Kate era definiția perfectă a unei tocilare. Cărțile nu erau doar pasiunea ei, ci și singurele prietene adevărate. În paginile cărților și în lumea poveștilor, se simțea în siguranță... până când liniștea i-a fost zdruncinată de noii vecini.
Al...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
~ Kate Pov. ~
—Ce cauți aici? Întreb în timp ce simt cum inima o ia la goană?
—Nu avem ce vorbi!
—Te rog, măcar lasă-mă să îți explic!
—Nu, Adam, nu ai ce să îmi explici! Nu am nevoie de alte explicații care să îmi demonstreze cât de toantă am putut să fiu. Nu am nevoie să îți aud scuzele jalnice. Nu ți-a ajuns că ți-ai atins scopul? Că mai făcut una dintre fetele care ți-au căzut la picioare? Nu ți-a ajuns? Vrei să mă umilești și mai mult?
Nu apuc să îmi termin " discursul " pentru că Adam își lipește buzele de ale mele fără nici un avertisment. Fără să mă gândesc de două ori, îi răspuns și eu la sărut. Pentru câteva secunde nu a mai contat tot ce s-a întâmplat. " Ce naiba fac? Nu trebuia să-i răspund la sărut. Ce naiba e în capul meu " Îmi dau câteva palme mintale care probabil dacă s-ar vedea sau ar avea vreun efect mi-ai face fruntea vânătă toată. În timp ce mâinile lui se odihnesc pe șoldurile mele, ale mele ajung pe pieptul lui. Îl împing cât pot de tare rupând sărutul nostru. Mă dau doi pași în spate, iar apoi palma mea dreaptă face contact cu obrazul lui.
—Ce a fost asta? Întreb în timp ce simţi cum nervii se accentuează.
—Trebuia să te fac cumva să taci. Spuneai numai prosti. Acum e rândul meu să vorbesc.
—Nu vreau să aud nimic!
—Daca nu vrei să te sărut iar, ar fi cazul să taci și să asculți ce am de zis.
— Cu o singură condiție, după ce termini pleci;
Vocea mea a sunat mult mai calmă si mai hotărâtă decât mă așteptam.
—Bine, răspunde resemnat.
—Știu că am fost un prost. Nu trebuia să fac pariu ală. Nu trebuia să te bag în jocurile mele prostești. Kate, chiar dacă nu vrei să crezi, tu nu ești una dintre fetele cu care mă joc eu. Tu eşti drăguță, deșteaptă, inocentă uneori, dar asta face parte din farmecul tău. Știu că am fost prost și probabil nu o să mai vrei să auzi vreodată de mine, dar vreau să ştii că îmi pare rău pentru ce am făcut. La început a fost doar un joc, un pariu stupid, dar apoi nu știu ce s-a întâmplat. Mă simt bine în preajma ta, mă faci să zâmbesc și chiar îmi par rău dacă te-am forțat să faci ceva ce nu ai vrut sau dacă te-am făcut să suferi. Îmi pare rău!
Mă uitam la ei și vedeam regretul din ochii săi. El chiar regretă, dar asta nu înseamnă că îl pot ierta. Dacă a făcut asta odată, o va face din nou. Cum pot să fiu sigură că asta nu e tot un joc de-al lui? În momentul asta sentimentele mele sunt împărțite în doua: o parte din mine vrea să îl ierte, iar partea rațională îmi spune să nu fac asta.
