Hidden Truth || Niall Horan F.F.

Chapter 69

Părul îmi este ud iar picăturile mărunte de ploaie continuă să îmi ude trupul, hainele, făcând astfel ca răceala ce o simt trecând prin vene să se împăștie în tot corpul. Oftez adânc și mă uit dezorientată în jurul meu, aș fi putut să jur că apartamentul lui George este pe undeva prin apropiere ținând cont de faptul că merg prin ploaie de câteva minute bune. Capul îmi zvâcnește și ochii aproape că mi se împăienjenesc de povara a tot ceea ce s-a întâmplat, cearta cu Niall, apoi cu mama, șocul provocat de toate acestea. Nu știu cum să fac față situației, la naiba, nu am nici cea mai mică idee cum aș putea rezista sau ce ar trebui să fac așa încât să mulțumesc pe toată lumea. 

Totul a luat o întorsătură atât de drastică, atât de neprevăzută în ultimele luni, iar de câte ori am impresia că am ajuns să mă obișnuiesc cu noua viață pe care o am acum, plină de peripeții, obstacole, că am ajuns să mă obișnuiesc cu iubirea pe care i-o port lui Niall ce mă macină din interior, exact de fiecare dată se întâmplă ceva care să dea totul peste cap, care să mă facă să mă gândesc la evoluția ultimelor luni, la modul în care totul s-a schimbat iar eu una sunt de nerecunoscut.Obișnuiam să îmi petrec tot timpul cu Kate, Caroline, Harry și Zayn iar acum parcă sunt înstrăinată de ei, parcă...nu mă pot comporta la fel în preajma lor ca înainte. Știu că ei încă sunt prietenii mei și mă doare că această legătură s-a rupt brusc și cel mai rău lucru care mă seacă este acela că nu am nici cea mai vagă idee cum ma privesc ei după tot ce s-a întâmplat între mine și Niall.

Îmi întorc capul în toate direcțiile posibile încercând să îmi dau seama unde mă aflu, dar în zadar. Ploaia s-a întețit și e aproape imposibil să vezi la 3 metrii în fața ta, iar în aceste momente mă învinovățesc pe mine însămi și pe firea mea încăpățânată că am plecat așa de acasă. Mâinile încep să îmi tremure și respirația îmi e din ce în ce mai repezită, simțind la un moment dat că nu am aer destul. În momentul în care îmi duc mâna la buzunarul pantalonilor cu ideea de a lua telefonul și de a chema ajutor constat cu stupoare că l-am lăsat acasă, deci iată-mă singură la o oră destul de târzie. Gândul îmi zboară apoi la Niall și la ce ar putea face în acest moment, o mulțime de posibile scenarii nu tocmai bune inundându-mi mintea, imaginea Annei apărându-mi în fața ochilor numaidecât, făcându-mă din ce în ce mai nervoasă. Îmi ridic mâna și o mișc ca și cum aș încerca să tai aerul din fața mea, imaginea nesuferitei blonde dispărând încet, poate prea încet, apoi un sunet infernal se aude, trezindu-mă parcă din transa interminabilă.

Clipesc în repetate rânduri, revenind în acest fel  la realitate și reușesc să disting la doar câțiva metrii de mine farurile unei mașini care se apropie rapid, claxonând continuu. Încerc să mă mișc dar parcă picioarele mi-au rămas blocate, parcă nu îmi mai ascultă comenzile și închid ochii strâns, gândindu-mă că până aici mi-a fost, că voi avea un sfârșit tragic și nu voi mai apuca să îndrept lucrurile vreodată.

Încă un sunet asurzitor se aude și tresar, deschizându-mi ochii larg și observ mașina oprită la doar câțiva centimetrii de mine, picăturile de ploaie lovindu-se violent de capota acesteia, scoțând alt zgomot enervant.

“ Copile, uită-te dracului pe unde mergi! “ aud o voce bărbătească, groasă venind dinăuntrul mașinii și, atunci când încerc să mă uit mai atent văd un bărbat care mă privește încruntat, ba chiar enervat, strâmbând din mustață.

„ Î-îmi pare rău. “ mă bâlbâi până să reușesc să mă dezmeticesc și mă dau la o parte din calea mașinii, grăbindu-mă să ajung pe cealaltă parte pentru a evita un alt incident de acest gen.

Găsesc în cele din urmă un loc la adăpost, pe scările unei case unde sunt ferită de picăturile reci de ploaie și îmi las capul să cadă greu în palme, închizând ochii strâns. Lacrimile deja se formează în colțurile lor și de această dată nu mă mai împotrivesc ci le las să curgă în voie pe obrajii mei deja uzi, lăsând toată acea stare de nervozitate, toate acele regrete și gândurile făcute pe parcursul a puținelor ore de când m-am întors împreună cu Niall să iasă din fragilul meu trup sub forma unui suspin înfundat, amestecându-se parcă cu zgomotul făcut de picăturile ploaie ce se lovesc de ciment.