Hidden Truth || Niall Horan F.F.

Chapter 40

# Pentru cei care vor, mi se pare mai interesant ca în timp ce citiți să ascultați Lady Gaga - Dope. :3

* Din perspectiva lui Niall *

Stau în mașină de câteva minute bune, sprijinindu-mi capul în palme. Am o stare de tot rahatul și mă simt vinovat ca dracu’ pentru tot ce am făcut. Simt că tot ce s-a întâmplat este doar din vina mea și ăsta e adevărul. Totul este din vina mea și din vina caracterului și temperamentului meu. Jess nu mă merită, mereu am știut asta și chiar dacă ea a continuat să nege, chiar dacă am sperat că într-un anumit moment voi reuși să cred și eu că sunt destul de bun pentru ea s-a întâmplat ceea de ce mă temeam cel mai mult.

În momentul ăsta îmi trec prin minte sute de lucruri și aș da orice să pot să schimb faptele mele și consecințele lor. Mâna încă îmi sângerează dar cui îi pasă, am lucruri mult mai importante de făcut acum…oare chiar am? Sunt conștient de faptul că am distrus orice șansă de a mai fi cu Jess și sunt conștient că ea mă urăște în momentul ăsta. La ce bun să mai lupt, dacă nu am pentru ce? Dacă nu am pentru cine?

Închid ochii strâns și tot ce pot vedea este privirea ei speriată, vocea stinsă din momentul în care îi strângeam încheieturile. La dracu, imaginile astea nu mai ies odată din capul meu! 

Am fost atât de nervos și gelos în momentul în care, în fața clubului l-a sunat pe George să vină să o ia, refuzând să mă lase să îi explic de ce nu am vrut să le spun prietenilor mei că între noi există ceva. Ea nu înțelege…nu va înțelege niciodată de ce ei nu trebuie să știe. Dacă vor afla totul se va duce pe apa sâmbetei, și există șansa ca Jess să mă urască pentru totdeauna. Nu, nu se poate întâmpla asta…Sentimentele mele s-au amplificat în momentul în care, chiar și după ce i-am spus că am sentimente pentru ea, a plecat cu George. M-am simțit trădat, dar defapt asta a fost ceea ce am meritat. Nu mi-a venit să cred că asta mi se întâmplă tocmai mie, că omulețul ăla poate câștiga chiar așa ușor în fața mea fără să facă măcar vreun efort. Știu sigur că o place, poate chiar mai mult decât arată și gândul că între ei doi poate fi ceva, chiar și gândul că în momentul ăsta el e alături de ea și nu eu, că poate el o ține în brațe și nu eu, mă distruge, mă înnebunește. M-am pierdut pur și simplu cu firea atunci când am sunat-o de atâtea ori și nu mi-a răspuns, și parcă din instinct am știut că e la George. A trebuit să beau câteva beri înainte de a merge la el pentru a-mi face curaj și numai gândul că o poate atinge sau că îi poate face ceva în starea în care e îmi dă fiori.

Știu că am exagerat, la dracu, știu că am întrecut prea mult limita dar dacă Jess nu s-ar fi dus la George nu s-ar mai fi întâmplat asta! Știa că îmi voi pierde mințile și cu toate astea a riscat. Nici măcar nu i-a păsat când i-am spus că am sentimente pentru ea, tot a decis să plece. Îmi e clar acum că l-a ales pe el în defavoarea mea și nu mai pot face absolut nimic în legătură cu asta. Dacă ea chiar nu vrea să mă mai vadă sau să mai vorbească cu mine atunci asta va primi și deși îmi va fi greu să trec pe lângă ea fără să pot să îi vorbesc, sau să o sărut, sau să o țin în brațe amândoi ne-am făcut asta cu mâinile noastre și nu mai putem lua nimic înapoi. Știam în ce m-am băgat de la început, știam în adâncul sufletului meu că va exista posibilitatea să simt ceva mai mult pentru Jess dar am pus asta deoparte și m-am axat pe tot ce aveam de gând să fac. Aveam un singur scop pe care trebuia să îl ating, un singur gând în minte, iar acum nu sunt sigur că voi putea să duc până la capăt toate astea, dar deja totul a ajuns prea departe și nu pot da înapoi…

Îmi ridic privirea și observ că sunt tot în locul ăsta blestemat, în fața blocului lui George. Mâna începe să mă doară și simt o nevoie imensă de a uita de tot, simt nevoia de a evada din viața mea pentru puțin timp. Învârt cheia în contact și pornesc motorul, plecând fără să mă uit în spate…