Băiatul din vecini *

Capitolul 10

De ce?!

— Kate...

        Tonul pe care mi-a rostit numele mă face să rânjesc și mai tare. Kyle clar nu are o dimineață bună și asta mă amuză și mai tare. Nu am de gând să îl las să scape ușor după ce m-a făcut să merg cu ei ca mai apoi să mă lase singură.

        Ali își ridică privirea spre mine și pot observa cu ușurință că am luat-o prin surprindere și nu știe dacă ar trebui să dispară sau să mă înfrunte.

        Kyle se aproprie de mine într-o încercare patetică de a îmi fura cana de cafea, dar nu reușește nimic altceva în afară de a primi o privire urâtă și o palmă peste mână.

— Pune-ți singur!

— Tu ai întrebat dacă vreau cafea!

        Îmi dau ochii peste cap și nu știu ce mă amuză mai tare, Kyle care evită subiectul sau Ali care arătă de parcă cineva tocmai i-a omorât cățelușul din copilărie.

— Oricât de mult m-ar amuza fețele voastre acum, Ali, poţi să pleci. Nu îți stă bine făcând pe victima mai ales după cum m-ai jignit acum două seri.

— Kate!

        Vocea lui Kyle mă face să îmi închid gura și să oftez. Știu că nu o face cu răutate, vrea doar să mă oprească din a spune ceva pe care cel mai probabil o să regret.

— Scuze, murmur mai mult pentru mine.

— Kate, nu am vrut să intervin între voi...

        Îmi dau ochii peste cap imediat ce cuvintele îi părăsesc gura.

— Ali, nu mă înțelege greșit, idiotul îmi e drag, dar e stric problema lui ce face și cu cine. Nu sunt în măsură să îl judec și nici nu aș face asta. Prefer să cred că relația noastră e mult mai mult decât atât. E stric problema voastră ce faceți atât timp cât eu nu văd și nici nu aud nimic.

        Kyle rânjește ca un idiot lângă mine și îmi vine să îl pocnesc. Iar i-am luat apărarea!

— Jay... rostește cuvintele acoperindu-le cu o tuse falsă făcându-mă să mă încrunt.

— Ce pot să spun, mi-a ținut companie când tu erai... ocupat.

          Îmi ridic o sprânceană sugestiv spre Ali și mă trezesc cu prosopul de bucătărie jumătate în păr, jumătate pe față.

— Matur, ce pot să spun.

— Cunoscându-te, l-ai plictisit, ori...

         E rândul lui Kyle să își ridice o sprânceană sugestiv și chiar dacă încearcă să pară serios, se poate observa cu ușurință că glumește.

— Unii dintre noi pot să poarte o conversație și cu hainele pe noi, Kyle. Asta și oricât de drăguţ ar fi, nu e genul meu. Acum că am lămurit asta și voi mi-ați stricat distracția cu priviri și cuvinte serioase sau afirmații stupide, o să dispar în curte. Am o carte care necesită să fie citită.

***

         După câteva ore în care am încercat să mă concentrez pe ce citesc, încep să mă simt frustrată. Consecințele deciziei pe care am luat-o mă fac să oftez enervată. Nu ar fi trebuit să fiu de acord să vorbesc cu el. Nu sunt pregătită în niciun fel pentru asta și nici nu pot să îmi dau seama ce vrea de la mine.

         Nu vreau să mă întorc înapoi în locul în care am fost. Nu vreau să mă simt din nou în halul în care m-am simțit atunci. Nu vreau să mai simt durerea aceea, cum inima mi se sfâșie în bucăți fără să pot face ceva. Nu vreau să mă gândesc ce o să se întâmple dacă ajung din nou în pragul acela. Nu cred că Eliot o să mă mai poată scoate de acolo și mai ales nu vreau să îi fac asta iar.