Chapter 80

7.5K 356 24
                                    

*Din perspectiva lui Niall*

Înjur printre dinți și trag pe dreapta îndată ce sirenele mașinii de poliție se apropie amenințător de mine, întregul spațiu din mașină fiind umplut de miros de alcool amestecat cu tutun, plus că, nu cu mult timp în urmă aveam impresia că am trecut pe roșu. Am încurcat-o, am încurcat-o al dracului de rău și, cu toate astea reușesc să îmi păstrez calmul în timp ce opresc motorul mașinii, cea a poliției oprindu-se în spatele meu. Urechile încă îmi vâjâie și efectul băuturii nu a trecut încă, ci, dimpotrivă, parcă e din ce în ce mai puternic. La ce m-aș putea aștepta, de altfel, când am băut nu știu câte pahare de vodkă? Gândurile sunt atât de încâlcite și întunecate încât pentru moment am impresia că nu vor mai putea niciodată să iasă la lumină și, chiar dacă sunt prins într-o situație de tot rahatul tot ce pot vedea în fața ochilor este imaginea Jessicăi, zâmbetul său, ochii ei, modul în care roșește atunci când îi șoptesc lucruri în ureche, modul în care se încruntă atunci când nu îi convine ceva și își mușcă buza inferioară.

La dracu, Niall, trebuie să încetezi dracului odată să te gândești la ea, nu a făcut decât să spulbere și ultimele firișoare de lumină rămase din tine, firișoare de lumină ce au reușit să iasă la suprafață din atât de mult întuneric. Dar nu asta e ceea ce am făcut și eu încă de la bun început? Am vrut să îi distrug viața cu bună știință, am vrut să o fac să plătească, să o fac să sufere, să o fac să se simtă exact cum m-am simțit și eu atunci când am plecat. Complet singur, distrus, fără absolut nicio speranță pe lumea asta.

Sunt trezit din transa parcă interminabilă a acestor iluzii în momentul în care un polițai cam de 30-35 de ani bate cu pumnul în geam, mustăcind și privindu-mă cu o anumită mânie în privire. Cobor geamul și încerc să îmi păstrez calmul și să mă comport cât normal pot, cu toate că primul lucru pe care l-aș face, influențat fiind bineînțeles de nenorocita de băutură, e să calc pedala și să plec dracului de aici oriunde aș vedea cu ochii.

“ V-aș putea ajuta cu ceva? “ scuip fără să mă pot controla, cu toate că aș fii putut folosi un ton puțin mai calm. Polițistul strâmbă din nas și îmi spune pe un ton grav, cu o voce destul de groasă, întorcându-mi vorba:

“ Poate că da, ai putea să explici de ce dracului conduci ca un nebun cu atâția kilometrii la oră și nu respecți semaforul? Oh, și să nu uităm de faptul că hainele tale duhnesc a băutură. “

„ Și ce? “ spun printre dinți încleștându-mi degetele în jurul volanului, simțind deja cum sângele îmi clocotește în vene.

“ Îmi pare rău dar va trebui să mă însoțești la secție. Nu face lucrurile mai complicate prin a te opune.“ spune bărbatul calm, privindu-mă parcă compătimitor. Sau doar mi se pare, nu am nici cea mai mică idee, viziunea fiindu-mi încă neclară.

“ Va trebui să mă obligi. “ răspund, dregându-mi vocea la final. La dracu, știu că nu ar trebuii să complic lucrurile dar nu pot gândi clar și, sincer să fiu nici măcar nu îmi pasă dacă e posibil ca idiotul ăsta să mă bage la pârnaie, nu îmi mai pasă de absolut nimic în momentul ăsta.

“ Te-am avertizat deja să nu complici lucrurile, ești arestat. “ rostește polițistul și deschide ușa mașinii, făcându-mi semn să cobor. În sfârșit accept și acesta mă culcă pe capotă, ducându-mi mâinile la spate până ce, într-un final simt acel fier rece în jurul acestora, fiind incapabil să le mai mișc. Înjur din nou printre dinți, poate puțin mai tare în timp ce polițistul mă duce spre mașina sa și mă bagă în spate, nescoțând absolut niciun cuvânt tot drumul până la secție.

Va fii o noapte lungă, presimt asta.

Singurul sunet pe care l-am auzit în ultimele trei ore a fost cel făcut de încălțările mele care fac contact cu podeaua rece, formându-se un ecou insuportabil. Stau în celula asta de trei nenorocite de ore și va trebui să mai aștept alte nouă ore până când voi putea ieșii, simțind deja cum îmi voi pierde mințile, încet dar sigur. Polițistul a spus că am scăpat prea ieftin dar, dat fiind faptul că nu am antecedente voi scăpa doar cu o noapte la pârnaie și cu carnetul luat pentru 2 luni.

Hidden Truth || Niall Horan F.F.Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum