Băiatul din vecini *

Capitolul 37

Ce naiba s-a întâmplat ?

       După ce am refuzat cu vehemenţă să merg la acea cursă inutilă din punctul meu de vedere, m-au aruncat în pat cu laptopul în brațe pregătită de un maraton de seriale. Cursa aia nu o să rezolve nimic. O să facă doar orgoliul unuia dintre ei și mai mare decât este deja. Dacă Adam are de gând să participe nu are decât să o facă. Nu îi pot impune să nu facă ceva ce îşi dorește. Singurul lucru pe care pot să îl fac e să nu ii mai susțin prostiile din cap. Faptul că am recunoscut că am ajuns să îi iubesc ar trebui să fie destul pentru el. Știe că sunt a lui, nu văd de ce a trebuit să intre în jocul nesăbuitului de Issac, care nu a făcut altceva decât să încerce să ne desparte. Când am aflat că Eliot e de acord cu asta și pe deasupra mai și participă m-am enervat și mai tare și am plecat acasă.

       Adam a încercat să mă convingă să merg cu ei, dar am refuzat. A folosit inclusiv scuza cu " nu vreau să rămâi singură "... nu e ca și cum stau sigură de la zece ani.

       Alung orice când referitor la ei și la cursă și îmi continui serialul început cu câteva zile în urmă. Cine ar fi crezut că " Suts "poate fi chiar un serial interesant. Nu am fost atrasă de serialele cu avocați, judecători și așa mai departe, dar spre surprinderea mea serialul m-a captivat imediat.

       După o oră în care am privit ecranul laptopului, telefonul începe să îmi sune. Arunc o privire spre apelant și când văd că e doar Eliot decid să ignor apelul și să îmi continui serialul. Telefonul îmi mai sună o dată, dar primește același tratament. Când al treilea apel apare pe telefonul meu, decid că ar fi cazul să răspund. Te miri ce prostie au mai făcut acum... Eliot nu insistă cu telefoanele în mod obișnuit.

—Da, răspund pe un ton plictisit.

—Kate trebuie să îți spun ceva... pot să îmi dau seama după tonul vocii sale că ceea ce urmează nu o să îmi placă.

—Ascult. Spun scurs și încerc să mă pregătesc mintal pentru ce urmează.

—Nu vreau să te panichezi, dar am nevoie să vi la spitalul din centru.

        Când mintea mea procesează ce tocmai am auzit rămân blocată.

—Kate! Kate ești bine? Zi ceva.

       Sunt trezită din amorțeala care m-a cuprins de vocea fratelui meu și sar ca arsă.

— Ce naiba s-a întâmplat? Eşti bine?

— Da, sunt bine, calmează-te. Problema e Adam...

        Rămân blocată din nou si încep să cred că inima mea s-a oprit pentru o secundă odată ce vocea fratelui meu a pronunțat numele băiatului de care m-am îndrăgostit.

—Ce s-a întâmplat? Murmur într-un fanal.

—Nu îți pot explica acum... crezi că ești în stare să vi singură?

        Întrebarea stupidă a fratelui meu mă face să pufnesc enervată.

—Nu eu sunt cea în spital. Mă descurc.

        Închid telefonul odată ce ultimele cuvinte au fost rostite, împiedicându-l astfel pe Eliot să mai spună ceva.

       Sar ca arsă din pat spre dulap și mă schimb în prima pereche de pantaloni scurți pe care o găsesc. Îmi schimb tricoul pijamalei cu un maieu negru, iar după ce încalţ și perechea de converse care îmi sare în ochi, părăsesc camera. Alerg pe scările casei înşfăcând cheile mașinii.