Kate era definiția perfectă a unei tocilare. Cărțile nu erau doar pasiunea ei, ci și singurele prietene adevărate. În paginile cărților și în lumea poveștilor, se simțea în siguranță... până când liniștea i-a fost zdruncinată de noii vecini.
Al...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Știți momentul acela în care te blochezi efectiv și nu mai știi ce să faci sau cum să reacţionezi ? Ei bine eu îl cunosc foarte bine. De când a apărut Adam prin preajmă numai de asta am parte. Băiatul asta începe să mă înnebunească... De ce a trebuit să mi se pună pata pe el?! Da, știu, e drăguț și toate cele, dar de ce eu ? Sunt singură că îi face o mare plăcere să vadă cum reacționez în preajma lui, mai ales că îi hrănește ego-ul ala care deja e cât casa... ok, am pălăvrăgit destul. Haideți să ne întoarcem la lucruri serioase și anume la momentul în care Adam începe să mă chinuie din nou.
M-am întors şi m-am uitat urât la ei, dar nu am reuşit decât să îl fac să râdă şi să mă ia în braţe subtil, pe sub pătura pufoasă ce mă acoperea. O mână a pus-o uşor în jurul taliei mele, iar cealaltă se odihnea peste a mea. S-a apropiat uşor de urechea mea, trimiţându-mi fiori prin tot corpul, iar apoi mi-a şoptit la ureche:
—De data asta nu mai scapi!
Îl simțeam respirația pe gâtul meu, trezindu-mi toate simțurile. Inima a luat-o la goană, iar respirația îmi devenea din ce în ce mai greoaie. Nu pot să cred că din vina lui am o întreagă grădină zoologică în stomac. Încerc să rămân calmă, dar e imposibil atâta timp cât el e așa aproape de mine. De ce îi place să mă chinuie așa?! Obrajii mei au început să prind o nuanță de roșu aprins... noroc că e destul de întuneric în cameră cât să nu observe nimeni. Mă ridic brusc luându-l pe Adam pe nepregătite și mă duc țintă spre ușa care dă în grădină.
— Kate, eşti bine? O aud pe Ali întrebând.
— Da.. am nevoie de puțin aer, mint și ies pe ușa mare de sticlă care dă spre grădină.
Mă scufund în întunericul de afară tot mai mult până ce dau de balansoarul mare. Mă așez în el și mă abțin cu greu să nu țip. De ce mă face să mă simt așa. Îl urăsc! Știu că pentru el totul e un joc și după cum a spus Ali, eu sunt prada cea ușoară. De ce trebuie să îmi placă tocmai de el? Nu puteam alege și eu un băiat liniștit, cuminte care să nu mă terorizeze de fiecare dată când cei din jur nu sunt atenți? De ce Doamne zâmbesc ca o idioată când mă gândesc la el? O să mă omoare cu zile!
Un oftat prelung îmi părăsește gura, simțind nevoia să țip de frustrare, dar mă abțin... chiar nu vreau să-mi sperii prietenii. Ușa mare pe care am pășit acum câteva minute se deschide brusc, iar Ali înaintează prin întuneric spre mine.
— Ești bine? Mă întreabă în timp ce se așează lângă mine.
— Nu, nu sunt... răspund eu în timp ce îmi duc genunchii la piept.
— Kate, ce s-a întâmplat? Începi să mă sperii.
— Adam s-a întâmplat. Acel mic vierme a început să-mi intre pe sub piele rău de tot. Azi în timp ce tu erai ocupată cu alergatul lui Eliot, era să mă sărute.. dar a venit Liam și nu a apucat. Partea proastă e că eu chiar voiam asta, chiar voiam să mă sărute. Acum a început să mă chinuie din nou. În timp ce voi erați ocupați cu filmul, Adam era ocupat să mă ia în brațe pe sub pătură și să îmi spună ca de data asta nu mai scap. Îl urăsc... sau mai bine zis mă urăsc pe mină că reacționez așa.
