Băiatul din vecini *

Capitolul 9

Emma şi aproape un sărut 

       Dimineaţa îşi face încet simţită prezenţa, luminile orbitoare ale soarelui invadându-mă ochii. Încerc să mă mişc, dar simt un braţ peste talia mea. Mă foiesc din nou reuşind să mă întorc pe partea cealaltă, unde dau de pieptul cuiva.

— Neaţa prinţesă! Aud un glas somnoros.

— Neaţa! Reuşesc să spun pe un ton şi mai adormit. Stai, ce? Aproape că ţip când realizez că nu sunt singură. Adam? Ce cauţi aici? De ce sunt la tine în braţe?

—Uşor prinţesă... prea multe întrebări de dimineaţă. Calmează-te!

        Adam mă trage mai bine la pieptul său, iar apoi mă sărută uşor pe obraz. Milioane de fluturași încep să dea petrecere în stomacul meu creându-mi o senzaţie plăcută. Am rămas blocată câteva momente, iar apoi am început să ţip:

—Adam, da-mi drumul! Ce încerci să faci?

—Nimic... din ce nu am mai făcut până acum. De ce ţipi la mine?

— Pentru că nu îmi dai drumul. Ce cauţi aici?

— Aici am dormit... îmi răspunde, un zâmbet mare apărându-i pe faţă. Ai adormit la mine în braţe pe la jumătatea filmului... am profitat de situaţie şi am dormit aici.

—Ieşi afară!

— Bine, bine, ies... dar să ştii că eşti aşa drăguţă când dormi... mai puţin când dai din picioare.

—Ieşi afară! Strig din nou, dar de data asta arunc şi cu perna în direcţia lui.

— Gata, gata... nu mai ţipa! Plec acum. Ne vedem mai târziu... prinţesă.

— Nu mai îmi spune aşa!

        Adam iese din cameră râzând, iar eu mă arunc din nou în pat. Îmi pun pe faţă o pernă şi ţip. Nu pot să cred că am adormit la el în braţe... toată noaptea. O să îi fac lui Eliot viaţa un coşmar!

        Mă ridic repede din pat, pregătită să mă răzbun. Iau sticla cu apă de pe noptieră şi mă îndrept uşor spre camera lui Eliot. Înaintez cu pași mărunți spre patul său, iar fără vreo avertizare golesc toată sticla cu apă pe el. Eliot sare ca ars în picioare aţintindu-mă cu o privire ucigătoare.

—Asta e pentru că i-ai dat cheia lui Adam!... strig în timp ce fug înapoi la mine în cameră.

— Kateee... ai să mi-o plăteşti!... îl aud pe Eliot cum strigă după mine.

***

— Ali, am cumpărat deja 3 costume de baie... îmi ajung! Nu stăm un an ca să îmi iau atâtea.

—Kate, mergem în L.A. la plajă! Nu te mai plânge şi probează costumul negru. Acum! Nu mă fă să intru să te îmbrac eu!

—Bine, bine... dar e ultimul!

—Bine, dar tot nu scapi. După mergem să ne cumpărăm şi câteva haine.

— Doamne Ali... eşti nebună! Câte haine îţi trebuie? Plecăm tot anul şi eu nu ştiu? E o banală săptămână...

—Nu te mai plânge atât şi hai să plătim.

        Mă schimb înapoi în pantalonii mei scurţi şi maieul crem cu trandafiri şi merg lângă Ali. Fata asta e nebună... m-a pus să cumpăr patru costume de baie, în timp ce ea a cumpărat cinci. " Nebună, nebună, dar uite ce bine arăţi din cauza ei "... conştiinţa îşi face şi ea apariţia.