Băiatul din vecini *

Capitolul 2

Începuturi noi

       Se spune că prietenia este una dintre cele mai importante relații dintre două persoana. Prietenii sunt primele persoana pe care vrei să le suni atunci când ai primit o veste bună sau una proastă, atunci când lucrurile merg prost, când ai nevoie de un sfat sau doar să vorbești cu cineva. Prietenii sunt o a doua familie, te sprijină, de ajută, se bucură pentru tine. Asta am crezut pentru o lungă perioadă de timp. Am crezut că pot avea și am avut încredere orbească în ei. Dar ce se întâmplă când una dintre persoanele în care ai avut cea mai mare încredere te trădează? Ce se întâmplă când aleg să omită anumite lucruri doar pentru că așa le este lor mai bine? Ce se întâmplă când încrederea se transformă în neîncredere și doi prieteni devin din nou străini? Prieteniile sunt destrămate și oricât ai încerca nu poți să mai clădești o relație distrusă. Începi să analizezi toate momentele petrecute împreună și te întrebi dacă totul a fost real sau a fost doar o piesă de teatru bine regizată și, și mai bine jucată.

       Privesc pe fereastra micuță a avionului pierdută în gânduri și nu pot să îmi opresc suspinul care îmi părăsește buzele întredeschise. Închis ochii în speranța de a oprii amintirile din a da năvală din nou. Imaginile din ziua în care am aflat adevărul îmi reapar în minte făcându-mă să suspin din nou. Nu pot să îmi scot din minte ziua în care totul s-a prăbușit în jurul meu, ziua în care am aflat că nu doar Adam m-a minți, ci și Ali. A știu adevărul de la bun început și a ales să nu îmi spună, a ales să pună sare pe o rană deja deschisă. Primul instinct a fost să nu o cred, să nu îl cred pe Adam, dar după ce șocul a trecut și am reușit să pun lucrurile cap la cam, am înțeles că nu merită să le iau apărarea sau să găsesc o scuză pentru ei. Am înțeles faptul că ea a decis să îl protejeze pe Adam, dar cu ce preț? Cu prețul prieteniei noastre chiar dacă a știut mereu că eu nu am greșit cu nimic. Atunci am înțeles că nu pot să trec cu vederea faptul că mi-a ascuns adevarul. Am înțeles că nu pot să îmi mai las garda jos și să am încredere în ea. Singura persoană permanentă din viața mea a fost Eliot. El a fost singurul care nu mi-a călcat încrederea în picioare și mi-a dovedit mere că mă iubește necondiționat. 

       Liam îmi observă starea și zâmbește cu jumate de gură. Mă bucur că nu mă forțează să vorbesc și evită să îmi pună întrebări. Sunt conștientă că Eliot i-a spus în mare parte ce s-a întâmplat și l-a rugat să aibă grijă de mine. După mai bine de jumătate de an, ei așteaptă încă să răbufnesc, să fac ceva stupid, ceva pe care în final o să îl regret.

        Sunt trezită din gânduri în momentul în care una dintre stewardese ne roagă să revenim la locurile noastre și să ne pregătim de aterizare.

       Odată ajunși in aeroport ne colectăm bagajele și pornim spre ieşire. Emma sare în brațele lui Liam imediat ce ochii ei ne găsesc în mulțimea de oameni din jurul nostru zâmbind cu gura până la urechi. Zâmbesc la rândul meu amuzată de cei doi și recunosc că mi-a fost dor de ea și abia aștept să ne petrecem din nou timpul împreună. Faptul că am locuit timp de doi ani pe continente diferite nu ne-a făcut să ne îndepărtăm una de cealaltă. Vorbeam pe Skype cât de des puteam și ne întâlneam în vacanțele de Crăciun și Paști. Prietena mea mă trage într-o îmbrățișare făcându-mă să zâmbesc și mai tare.

— Mă bucur că ești aici!

— Și eu, răspund și o trag într-o nouă îmbrățișare.

— Ești gata de o nouă experiență și poate chiar un nou început?

— Depinde ce înțelegi prin gată. Sunt puțin stresată și în același timp entuziasmată.

— O să fie bine și mai ales o să îți placă. Haide, să te ducem acasă.