Băiatul din vecini *

Capitolul 8

 Fraţi, sinceritate şi o excursie în L.A.

       Lumina dimineţii începe să îşi facă treptat apariţia în cameră. Îmi pun perna pe faţă într-o încercarea patetică de a o face să dispară. Mă întorc pe partea cealaltă a patului cu perna încă pe faţă, dar o bătaie în uşă îmi atrage atenţia.

—Pleacă! Strig enervată şi pe jumătate adormită.

       Eliot intră în camera mea ignorându-mi strigătul. Era îmbrăcat doar într-o pereche de pantaloni negrii scurţi. Se aruncă la mine în pat şi dă drumul la televizor.

—Prin pleacă am vrut să zic dispari! Ce cauţi la mine în cameră şi mai ales la mine în pat?

— Mi s-a făcut dor de tine.

— Eliot e dimineaţă... n-am chef de prostiile tale. Ieşi afară!

—Cineva s-a trezit morocănos. Haide Kate, ridică-te!

—Ok. Deja devii enervant. Ce vrei de la mine?... de data asta fără ocolişuri.

—Îmi place Ali!

—Asta ştiam. Altceva?

—N-ai înţeles... îmi place Ali, chiar îmi place Ali!

— Eliot, începi să mă sperii. Asta e una dintre glumele tale proaste?

—Nu Kate. Chiar îmi place...

— Eliot... nu o da în bară... te rog.

— Nu am făcut nimic, doar micile noastre tachinări.

— Ok atunci. Nu fă vreo tâmpenie pentru că nu te văd bine. Ali nu e una dintre paraşutele cu care te culci tu!

— Asta ştiu... tocmai de asta îmi place. Dar tu ce mai faci cu Adam?

— Ce legătură am eu cu Adam? Întreb cât de inocent pot.

— Haide Kate, nu te mai prostii... cu mine nu îţi merge.

—Dar nu mă prostesc! Protestez eu.

— Îţi place de el şi îți este frică să recunoşti.

— Eliot, eu...

—Eu nu te înţeleg! De ce eşti aşa timidă? Eşti o fată deşteaptă şi frumoasă.

—E mai complicat...

—Nu e complicat nimic... îţi e frică să recunoşti, asta e tot.

—Eliot, nu e asta... e mai complicat. Nu vreau să am probleme din nou.

—Ce probleme Kate? Despre ce vorbeşti?

— Eu... nu... nu mai contează. Las-o baltă.

—Haide Kate, ştii că poţi avea încredere în mine.

—Dacă îţi spun, promiţi că nu o să faci nimic?

—Promit! Spune Eliot în timp ce îmi întinde degetul mic.

        Îi întind şi eu degetul şi zâmbesc. Încrucişatul degetelor mici e unu dintre lucrurile care ne leagă. Când eram mici şi făceam o prostie ne încrucişăm degetele într-un fel de promisiune. Cât timp promisiunea era făcută pe " degeţele " nici unul dintre noi nu avea voie să spună ceva sau să se implice în ceva fără voia celuilalt.

— Ok... deci... nu e vorba că nu îl plac pe Adam, mi se pare drăguţ... şi asta e ceva pentru cât de mult mă implic eu cu băieţii, dar nu asta e ideea. În seara în care am mers în club am avut o mică " discuţie " cu Camil. A intrat după mine în baie şi mi-a spus că Adam e al ei şi dacă mă mai prinde lângă el o să îmi pară rău... şi m-a plesnit. Aşa am ieşit afară... şi mai departe ştii ce s-a întâmplat.