Băiatul din vecini *

Capitolul 28

Happiness

~Kate P.O.V. ~

        Poate nu am fost cea mai inspirată persoană când am rostit acele cuvinte, dar acum nu mai contează. Dacă Camil crede că se va mai atinge de ceva ce îmi aparține, atunci se înșală Am vorbit cât se poate de serios când am spus că am să o strivesc ca pe un gândac... chiar dacă asta înseamnă să mă cobor la nivelul ei.

        Mă îndrept spre grupul care s-a format în jurul lui Ali și sunt pregătită să îi adresez câteva cuvinte nu prea prietenoase lui Camil. Liam mă urmărește îndeaproape și îi văd cum zâmbește amuzat de ceea ce tocmai am rostit. O văd pe Camil cum mă privește rânjind și am de gând să îi șterg rânjetul ala de pe față.

        Merg cu pași preciși în direcția lui Adam și mă opresc lângă ea. Adam mă îmbrățișează de la spate în timp ce îmi dau ochii peste cap. Zâmbetul lui Camil dispare imediat, iar eu țip de fericire în interiorul meu. Trebuie să îmi aduc aminte să îi spun lui Adam să nu se flateze prea tare.

— Ai auzit-o... ce mai cauți aici? O aud pe Ali întrebând.

        Camil mârâie încet ceva ce numai ea a înțeles, iar apoi se îndreaptă spre Liam.

— Nici de el nu ai voie să te atingi...

       Îmi întorc privirea spre Eliot, iar din spatele lui își face apariția o Emma vizibil amuzată urmată de Dean. Merge lângă Liam și îi oferă un scurt sărut pe buze apoi își îndreaptă din nou atenția spre Camil care a rămas de-a dreptul cu gura căscată. Dean îi salută pe băieți, iar apoi se așează lângă Liam.

        Mă uit la cele două prietene ale mele și bufnim în râs de parcă ne-am fi înțeles. Băieții ne privesc întrebător, dar nu ne oprim din râs.

—Acum că am lămurit asta, Dean face semn spre grupul nostru, cred că ar trebui să dispari înainte să rămâi și fără picul de mândrie care ți-a mai rămas.

        Camil se întoarce pe călcâie pregătită să plece, dar zâmbetul îi revine pe buze în momentul în care îl vede pe Issac îndreptându-se spre noi. Rămâne pe loc în timp ce Issac I se alătură și ne privește superior. Îi simt pe Adam încordându-se, iar după ce arunc o privire asupra fratelui mei pot spune că nu aș rânji dacă aș fi în locul lui Issac.

—Ali, se pare că nu ți-ai pierdut îndemânarea chiar deloc.

—Dispari... mârâie Ali printre dinți.

—Ce e cu atitudinea asta?

—Așa tratez eu viermii... îi răspunde Ali, iar pe mine mă bufnește râsul.

—Ai auzit-o... dispari, adaugă Adam din spatele meu.

         Şi când credeam că lucrurile nu pot deveni mai rele... Issac iar a scos porumbelul pe gură.

—Și din nou întreb... Kate, de ce naiba ai alege un asemenea idiot?

        Adam îmi dă drumul și dă să se năpustească asupra idiotului din fața noastră, dar reușesc să îi opresc la timp.

—Nu îi mai da satisfacția de a te enerva... îi șoptesc la ureche, iar apoi îi las un mic pupic pe obraz.

        Adam se oprește, dar nu se relaxează de loc. Sunt convinsă că la primul cuvânt scos de idiotul asta din fața noastră o să sară la bătaie...