Hidden Truth || Niall Horan F.F.

Chapter 41

A trecut o săptămână de la acel incident, dar acele imagini încă se repetă în capul meu din nou și din nou și din nou. În tot acest timp timpul parcă s-a oprit în loc iar zilele erau din ce în ce mai copleșitoare, fiecare lucru mărunt amintindu-mi de Niall. Da, am încercat să nu mă mai gândesc la el dar pur și simplu nu am putut; mă simt de parcă acest lucru este deja ceva obișnuit, ca și cum ar face parte din modul meu de a fi, din ființa mea și nu mă pot opri. Este mereu prezent acolo, într-un colțișor al minții mele și am eșuat de fiecare dată în încercările de a-mi găsi un alt subiect asupra căruia să meditez.

La început am încercat să îl evit pe George, temându-mă că Niall va afla de asta și va acționa din nou. Dar pe măsură ce zilele au trecut și nu am mai primit niciun semn de la acesta am renunțat asupra acestei idei și am ieșit de câteva ori cu George; știam că nu merită să îl ignor, să îl fac să se simtă prost, dar în același timp știu că este urât din partea mea să îi dau speranțe false. La două zile după acea întâmplare am dormit la Caroline împreună cu Kate, încercând să petrecem puțin timp împreună, gândindu-ne că în ultima vreme am fost mai mult despărțite și nu ne-am mai văzut așa cum obișnuiam odată. Nu am mai putut rezista și le-am povestit despre tot ce s-a întâmplat, sărind peste partea în care eu am sentimente pentru Niall iar el susține că sentimentul este reciproc. Pur și simplu am răbufnit, lăsând frâu sentimentelor să preia controlul asupra mea. Aveam nevoie de ele, de prietenele mele cele mai bune și știam că indiferent de greșelile pe care le-am făcut vor fi acolo pentru mine, ajutându-mă cum știu ele mai bine. Am fost oarecum ușurată atunci când nu m-au întrebat de ce îmi petreceam atât de mult timp în compania lui Niall pentru că, sincer habar nu aveam ce să le spun. M-am bucurat enorm atunci când Kate ne povestea despre relația ei cu Zayn care devine mai puternică pe zi ce trece. Era atât de fericită, i se putea citi acest lucru chiar și din privire. Sclipirea aceea din ochi atunci când vorbea despre Zayn, zâmbetul necontenit doar când îi spunea numele. Nici Caroline numai e singură, aceeasta începând să iasă cu un timp din anul 3 de la facultate, care după spusele ei ar face orice pentru ea.

Zilele trecute am luat legătura și cu Harry, acesta bucurându-se enorm să îmi audă vocea. Îmi lipsește, îmi lipsește al naibii de mult și mă simt oarecum vinovată pentru că l-am neglijat, pentru că i-am neglijat pe toți. Îmi lipsesc glumele sale fără sens, deloc amuzante, modul său de a mă apăra ca un frate mai mare atunci când intervenea vreo problemă, sfaturile sale extrem de mature, în comparație cu felul său de a fi.

Aș fi ipocrită dacă nu aș recunoaște că l-am visat în aproape fiecare noapte. Nu aș fi crezut că se va ajunge la asta, dar știu că dacă nu îl am aprope de mine, oricât aș încerca, îmi este imposibil să fiu fericită. Și-a făcut loc ușor-ușor în viața mea și am ajuns să nu îl mai pot scoate, nici cu forța. Pe măsură ce zilele au trecut dezamăgirea mea era din ce în ce mai mare. Încă speram ca va veni într-o bună zi să își ceară scuze, că va veni și îmi va spune că regretă tot ce a făcut și că vrea să o luăm de la capăt. Am avut această speranță în fiecare zi dar într-o anumită zi mi-am dat seama că acest lucru nu se va întâmpla, că ar fi mai bine să mă trezesc la realitate. O realitate fără Niall, de altfel. Au fost câteva nopți în care am stat cu ochii ațintiți asupra ecranului telefonului meu, sperând măcar să mă sune. Am fost de câteva ori pe punctul de a îl apela, vrând din toată ființa mea să îi aud vocea, să umplu acest gol din suflet. Dar cu toate că voiam asta, nu am făcut-o; nu aș fi putut, știind că mă voi pune cu siguranță într-o ipostază jalnică, Niall aruncând din nou cu cuvinte jignitoare.

Tot în zilele trecute s-au întors și părinții mei acasă, ceea ce mi-a îngreunat puțin situația deoarece a trebuit să mă prefac că nimic nu s-a întâmplat și a trebuit să nu le dau nimic de bănuit. Nu le pot spune nimic despre Niall, nici măcar nu trebuie să știe că acesta s-a întors în oraș. Astfel aș fi nevoită să intru în detalii și sincer...nu vreau să fac asta, nu vreau să le explic că s-a schimbat complet și a devenit un tip rece, impulsiv, nepăsător. Ei pur și simplu nu vor înțelege și cel mai bine este să păstrez totul secret, cel puțin pentru moment...