Băiatul din vecini *

Capitolul 30

Denver partea a II a

"Iubita lui "

        Cuvintele mi se derulează pentru câteva secunde în mintea mea. Nu știu dacă ar trebui să mă pufnească râsul sau plânsul... cert e că m-am săturat de toată tâmpenia asta. De fiecare dată când mergem undeva trebuie să dau de vreo disperată care să îmi spună: "Stai departe de Adam ", " Adam e al meu ". Îmi pare rău să vă dezamăgesc fetelor, dar la ultima verificare pe mine mă ținea de mână și mă săruta.

       Îmi dau ochii peste cap și pufnesc în râs. Fata mă privește întrebător fiind nedumerită de reacția mea. Când reușesc într-un sfârșit să mă opresc din râs, îmi fixez privirea într-a ei și spun amuzată:

—De aș fi primit câte un bănuț de fiecare dată când mi s-a spus asta acum aș fi fost bogată.

        Cu ultimele cuvinte rostite părăsesc baie. Arunc o ultimă privire spre fata care acum nu emană altceva decât ură pură și las ușa să se trântească în urma mea. Pășesc încrezătoare înapoi spre masa la care se aflau ceilalți și mă arunc pe scaunul de lângă Adam. Un mic oftat îmi scapă printre buze captându-i atenția iubitului meu.

"Iubitului meu " sună ciudat numai când mă gândesc.

—Hei, ești bine? Îi aud întrebând.

        Îmi dau ochii peste cap și aprob printr-o mișcare scurtă a capului.

—Ai pățit ceva?

— Nu, am avut o mică discuția cu " iubita ta " spun și fac semn spre fata care tocmai s-a așezat la masă.

—Nu din nou...

         Mă uit amuzată la el și mă abțin cu greu din a nu pufni în râs. E atât de drăguț când e îngrijorat.

—Ce ţi-a spus?

— Ar fi trebuit să știu ceva? Întreb serioasă și sper ca răspunsul să fie nu. M-am săturat de atâta dramă.

—Nu. Eu și ea am fost prieteni, mai bine spus prieteni cu beneficii...

— Ok, oprește-te chiar acum. Nu am nevoie de alte detalii.

        Adam începe să râdă și eu îl urmez imediat.

—Deci, ce ți-a spus?

—Aceeași poveste ca de obicei. Să stau departe de tine, bla, bla, bla, că ea e iubita ta, bla, bla bla.

         Adam mă privește speriat pentru o clipă, dar când observă tendința mea de a-mi da ochii peste cap își revine.

— Sigur nu e rudă cu Camil? Întreb și începem din nou să râdem. Adam, nu te flata prea tare, dar am decis să am încredere în tine. Chestia asta spus și fac semn între noi, nu o să meargă dacă continuam ca până acum. Dacă nu avem încredere unul în celalalt nu mai are rost să încercăm.

         Dedata asta pe fața băiatului de lângă mine apare o încruntătură și pot să fiu sigură ca se gândește la ce tocmai am spus. Nu știu dacă o să accepte ceea ce am spus, dar asta e adevărul. Am lăsat prea multă lume dă se bage între noi doar din simplul motiv că noi nu avem încredere unul în altul. Dacă încrederea exista, nu am fi lăsat-o pe Camil și pe Isac să se bage între noi. Vina e numai a noastră că am permis asta.

—Ai dreptate... îl aud pe Adam șoptind.

         Mâna lui se așează pe coapsa mea obținând un zâmbet din partea mea. Degetele lui încep să deseneze cercuri pe piciorul meu trimițându-mi fiori în tot corpul.