Hidden Truth || Niall Horan F.F.

Chapter 45

„ Jess...” șoptește Niall, privindu-mă fix în ochi. Acum stăm în picioare, unul în fața altuia ținându-ne strâns de mână.

“ Ce? “ spun zâmbind, încă fiindu-mi greu să cred că ne-am împăcat, dar în acelaști timp simțind cum toată acea greutate de pe umeri pe care am avut-o în tot acest timp se evaporează ușor-ușor.

“ Ai spus că presupui că știi ce s-a întâmplat în camera asta...înainte să mă vezi aici. “ începe să spună și zâmbetul începe să mi se șteargă de pe față; știu perfect la ce se referă.

“ Trebuie să ai încredere în mine, nu am făcut nimic cu tipa aia, am chemat-o doar pentru că mă simțeam singur și voiam să vorbesc cu cineva, să mă descarc, s-a supărat pentru că ea credea că vom face altceva, presupun că știi tu ce...dar am refuzat-o. Nu am putut, nu am putut să îți fac asta tocmai ție, știam că nu mă vei putea ierta. “ șoptește ultimele cuvinte și imediat eliberez o cantitate de aer pe care nu am  știut că am ținut-o în mine până acum.

Mă simt oarecum prost pentru că l-am acuzat pe nedrept, dar nu am de gând să redeschid subiectul ăsta acum. Sunt doar fericită că nu s-a întâmplat nimic din câte am crezut și oarecum surprinsă pentru că Niall nu a ajuns atât de departe doar pentru a nu mă dezamăgi pe mine.

Mă rup din gândurile mele și îmi dau seama că Niall m-a privit în tot acest timp. Se uită la mine îngrijorat, probabil întrebându-se ce îmi trece prin minte de nu îi răspund nimic. 

“ Te cred. “ spun în final zâmbind, plasându-i un sărut scurt pe buze. 

Știu că în mod oficial nici măcar nu suntem împreună, adică nici măcar nu știu în ce stadiu suntem dar nu mă pot abține, pare atât de vulnerabil și chiar dă semne că regretă tot comportamentul său pe care l-a avut până acum...

“ C-ce se va întâmpla cu noi acum? “ mă întreabă, fiind vizibil nervos.

Nu apuc să îi răspund pentru că, fix în secunda următoare ușa se deschide în mod alert, mâinile noastre dezlipindu-se imediat. Acum Liam stă în prag, privindu-ne curios și chiar nedumerit, mutându-și capul de la unul la celălalt. 

“ Oh, Jess, aici erai! “ exclamă și își mută imediat privirea către Niall.

“ Și tu, frate! Am crezut că nu vei fi aici, am fost puțin cam dezamăgit când nu te găseam pe nicăieri, dar se pare că ea te-a găsit. Vă jur, voi doi sunteți exact ca niște magneți. “ râde și face un pas în față.

Nu sunt sigură ce ar trebui să spun, sau ce ar trebui să fac. Mă uit cu coada ochiului la Niall și văd că este oarecum surprins, am uitat total să îi spun că am venit cu Liam. Încă nu sunt sigură dacă vrea ca el să știe de…noi.

„ Salut frate, nu știam că ai venit și tu aici. “ spune Niall și cei doi se îmbrățișează bărbătește. Se pare că nici ei nu s-au văzut în săptămâna asta, cel puțin așa cred. 

“ Deci voi…ați vorbit? “ întreabă Liam făcându-i cu ochiul lui Niall, apoi îndreptându-și privirea către mine.

“ Yeah. “ răspunde scurt Niall zâmbind în colțul gurii.

Într-un fel mă bucur că a ales să nu îi spună nimic lui Liam, cel puțin deocamdată. Cred că e mai bine ca lucrurile să rămână așa, asta până ne rezolvăm noi toate problemele.

Decidem împreună să părăsim hotelul, nemaiavând ce să facem aici. Tot drumul spre parcare a fost ciudat, eu și Niall ținându-ne de mână pe ascuns, având grijă ca Liam să nu ne vadă. Îi zăresc imediat mașina cea neagră a lui Niall, sper doar ca Liam să nu mai pună alte întrebări la care nici măcar noi nu avem vreun răspuns...