Băiatul din vecini *

Capitolul 17

 
Vorbind despre trecut

      După câteva cuvinte neortodoxe, perne aruncate și păpuci de casă, am reușit să îl scot pe Kyle într-un final din cameră. Uneori mă întreb dacă are doisprezece ani, dar după Eliot îmi trece prin minte și mă dau bătută.

         Cu greu reușesc să mă conving să mă pregătesc pentru că nu am nici cea mai mică dorință de a îmi părăsi camera, dar sunt conștientă că nu o să scop de Eliot ținând cont că am ajuns în pragul în care" Ce vrea Eliot, primește", cuvintele lui, nu ale mele.

        Aleg o pereche de blugi negri și o cămaşă din bagajul care este încă nedesfăcut, aruncat într-un colț al camerei și mă schimb cât de repede pot știind că probabil de data asta Eliot o să fie cel care o să dea buzna în camera mea. Mă rezum la puțin fond de ten în jurul ochilor, tuș și rimel care nu îmi iau mai mult de zece minute și cobor în living unde îl găsesc pe Eliot tolănit pe canapea fără nici o grijă în lume.

        Dacă botinele mele nu ar face zgomot pe parchet, aș fi luat această șansă de a arunca cu ceva după el pentru că își tot bagă nasul în treburile mele. Din păcate nu apuc să ajung în spatele lui pentru că Eliot se ridică și îmi distruge toate visele.

—Ești gata? Dau din cap aprobator dar nu pierd oportunitatea de a mă mai plânge puțin.

— Chiar trebuire să facem asta?

— Da, nu am de gând să te las să te închizi în cameră, departe de civilizație din nou.

          Îmi dau ochii peste cap în timp ce îmi apuc geaca pe care am lăsat-o aruncată pe spătarul scaunului.

— Din nou cu asta? Credeam că am trecut peste.

          Eliot apucă cheile mașinii în timp ce de data asta el este cel care își dă ochii peste cap. Cu toții știm că aș prefera să fiu în camera mea decât în vreun loc unde trebuie să socializez prea mult.

          Jumătate de oră mai târziu ajungem în centrul orașului și pot să spun că mi-au lipsit certurile cu fratele meu pe ce melodie să ascultăm. Uneori nu avem aceleași gusturi și prin uneori vreau să spun mai mereu.

         După ce Eliot reuşeşte să găsească un loc de parcare, decidem că nici unul dintre noi nu vrea să mănânce nimic care este prea special, așa că ne îndreptăm spre primul Nandos pe care îl găsim.

          Îl las pe Eliot să comande pentru amândoi, asta după ce mă asigur că a înțeles ce vreau și nu îmi comandă din nou ceva ce nu îmi place. 

        Gândul îmi fuge din nou la Adam și la discuția noastră făcându-mă să oftez. Nu sunt sigură de ceea ce fac sau ceea ce ar trebui să fac. Când am acceptat să vin aici, am făcut-o pentru că Eliot și Kyle aveau dreptate, amândoi avem nevoie de o încheiere, oricare ar fi asta. Nu am avut niciodată șansa de a discuta despre ceea ce s-a întâmplat și asta a făcut lucrurile și mai grele pentru amândoi. Să fiu sinceră, nu mă așteptam la ceea ce s-a întâmplat aseară și nici nu sunt sigură dacă a fost decizia cea mai bună, dar în același timp nici nu o regret. Am luat decizia acum ceva timp că nu o să mă mai învinovățesc pentru lucrurile pe care le simt și intenționez să îmi țin promisiunea. 

         Sunt trezită la realitate doar în momentul în care Eliot îmi scutură mână și îmi reîntorc atenția spre el.

— Pot să te las singură pentru câteva minute fără să ajungi în lumea viselor?

— Foarte amuzant Eliot, tonul îmi e sarcastic și urmat de gestul meu specific deși știu că are dreptate. 

          Obişnuiesc să dispar în lumea mea destul de des.