ suntem? “
“ Doar ai încredere în mine, deja ți-am spus că nu ai fi putut să îl găsești dacă te-aș fi lăsat pe cont propriu. “
“ Problema e că nu știu în cine să mai am încredere și în cine nu... “ șoptesc mai mult pentru mine în așa fel încât Liam să nu mă audă. Trag aer adânc în piept și devin din ce în ce mai neliniștită, punându-mi zeci de întrebări în legătură cu locul în care ar putea fi Niall.
CITEȘTI
Hidden Truth || Niall Horan F.F.
FanfictionJessica Mills este o fată de 19 ani, proaspătă absolventă de liceu, cu o viață aparent simplă, o gașcă de prieteni populari și petrecăreți dar și un iubit cu ajutorul căruia a devenit și mai populară decât era înainte, astfel încât numele lor se afl...