Băiatul din vecini *

Capitolul 11

Cred că ar trebui să vorbiți

       Intru în casă mai obosită ca niciodată și nu pot să exprim în cuvinte cât de fericită sunt să îmi arunc geanta cu laptopul și cartea jos. Ultimele câteva săptămâni au fos iadul pe pământ din cauza numeroaselor eseuri și proiecte pe care a trebuit să le predau înainte de vacanța. Am ajuns să îmi petrec mai mult timp în bibliotecă decât acasă.

       Răsuflu ușurată o dată ce realizez că este joi și urmează să am parte de un weekend de trei zile fără stres. Nu evit vreo secundă în a urca scările și a mă arunca direct în pat. Eliot urmează să îți petreacă weekend-ul cu noi sub pretextul că îi este dor de noi deși urmează să mergem acasă pentru o lună, o lună în care o să se sature din nou de noi. Asta și faptul că urmează să mă întorc înapoi cu el pentru o săptămână și nu știu dacă sunt pregătită pentru asta. Eliot a folosit ziua sa de naștere ca o scuză pentru a mă face să accept și a decis să mă însoțească pentru a se asigura că nu dau înapoi. Kyle s-a oferit deja să îmi țină de urât și sunt mai mult decât bucuroasă să îl las să facă asta.

       Îmi închid ochii într-o încercare patetică de a mă odihni înainte ca fratele meu să ajungă și să îmi strice toată relaxarea, dar eșuez lamentabil în momentul în care telefonul începe să îmi vibreze. Inima mi-o ia la goană din nou făcându-mă să mă încrunt pentru a nu știu câta oară în ultimele săptămâni.

       Pentru un oarecare motiv, de la mica mea discuţie cu Adam, de fiecare dată când telefonul îmi sună inima mea face un salt de o sută de metrii și urăsc sentimentul asta. Nu îmi place amalgamul de sentimente care mi s-au adunat în stomac făcându-mă să mă simt mai confuză ca niciodată. Am refuzat să vorbesc despre acel apel și conținutul lui luând în considerare faptul că nu pot să îmi dau seama ce simt sau ce ar trebui să simt despre tot ceea ce mi-a spus.

       Mă încrunt din nou când numele lui Eliot îmi apare pe ecran pentru a doua oară și răspund enervată.

—Ce trebuie să fac să am și eu parte de două minute de liniște și pace?

       Murmur cuvintele ironică și deja pot să îmi închipui cum Eliot își dă ochii peste cap.

—Bună și ție surioară. Am avut un zbor plăcut, mulțumesc de întrebare.

        De data asta e rândul meu să îmi dau ochii peste cap. Ironia și sarcasmul au devenit parți importante are relației noastre.

—Cu ce pot să te ajut?

—Nu știu?! Ar fi drăguţ dacă nu m-ai face să stau foarte mult după tine în aeroport.

—Asta era jobul lui Kyle... murmur deja înțelegând unde bate.

— Era... momentan e ocupat. Activități extracuriculare, dacă înțelegi ce vreau să spun...

       Deja îmi închipui rânjetul lui Eliot și regret că am acceptat să îl las să vină aici. Eram sigură că nu e o idee bună să fie împreună cu Kyle. O să îmi mănânce zilele.

— Există ceva numit taxi...

— Nu știu adresa.

        Îmi dau din nou ochii peste cap exasperată. Minte!

— Eliot...

—Kate!

        Pufăi enervată și mă ridic din pat. O să mă asigur că îi parchez mașina lui Kyle într-un stâlp sau într-un copac ca să mă asigur că data viitoare nu își mai găsește activități extracuriculare când are ceva de făcut.