Hidden Truth || Niall Horan F.F.

Chapter 62

Ochii mi se deschid încet-încet și, deși încă sunt somnoroasă, pot să îmi amintesc perfect ce s-a întâmplat seara trecută. Dau imediat pătura de pe mine și mă îndrept spre fereastră, deschizând-o, luând câteva guri de aer proaspăt. Atmosfera din cameră este atât de înnăbușitoare și simt că mă voi sufoca din secundă în secundă, mai ales că în mintea mea se repetă din nou și din nou, fără să vreau, șirul evenimentelor de noaptea trecută. 

Îmi duc mâna la tâmplă și masez ușor, închizând ochii strâns, în timp ce fiecare colțișor al camerei este aerisit. Stau apoi și mă holbez pentru câteva momente bune la patul din camera mea și în momentul ăsta mi-aș fi dorit ca lucrurile să decurgă altfel în viața mea, ca eu și Niall să...să ne putem înțelege ca un adevărat cuplu, defapt în momentul de față nici măcar nu știu dacă încă mai suntem un cuplu sau nu.

Am acceptat să mă ducă cu mașina acasă pentru că nu aveam o altă opțiune, nici măcar nu știam unde eram iar Kate și Zayn deja plecaseră, la fel probabil și  Harry și Caroline. Tot drumul a fost tăcut, foarte tăcut, în fundal auzindu-se doar ritmurile melodiei de la radio și sinceră să fiu versurile acesteia mă făceau să înnebunesc, fiind extrem de asemănătoare cu situația în care ne aflam, situația în care ne aflăm și acum. Chiar dacă mi-aș fi dorit să îi spun că totul se va rezolva între noi și de această dată, că e doar un alt obstacol în relația noastră și că pot trece peste faptul că a vorbit așa cu mine, nu am făcut-o. Mi-aș fi dorit să îi pot spune că voi putea uita tot ce s-a întâmplat și aș fi ipocrită să nu recunosc că nu mi-aș fi dorit să rămână cu mine peste noapte, să mă țină în brațe la pieptul său, să mă sărute pe tâmplă și să îmi promită că nu se vor mai întâmpla asemenea incidente dar, în schimb, în momentul în care a parcat mașina în fața casei mele am ieșit din aceasta fără să îi spun vreun cuvânt, fără să îi dau ocazia să reacționeze. Nici măcar nu a mai venit după mine și oarecum îmi pare bine pentru că aș fi cedat din nou ușor, prea ușor.

Îl iubesc și aș fi dispusă să îndur multe pentru el, asta este adevărat. Dar în unele momente trebuie să înțeleagă că exagerează, că nu îl mai pot ierta atât de ușor asta după ce mi-a spus niște cuvinte dure care s-au îndreptat către inima mea la fel ca și un cuțit. Știu că probabil nu a vorbit serios dar totuși m-a rănit, la fel cum știu că e doar o chestiune de timp până îl voi ierta din nou.

Fac curățienie în cameră pentru a-mi ocupa timpul și sunt destul de mulțumită de rezultat. Sincer...nici măcar nu știu ce altceva aș putea face, mintea mea fiind încețoșată, Niall fiind prezent constant în ea. Îmi ridic telefonul de pe noptieră și observ că nu am niciun mesaj, absolut niciun nenorocit de mesaj sau apel de la el. Vreau doar să își ceară scuze, cer prea mult?!

Îmi aleg apoi niște haine curate din dulap, mai exact o pereche de pantaloni largi și o bluză la fel de largă și mă îndrept către baie, vrând să îmi fac un duș fierbinte. Las să cadă pe podea pijamalele pe care le purtam și dau drumul apoi apei, lăsând picăturile să îmi traverseze fiecare părticică a corpului. Mușchii mi se relaxează și fizic mă simt mai curată, mai relaxată, dar psihic...nu sunt chiar sigură cum mă simt. Am o stare de nervozitate și mă simt puțin tensionată, iar oricât de mult încerc să împing acele gânduri care nu îmi dau pace într-un colțișor al minții mele în care să numai pot ajunge, nu reușesc. Nici măcar nu știu dacă mai am lacrimi ca să plâng, nici măcar nu știu de ce simt nevoia să plâng. Nu pot să înțeleg ce se întâmplă cu mine, defapt...nu înțeleg ce se întâmplă cu mine încă din momentul în care l-am văzut pe Niall intrând în camera sa de hotel, privindu-mă rece. Nici măcar nu știam de ce mă aflu acolo iar el nu părea să fie prea interesat de prezența mea. Mi-a luat ceva până să realizez că el a fost acel tip din bar care m-a salvat din a mi se întâmpla o nenorocire, că el m-a smuls din mâinile acelui individ care încerca să mă atingă...