Băiatul din vecini *

Capitolul 13

Tot ce nu ți-am spus

       Pentru un oarecare motiv simt nevoia de a ieși afară și a inspira puțin aer curat. Nu mă simt în largul meu făcând asta iar Kyle și Eliot nu mă ajută cu absolut nimic. Poate au dreptate și fug din nou de probleme, dar pur și simplu nu știu dacă pot, dacă vreau și dacă sunt în stare să fac asta. Am impresia că mă joc din nou cu focul și de data asta o să mă ard bine de tot.

        Probabil nu sunt și nu voi fi vreodată pregătită să ascult tot ce are să îmi spună așa că îmi promit singură că indiferent de ce s-ar întâmpla nu o să fug din nou. Trebuie să fac asta pentru mine, nu pentru orice au spus ei.

       Mă ridic de pe canapea fără alte comentarii și mă îndrept spre grădină. Aerul rece al nopții mă învăluie imediat făcându-mă să îmi înfășor pătura mai bine în jurul meu. Mă îndrept spre micuța băncuță aflată în unul dintre colțurile grădinii și mă așez jos.

       Telefonul îmi vibrează din nou de câteva ori făcându-mă să tresar. Inima mi-o ia la goană și am nevoie de câteva guri mari de aer înainte de a îmi face curaj să citesc.

Le-am păstrat în telefon sperând că o dată și-o dată o să pot să ți le arăt sau pur și simplu o să îmi fac curaj să le trimit. De fiecare dată când nu am putut să dorm și am vrut să țip sau să lovesc ceva, ți-am scris. Cel mai probabil nu merit nimic de la tine, dar astea sunt toate cuvintele pe care ar fi trebuit să ți le spun și nu am avut curaj să o fac niciodată.

       Mâinile început să îmi tremure pe telefon și tind să cred că nu minte. Realizez că nu a fost ușor nici pentru el tot ce s-a întâmplat și mai ales că nu a fost destul de norocos să aibă pe cineva care să strige la el până a reușit să se adune și să încerce să trăiască din nou fără să aibă impresia că tot ce atinge se transformă în praf. Indiferent de cât aș încerca să mă mint singură sunt sigură că i-a păsat de mine, i-a păsat de noi. După toți anii ăştia îi sunt datoare măcar cu asta, să ascult ce are de spus și să nu mai fug.

Știu că probabil sunt ultima persoană de la care vrei să auzi ceva acum, dar vreau să îți spun că îmi pare rău! Îmi pare nespus de rău! Am impresia că pământul mi-a fugit de sub picioare și nu știu ce să fac. Încerc cu greu să mă mențin la suprafață și să nu fac ceva stupid din nou dar gândul că am dat-o în bară mă împinge de la spate. Nu sunt pregătit să te pierd dar știu că indiferent de ce aș face acum, nu am cum să mai repar asta. E mult prea târziu să spun ceva, e mult prea târziu să mai încerc să repar ceva.

Te-am rănit și nu o să mi-o iert niciodată. Am făcut-o în cel mai josnic mod posibil și merit tot ceea ce mi-ai spus și ce urmează. Nu te merit, niciodată nu te-am meritat dar asta nu m-a oprit din a fi egoist și a încerca. Oricât de siropos si cliche ar suna asta, am simțit cum inima mi se rupe în două în momentul în care am văzut disperarea din ochii tăi. Am crezut că o iau razna când am văzut șiroaiele de lacrimi care îți curgeau pe obraji și știam că eu sunt motivul. Nu mi-a plăcut niciodată să te văd plângând și m-a durut îngrozitor când nu am putut să te strâng în brațe și să îți spun că totul o să fie bine. La naiba cu tot. Te iubesc și asta nu s-a schimbat și nu o să se schimbe niciodată.

        Ochii mi se umezesc dar nu vreau să plâng. Mi-am promis că indiferent de ce se întâmplă o să fac asta și încerc să mă țin de promisiune. Sunt atât de multe lucruri pe care ar trebui să le spun dar pur și simplu nu am curaj. Nu realizează că indiferent de ce s-a întâmplat între noi, eu am fost lașa mereu, nu el. Îmi închid ochii pentru câteva secunde încercând să mă calmez înainte de a citi și celelalte mesaje.