Kate era definiția perfectă a unei tocilare. Cărțile nu erau doar pasiunea ei, ci și singurele prietene adevărate. În paginile cărților și în lumea poveștilor, se simțea în siguranță... până când liniștea i-a fost zdruncinată de noii vecini.
Al...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
~Kate pov. ~
Cuvintele nu vor să îmi părăsească gura. Rațiunea mea strigă întruna să mă îndepărtez, să fug cât mai departe de el, dar o parte din mine nu vrea asta. Știți momentul acela din desene în care pe unu măr apare un drăcușor iar pe celălalt un îngeraș ? Ei bine în situația aceea sunt eu acum... o parte îți dorește cu ardoare să mă sărute, să îi simt buzele și căldura corpului în timp ce cealaltă strigă să mă îndepărtez.
Rânjetul și satisfacția de pe fața lui Adam se măresc considerabil. Se aproprie mai mult de mine iar respirația mea devine aproape inexistentă. Resemnată cu gândul că de data asta nu mai scap, închid ochii și aștept ca buzele sale să le prindă pe ale mele într-un dans de mult uitat.
După câteva secunde devin conștientă de faptul că nu m-a sărutat și deschid ochii. Adam se află câțiva pași mai în spate, dar încă este prea aproape de mine. Inspir o gură mare de aer și încerc să îi evit privirea. Era cât pe ce să fac o greșeală pe care o regretam mai mult sau mai puțin.
—Deși în momentul asta mie al dragu de greu să nu sar pe tine și să te sărut până rămânem fără aer, sunt conștient de permisiunea făcută. Nu am de gând să fac ceva cu care nu ești de acord...
Îmi mușc buza și îmi ridic într-un sfârșit privirea spre el. Ochii săi îi prind imediat pe ai mei și simt cum stăpânirea și impulsurile mele devin din ce în ce mai greu de controlat. Deschid gura să zic ceva, dar nici de data asta cuvintele nu îmi părăsesc buzele. Văzându-mi ezitarea Adam continuă:
—Știu că îți dorești asta la fel de mult ca mine, dar încă duci o luptă... se pare că rațiunea încă are o mai mare putere asupra ta decât sentimentele. Poate nu vrei să mă crezi sau mai bine spus să recunoști, dar atracția dintre noi încă este prezentă... sau mai bine spus este mai mare ca înainte.
Știu că are dreptate, dar nu am de gând să recunosc asta nici moartă. Dacă crede că, cu câteva cuvinte o să îmi recâștige încrederea se înșală... încă mai are mult de recuperat și mult de muncă.
Văzând că nu am de când să spun nimic, Adam oftează puternic și se retrage până la geam. Se întoarce cu spatele la mine și privește pierdut pe fereastră. Îmi fac curaj și părăsesc și eu peretele de care am fost lipită de-a dreptul acum câteva minute. Mă așez pe marginea patului și îmi las corpul să cadă pe salteaua moale a patului. Caut cu mâna o pernă și mi-o pun peste față. Stăm așa câteva minute. Liniștea dintre noi devine obositoare așa că oftez, iar apoi rostesc încet pe un ton calm:
—Cred că ar trebui să pleci...
Perna încă se afla pe fața mea, dar și așa pot simți privirea lui Adam pe mine. Strâng din ochii și încerc să ignor toate senzațiile care îmi traversează corpul.
