Băiatul din vecini *

Capitolul 38

Copii mici

—Kate ?

         Vocea lui Adam umple încăperea în care s-a lăsat liniștea acum câteva secunde. Iau o gură mare de aer, iar după ce inspir și expir de câteva ori îmi fac curaj și îmi întorc capul spre idiotul care zace în pat și căruia îi spun iubit.

—Kate, repetă din nou Adam și pot auzi ezitarea din glasul său.

        Mă priveşte cu o față de cățeluș plouat, probabil în încercarea de a mai îmbunătății lucrurile. Îmi fac curaj și fac câțiva pași spre Adam, dar mă opresc cât distanța dintre noi e una rezonabilă.

— Kate, îmi-

—Nu! Spun înainte de a-mi arunca o scuză patetică pe care sigur o să o cred de dragul lui. - Acum e timpul să mă asculți și tu!

—Kate îmi-

—Nu! Zic din nou și pot să spun că începem să ne comportăm ca doi copii mici.

—Adam, m-am săturat de toate prostiile astea. În momentul asta am tot dreptul din lume să îți spun " ți-am spus eu " și am să o fac. Ţi-am spus eu! Te-ai comportat ca un copil mic. Ești conștient de faptul că te provoacă. Știi ce e mai rău? E mai rău că îi lași. E mai rău că te-a jucat pe degete. Nu ți-am zis niciodată ce să faci și nici nu am de gând să fac asta. Am încercat să îți spun că nu e o idee bună. Ce vorbesc aici, ți-am spus că e o idee proastă și uite unde ai ajuns.

— Kate, îmi pare rău!

—Lasă-mă să termin. Adam, m-am săturat de ego-ul tău ala mare care trebuie hrănit permanent. Când ai să te maturizezi și tu?

        Întrebarea rămâne fără răspuns. Nu că m-aș fi așteptat să răspundă.

—Te-ai gândit ce a simțit Ali când a aflat? Te-ai gândit la ce se putea întâmpla? Te-ai gândit la mine? La naiba, te-ai gândit la altcineva înafară de tine?

—Kate...

—Nu! Țip din nou. 

—Adam, m-am săturat de toate prostiile astea de curse. M-am săturat să te văd pe tine și pe celalalt idiot că vă puneți viață în pericol doar pentru mândrie și din pură prostie! Ce făceam noi dacă pățeai ceva. La naiba cu toate astea! Pute-ai să mori ...

        Nu apuc să termin propoziția pentru că mâna lui Adam se așează ușor pe obrazul meu ștergându-mi cu degetul mare lacrimile care nici măcar nu am fost conștientă că au apărut.

—Știu că sunt idiot în marea majoritate a timpului și îmi pare rău...

        Degetele lui continuă să îmi mângâie obrazul și închid ochii bucurându-mă de senzația familiară.

— Îmi pare rău că mă gândesc numai la mine și mai ales că sunt prost. Da, recunosc, sunt un mare prost! Sunt prost pentru că nu am conștientizat cum vă afectează pe voi. Nu m-a interesat niciodată de altă persoana înafară de mine și de Ali. Nici măcar de mama. Asta până ai apărut tu și chiar și netotul de Eliot. Kate, te iubesc și îmi pare rău că te-am pus să treci prin asta. Îmi pare rău că v-am pus pe toți să treceți prin asta...

        Buzele mele se izbesc de ale sale într-un sărut în care am pus toată frica pe care am simțit-o când am aflat. Îmi desprind buzele de ale sale în momentul în care aud un scâncet venit din partea lui Adam. Deschid ochii imediat aducându-mi aminte că are un picior în gips.