Hidden Truth || Niall Horan F.F.

Chapter 18

“ Mi-ai lipsit, Jess. “

Inima îmi bate puternic la auzul acestor cuvinte și las la iveală un zâmbet timid. Corpurile noastre se încălzesc reciproc iar mâna mea se joacă în continuu în părul său răvășit, fapt ce îl face să adoarmă. Respirația sa îmi bate în obraz și chicotesc ușor atunci când încerc să îmi retrag mâna din  părul său iar el mormăie ușor.Deși este întuneric îl pot vedea cu ușurință, admirându-i trăsăturile.

Chiar dacă doarme încă mă ține strâns la pieptul său, făcându-mă să simt niște sentimente pe care credeam că nu va fi vreodată posibil să le simt.Și chiar dacă acest moment este perfect, iată că mintea mea nu încetează să „ lucreze „ și imediat gândurile năvălesc în ea.

Îmi este imposibil să nu mă gândesc la acest lucru, îmi este imposibil să nu mă gândesc la reîntoarcerea lui Niall. De ce s-a hotărât să vină tocmai acum ? Și cum de acțiunile sale au o așa mare influență asupra mea ?

Pe moment îmi reamintesc și de noaptea din club, noaptea în care am băut peste măsură și am ajuns să fiu total inconștientă, apoi de dimineața în care m-am trezit în camera de hotel a lui Niall, stând în același pat pe care stau acum. Doar că atunci habar nu aveam că or să se întâmple atât de multe lucruri în viitor, habar nu aveam că am să mă reîntorc aici, de data asta cu el. De ce atunci a fost așa rece cu mine, de ce a aruncat acele amenițări, de ce nu s-a sfiit să îmi arate că îmi este superior și că, dacă va putea face vreun lucru care să mă facă să sufăr, nu ar sta nici măcar o secundă să se gândească ?

Mă gândesc la aceste lucruri destul de mult timp, și parcă simt o reținere, parcă simt că am acționat fără să mă gândesc și există posibilitatea să sufăr din nou. Dar de ce să sufăr ? Adică.. nu simt nimic pentru Niall.

Mă roade gândul că nu știu ce gândește el, dar ceea ce mă neliniștește cel mai tare este că nu știu ce simt. Mă simt atât de bine cu el purtându-se atent cu mine, fiind afectuos, dar în secunda în care devine un bădăran simt că îl urăsc. De ce trebuie să fiu așa complicată ? De ce trebuie să fie el așa complicat ?

Încerc să îmi înlătur gândurile pentru că nu fac decât să găsesc niște întrebări care nu au răspuns, sau cel puțin nu le pot răspunde.

Închid ochii și îmi afund capul în locul liber dintre capul și gâtul său, simțindu-i mirosul. Îl strâng tare în brațe, vrând ca această să nu se termine niciodată, vrând să dureze la nesfârșit. Dar nu se poate întâmpla acest lucru...nu-i așa ?

                                                            ***

Razele timide ale soarelui inundă camera iar ochii mi se deschid ușor-ușor. Pentru o secundă uit unde sunt defapt, uit tot ce s-a întâmplat noaptea precedentă dar îmi readuc imediat aminte atunci când încă sunt în brațele lui Niall, în camera sa de hotel.

Îmi ridic privirea și îl văd având un zâmbet larg, urmărindu-mi fiecare mișcare și amuzându-se de faptul că sunt neîndemânatică atunci când sunt adormită. Mâna îmi este amorțită și încerc să o mișc, dar sfârșesc dându-i un cot în stomac.

“ Auci, doare ! “ exclamă și râde ușor, apoi trage aer în piept pentru a continua. Oh, cred că râsul său este cem mai adorabil râs pe care l-am auzit vreodată. Nu m-aș sătura să îl aud râzând niciodată, chiar dacă nu o face prea des...

“ Ești așa de adorabilă când dormi. “ șoptește și plasează un sărut pe vârful nasului, făcându-mi obrajii să se aprindă la culoare.

“ De cât timp ești treaz ?“ spun fără să îmi stăpânesc zâmbetul larg care și-a făcut apariția pe fața mea imediat.

“ Destul de mult. “ șoptește.