Kate era definiția perfectă a unei tocilare. Cărțile nu erau doar pasiunea ei, ci și singurele prietene adevărate. În paginile cărților și în lumea poveștilor, se simțea în siguranță... până când liniștea i-a fost zdruncinată de noii vecini.
Al...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Am rămas în aceeași poziție un timp îndelungat ignorând telefonul care suna întruna. Îmi șterg ultimele lacrimi cu mâneca trench-ului negru care încă îmi acoperea umerii și mă ridic încet de pe podea. Privirea mea se învârte în camera mare pe care nu am mai văzut-o de mult timp.
Mă opresc când zăresc câteva poze așezate frumos pe mobilă. Eram eu, mama, tata și Eliot zâmbind fără nici o grijă... eram o familia fericită înainte ca tot dezastrul să se dezlănţuie. Am așezat poza la locul ei și am plecat spre dormitor încercând să ignor toate amintirile și lacrimile care amenințau să își facă apariția din nou.
Decid că am nevoie urgent de un duș și intru în baia mare aflată lângă dormitor. Îmi las hainele să alunece în jos, iar în momentul în care acestea fac cunoștință cu podeaua mă având în duș. Șiroaiele de apă caldă îmi acoperă rapid tot corpul, iar mușchii încep să se relaxeze.
Privesc pierdută peretele de sticlă al dușului și până să devin conștientă lacrimile îmi curg șiroaie pe fată. Nu pot să cred că l-am lăsat din nou să profite de inocența mea și de mine. Nu pot să cred că am fost atât de proastă încât să mă încred în cuvintele lui și să îi dau o șansă. L-am lăsat să îmi intru pe sub piele și acum trebuie să îmi asum consecințele.. dar pur si simplu nu sunt pregătită pentru asta. Nu vreau să cred că ceea ce am văzut e adevărat sau cel puțin să nu fi fost Camil. " Poate ți s-a părut " ; " Poate i-ai confundat " o parte din mine inventează lucruri pe care aș vrea să le cred, dar nu cred că pot. Nu aveam cum să îi confund, Camil își dorea asta de când a venit în oraș, iar acum a reușit. A reușit să îl aibă și în același timp a reușit să râdă din nou de mine.
Nu cred că pot descrie momentul în care am văzut-o încolăcită cu mâinile după gâtul lui, sărutându-l, iar el lăsând-o fără nici o remușcare. Inima mi s-a oprit, iar respirația a încetat. O durele acută mi-a străbătut tot corpul, iar rațiunea m-a părăsit pentru câteva clipe. Cu lacrimile care amenințau să iasă m-am întors ignorând orice sentiment și am încercat să fug. Pot jura că în momentul în care m-am împiedicat și ei s-au întors i-am văzut zâmbetul superior și mulțumirea de pe față.
Pierdută fiind în gândurile mele nici nu am observat că deja stătusem mai bine de oră în duș. Nu mai plâng, dar încă oftez și refuz să cred ce tocmai s-a petrecut cu câteva ore înainte. Câteva bătăi în ușa îmi atrag atenția, dar le ignor.
Decid că am stat destul în duș și după ce îmi înfășor un prosop pufos în jurul corpului pășesc în dormitor. Caut prin şifonier și mulțumesc Domnului când găsesc o pijama uitată aici cu multă vreme în urmă. Îmi șterg corpul acoperit de numeroasele picături de apă și mă îmbrac în pijamaua găsită. Ies din cameră cu gândul de a merge în bucătărie pentru a-mi pregăti un ceai, dar constat că bătăile pe care le-am auzit înainte încă persistă.. cei drept mai încet, dar încă sunt acolo.
